Bull Market - Cum Să Investiți Într-o Piață în Creștere

Jitanchandra Solanki
19 Min citit

Știați că, la începutul anului 2021, piața tocmai încheiase cea mai lungă perioadă de creștere din istorie?

Între perioada de după recesiunea financiară din 2008 și cea de după pandemia din 2020, indicele Nasdaq 100 a înregistrat câștiguri de peste 800%, iar unele acțiuni individuale, precum Amazon, au înregistrat câștiguri de peste 5.000%!

Bineînțeles, nu toate piețele au înregistrat o astfel de creștere, dar este esențial să știm când ne aflăm pe o piață ascendentă sau Bull Market și care sunt strategiile de urmat pentru a profita de această tendință.

Ce Este o Piață în Creștere sau Bull Market?

În general, putem defini "piața taurilor" sau "bull market" astfel: o perioadă pe parcursul căreia bursele de valori înregistrează creșteri semnificative ale prețurilor. Pe o piață în creștere, cumpărătorii controlează piața și sunt cei mai dominanți jucători, cu foarte puțini vânzători.

Comisia americană pentru valori mobiliare și burse de valori definește o piață în creștere ca fiind "o perioadă în care prețurile acțiunilor sunt în creștere, iar sentimentul pieței este optimist. În general, o piață de tip bull market apare atunci când cotația unui indice înregistrează o creștere de 20% sau mai mult pe o perioadă de cel puțin două luni".

Piețele bull sunt preferate de majoritatea investitorilor, deoarece majoritatea managerilor de fonduri și a administratorilor de portofolii de pensii sunt "long-only". Acest lucru înseamnă că se limitează la cumpărarea de active al căror preț va crește, acesta fiind doar unul dintre motivele pentru care piețele bull pot dura atât de mult timp.

O piață bull poate apărea, de fapt, pe orice tip de activ financiar, cum ar fi acțiuni, indici, mărfuri, valute, obligațiuni și altele.

Accesul la o gamă de instrumente financiare poate fi util pentru a contribui la diversificarea riscului pe piețele bull. Prin intermediul platformei de tranzacționare MetaTrader 5 furnizată de Admiral Markets aveți posibilitatea de a vizualiza prețurile în timp real a mii de instrumente din diferite clase de active.

Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a începe descărcarea GRATUITĂ astăzi: ▼▼▼

Principala platformă multi-activ din lume


Bull Market vs. Bear Market

➤ Bull Market reprezintă situația sau momentul în care valoarea unui activ financiar se apreciază, prețurile fiind în creștere. Bear Market reprezintă intervalele de timp în care valoarea unui activ financiar se depreciază pe măsură ce prețurile scad.

➤ Creșterea prețurilor pe o piață ascendentă este, de fapt, o profeție care se autoîmplinește, deoarece atrage mai mulți investitori care doresc, de asemenea, să profite de această creștere a prețurilor.>

➤ Pe o piață în scădere, se întâmplă exact invers. Scăderea prețurilor susține și mai mult pesimismul, provocând scăderi semnificative și susținute ale unui activ. Oamenii au tendința de a intra în panică atunci când prețurile sunt în scădere și, de obicei, iau decizii lipsite de rațiune.

➣ Cele mai cunoscute perioade de scădere au fost reprezentate de bula tehnologică din 2000, criza financiară din 2008 și pandemia de coronavirus din 2020, ultimele două fiind prezentate în graficul de mai jos.

Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5. Grafic săptămânal SP500 - Interval: 22 Mai 2005 – 1Februarie 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Bull Market - Istoric

De-a lungul timpului au existat o varietate de perioade de creștere. Unele piețe de tip bull market sunt seculare, ceea ce înseamnă că pot dura între cinci și 25 de ani.

✳️ Boom-ul imobiliar din 2002-2007, cunoscut și sub numele de bula imobiliară, a fost o piață ascendentă care s-a dezvoltat după ce Rezerva Federală a SUA a redus ratele dobânzilor pentru a stimula investițiile.

<Când piața bursieră a atins maximul în 2007, a marcat începutul unei recesiuni și începutul unei piețe bear.

✳️ Cu toate acestea, cea mai lungă perioadă de creștere din istorie a fost cea din 2009 până în martie 2020, după cum se poate observa în graficul de mai jos.

Această perioadă bullish a durat aproape 11 ani, iar indicele bursier SP500 a înregistrat o creștere de peste 400 %. Acțiunile individuale au înregistrat rezultate și mai bune.

De fapt, numeroși analiști consideră că aceasta a fost una dintre cele mai profitabile perioade, deoarece profiturile de pe piața bursieră au ajuns la aproape 20 de trilioane de dolari.

Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, grafic lunar SP500 - Interval: 22 Mai 2005 - 1 Februarie 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Piața bull s-a încheiat în martie 2020, în timpul pandemiei de coronavirus, când, între 19 februarie 2020 și 23 martie 2020, indicele bursier SP500 a înregistrat o scădere de 33,9%.

Aceasta a fost o piață bear de scurtă durată, care a devenit, de fapt, începutul unei piețe bull de la minimele înregistrate în martie 2020.

Piața ascendentă a fost confirmată atunci când indicele a depășit maximul istoric pe 18 august 2020.

Sursa: CNBC, 2 Februarie 2021

Acest lucru înseamnă, de asemenea, că de la sfârșitul anului 2020, piața bursieră se află pe un trend ascendent.

Înainte de a analiza câteva posibile strategii de tranzacționare și de investiții pentru această situație, să vedem cum vă puteți da seama dacă vă aflați pe o piață bull și care sunt principalele caracteristici ale acestui tip de piață.

Doriți să învățați totul despre tranzacționare și investiții de la zero? Înscrieți-vă acum la cursul nostru online gratuit!

Cum Știți Dacă Vă Aflați pe o Piață în Creștere sau Bull Market?

O piață ascendentă are caracteristici similare cu faza de expansiune a ciclului economic. Acesta este locul cel mai dorit de investitori, deoarece, de obicei, reflectă afaceri și companii care obțin profituri constante și cu un nivel scăzut al șomajului. Deoarece consumatorii sunt astfel încurajați să cheltuiască și să investească mai mult, piața bursieră tinde să obțină randamente mai mari în această perioadă.

Unele dintre principalele caracteristici care definesc o piață de tip bull market includ:

✔ Opiață bursierăîn creștere, care înregistrează o creștere de celpuțin 20% timp de douălunisau mai mult.

Pe măsură ce prețurile cresc, acest lucru încurajează și mai mulți investitori să continue să cumpere, ceea ce stimulează și mai mult creșterea pieței.

✔ Rata șomajului în scădere. Pe măsură ce optimismul crește și companiile primesc mai multe fonduri de la acționari, acestea își extind, de obicei, operațiunile și angajează personal, ceea ce reduce rata șomajului.

✔ Un raliu bazat pe principii fundamentale. În mod normal, piețele de tip bull market se dezvoltă ca urmare a politicii monetare favorabile a băncilor centrale.

↳ De exemplu, cea mai longevivă piață ascendentă din istorie, cuprinsă între 2009 și martie 2020, a fost determinată de ratele scăzute ale dobânzilor.

Traderii și investitorii pot folosi, de asemenea, analiza tehnică pentru a confirma potențialul unei piețe în creștere.

De exemplu, indicatorii tehnici, cum ar fi mediile mobile, care sunt utilizate pe scară largă de către traderi și investitori, ajută la identificarea prețului mediu și confirmă tendințele pe termen lung.

Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, grafic săptămânal SP500. Interval: 22 Mai 2005 - 1 Februarie 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

În graficul săptămânal pe termen lung al indicelui bursier SP500 de mai sus, dinamica prețului dintre cele două linii verticale verzi indică cel mai lung trend ascendent din istorie. Deși a început în 2009, în jurul anului 2012, mediile mobile exponențiale de 50 de perioade (roșu), 100 de perioade (verde) și 200 de perioade (albastru) au început să se deplaseze în sens ascendent și să se îndepărteze una de cealaltă.

Acesta a fost începutul unui trend ascendent pe termen lung și de atunci acestea s-au menținut în aceeași ordine. Acesta este motivul pentru care mediile mobile sunt utilizate pe scară largă în rândul investitorilor.

Strategii de Tranzacționare și de Investiții pentru Bull Market

Există o varietate de strategii de tranzacționare și de investiții pe care traderii le pot folosi pe piețele de tip Bull Market.

Cumpărați și păstrați (Buy & Hold)

Cel mai cunoscut stil de investiție pe o piață bull este "buy and hold". În acest caz, investitorii cumpără un activ și îl păstrează cât mai mult timp posibil.

În mod normal, investitorii de tip "buy-and-hold" păstrează investițiile timp de cel puțin câteva luni sau chiar ani. Acest lucru se datorează faptului că o astfel de piață apare, de obicei, în același timp cu faza de expansiune a ciclului economic și de afaceri.

Cu toate acestea, investitorii au posibilitatea de a selecta investițiile. Prin utilizarea rotației sectoriale, investitorii pot profita de creșterea pieței bursiere în general, precum și de orice impuls suplimentar oferit de sectoarele cu cerere mare.

➤ De exemplu, în faza de expansiune, sectoare precum cel imobiliar, cel al bunurilor de consum discreționar și cel tehnologic tind să înregistreze performanțe bune.

Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, Grafic săptămânal #IYR. Interval: 21 Mai 2006 - 1 Februarie. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Graficul săptămânal de mai sus ilustrează performanța istorică a iShares US Real Estate ETF (fond tranzacționat la bursă). Acest fond oferă investitorilor o expunere la companii imobiliare din SUA și la REIT-uri (trusturi de investiții imobiliare) care investesc direct în proprietăți imobiliare.

În timpul celei mai lungi perioade de creștere, cuprinsă între 2009 și 2020, ETF-ul a înregistrat, de asemenea, o tendință ascendentă solidă, cu mediile mobile exponențiale de 50, 100 și 200 de perioade aliniate.

Următorul grafic săptămânal este cel al fondului Technology Select Sector SPDR Fund, care ofere investitorilor o expunere la companiile listate din cadrul indicelui S&P 500, care activează în domeniul tehnologiei hardware, stocare, software, semiconductori, servicii IT și altele.

Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, grafic săptămânal #XLK - Interval: 24 Iulie 2005 - 1 Februarie 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

În graficul de mai sus, se poate observa cum tendința a fost mult mai lină în timpul perioadei de creștere a pieței din 2009 până în 2020, între liniile verzi. Analizând sectorul, investitorii pot afla care sunt companiile care pot obține rezultate pozitive în timpul unei perioade de creștere a pieței.

Din fericire, prin intermediul contului Admiral Markets Invest.MT5 aveți posibilitatea de a investi atât în acțiuni, cât și în ETF-uri de la 15 dintre cele mai mari burse de valori din lume.

Știați că aveți posibilitatea de a investi în fonduri cu un comision minim per tranzacție de doar 1 dolar și comisioane extrem de mici, de doar 0,01 dolari pe acțiune pentru acțiunile și ETF-urile din SUA? Aflați mai multe și deschideți un cont chiar astăzi cu doar 1 €!

Tranzacționează Forex și CFD-uri

Obține acces la peste 80 de CFD-uri pe perechi valutare, 24/5

Tranzacționarea Swing

Tranzacționarea Swing este o metodă prin care un trader cumpără sau vinde titluri de valoare și menține tranzacțiile timp de mai multe zile și, în unele cazuri, mai multe săptămâni. Acest stil este cunoscut sub numele de "trend-following" și poate fi util pe piețele bull care prezintă caracteristici asemănătoare tendințelor.

În mod obișnuit, traderii swing vor folosi o combinație dintre analiza tehnică și analiza fundamentală pentru a lua decizii de tranzacționare. Unii dintre cei mai utilizați indicatori în tranzacționarea swing sunt oscilatorul stochastic și Relative Strength Index (RSI).

Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, grafic săptămânal #XLK- Interval: 22 aprilie 2007 - 1 februarie 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

De exemplu, în graficul de mai sus al fondului SPDR Technology Sector Fund ETF în timpul primelor etape ale pieței ascendente din 2009, toate cele trei medii mobile s-au intersectat, confirmând tendința ascendentă de la sfârșitul anului 2010.

Traderii Swing utilizează adesea indicatori precum oscilatorul stochastic pentru a identifica condițiile de supra-vânzare de pe piață. Aceste condiții apar, în general, atunci când liniile stocastice (roșu și albastru) se află sub nivelul 20, sau sub linia orizontală inferioară, în fereastra indicatorului.

Day Trading

Stilul de tranzacționare intraday implică cumpărarea și vânzarea de instrumente financiare într-o singură zi de tranzacționare, fără nicio modificare la sfârșitul zilei. Traderii intraday tranzacționează în mod normal pe grafice cu unități de timp mici, cum ar fi graficul de o oră sau de cincisprezece minute.

În timp ce tranzacționarea intraday este una dintre cele mai cunoscute metode de tranzacționare pe piețele de tip bull market, aceasta este, de asemenea, cea mai dificilă pentru traderii debutanți. Acest lucru se datorează faptului că piețele evoluează uneori foarte rapid, în special în intervalele de timp mai mici.

Traderii intraday pot alege să se focuseze asupra acțiunilor din cadrul sectoarelor cu rezultate pozitive în perioadele de creștere.

Cu toate acestea, o altă opțiune este aceea de a tranzacționa indicele general al pieței bursiere prin intermediul CFD-urilor, ceea ce oferă posibilitatea de a tranzacționa în afara orelor tradiționale de deschidere a pieței bursiere, astfel încât simbolul este mai puțin predispus la gap-uri extreme.

Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, Grafic lunar NQ100 - Interval: 1 Iunie 2005 - 2 Februarie 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

În graficul lunar pe termen lung de mai sus al indicelui Nasdaq 100 este evidentă tendința ascendentă pe termen lung. Indicele Nasdaq 100 urmărește performanța celor mai mari 100 de acțiuni listate la bursa Nasdaq și tinde să fie axat pe sectorul de tehnologie.

Deoarece acțiunile din sectorul de tehnologie tind să fie cele mai solicitate, indicele acționează ca un sector în sine. Această combinație de factori bullish poate fi ideală pentru day traderii care sunt în căutarea unor mișcări de preț mai ample pe parcursul zilei.

Deși nu în fiecare zi va exista o tendință și nu va oferi caracteristicile potrivite, graficul de 15 minute de mai jos al CFD-ului Nasdaq 100 Index furnizat de Admiral Markets prezintă o perioadă ascendentă între 1 și 2 februarie 2021.

Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, NQ100, M15 - Interval: 1 februarie 2021 - 2 Februarie 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Pe graficul de 15 minute de mai sus, tendința ascendentă a prețului este confirmată de mediile mobile exponențiale de 20 de perioade (albastru), 50 de perioade (roșu) și 100 de perioade (verde) care sunt orientate ascendent.

Traderii pot folosi apoi indicatorii tehnici de tranzacționare, cum ar fi oscilatorul stochastic, pentru a identifica condițiile de supra-vânzare.

Bull Market - Cum să Tranzacționați pe o Piață în Creștere?

Pentru a tranzacționa pe o piață bull, urmați pașii de mai jos:

1️⃣ Deschideți platforma de tranzacționare MetaTrader furnizată de Admiral Markets. Dacă nu o aveți încă, descărcați-o gratuit de aici.

2️⃣ SelectațiView (Vizualizare) din meniul din partea superioară pentru a deschide fereastra Market Watch (Observare piață).

3️⃣ Înfereastra Market Watch, faceți clic dreapta și apoi selectați Symbols. Introduceți instrumentul pe care doriți să îl tranzacționați în fereastra de căutare din partea inferioară a ferestrei Market Watch din stânga. Va apărea o selecție din care puteți alege, faceți clic pe instrumentul dorit;

4️⃣ După confirmare, plasați (drag & drop) numele simbolului pe grafic pentru a afișa prețul live și istoric al instrumentului.

5️⃣ Facețiclic dreapta pe grafic și selectați Trading și apoi New Order. De aici puteți seta volumul (dimensiunea tranzacției), plasând în același timp un nivel de preț de stop loss sau take profit pentru gestionarea riscului, după cum este prezentat mai jos.

Pentru a decide dacă vă aflați pe o piață în creștere sau pe o piață în scădere este necesară o analiză amplă a condițiilor de piață, precum și o analiză tehnică a indicelui general al pieței bursiere. În plus, una dintre cele mai frecvente întrebări care apare este: când se va încheia perioada de creștere a pieței?

Un instrument unic de tranzacționare și de investiții care vă poate ajuta să luați astfel de decizii este indicatorul Trading Central Technical Insight Lookup.

Acest indicator vă oferă idei de tranzacționare și analize tehnice pentru mii de instrumente diferite, după cum se poate vedea mai jos, folosind indicele S&P 500 ca exemplu:

Captură de ecran a indicatorului Technical Insight Lookup de pe platforma MetaTrader Ediția Supremă, oferită de Admiral Markets.

Puteți descărca indicatorul Trading Central Technical Ideas, complet GRATUIT, prin updatarea platformei de tranzacționare MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets UK Ltd cu add-on-ul Ediția Supremă.

Bull Market - De Ce Să Tranzacționați pe o Piață în Creștere cu Admiral Markets?

✅Tranzacționați cu o companie autorizată și reglementată;

✅Beneficiați de o politică de protecție împotriva balanței negative, pentru a vă proteja portofoliul de mișcările adverse pe piață;

✅Accesați în mod gratuit cea mai avansată și populară platformă de tranzacționare online, MetaTrader, pe care o puteți folosi pe sistemele de operare PC, Mac, Web, Android și iOS;

✅Deschideți un cont de investiții Invest.MT5 pentru a cumpăra acțiuni și ETF-uri cotate la 15 dintre cele mai mari burse din lume;

✅Deschideți un cont Trade.MT4 sau Trade.MT5 și tranzacționați CFD-uri "Long" sau "Short" pentru a profita atât în cadrul unei piețe în creștere, cât și într-una aflați pe un trend descendent.

Începeți chiar de astăzi prin deschiderea unui cont de tranzacționare demo gratuit, care vă permite să testați ofertele de tranzacționare și platformele fără să vă asumați cel mai mic risc!

Cont Demo Fără Riscuri

Înregistrează-te pentru un cont demo online gratuit și exersează-ți strategia de tranzacționare

Curs Admiral Markets

Despre Admiral Markets

Ca broker reglementat, oferim acces la unele dintre cele mai utilizate platforme de tranzacționare din lume. Puteți tranzacționa prin noi CFD-uri, acțiuni și ETF-uri. Iată un articol recapitulativ De ce să tranzacționați cu Admiral Markets!

Datele furnizate oferă informații suplimentare cu privire la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile, studiile de piață, perspectivele săptămânale sau alte evaluări sau informații similare (sub denumirea de "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este numai pentru scopuri informaționale și nu trebuie interpretat ca un sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale de promovare a independenței cercetării în domeniul investițiilor și nu este supus niciunei interdicții de tratament înainte de difuzarea cercetării în domeniul investițiilor.
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client pe cont propriu, în timp ce societatea Admiral Markets AS (Admiral Markets) nu este responsabilă pentru nici o pierdere sau daună rezultată ca urmare a acestei decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe conținut.
  3. Pentru a proteja interesele clienților noștri și obiectivitatea analizei, Admiral Markets a instituit proceduri interne adecvate pentru prevenirea și gestionarea conflictelor de interese.
  4. Analiza este pregătită de un analist independent (denumit în continuare "Pierre Perrin-Monlouis") pe baza estimărilor personale ale lui Jérémy Delsol (Analist financiar).
  5. Cu toate că au fost făcute toate eforturile rezonabile pentru a asigura fiabilitatea tuturor surselor de conținut și pentru a ne asigura că toate informațiile sunt prezentate într-o manieră inteligibilă, în timp util, exactă și completă, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau exhaustivitatea informațiilor cuprinse în analiză.
  6. Orice tip de performanță trecută sau modelată a instrumentelor financiare prezentate în conținut nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare explicită sau implicită de către Admiral Markets a oricărei performanțe viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și scădea, iar păstrarea valorii activului nu este garantată.
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pentru diferență) sunt speculative și pot duce la pierderi sau profituri. Înainte de a începe să tranzacționați, asigurați-vă că înțelegeți riscurile implicate.
TOPUL ARTICOLELOR
Ce este volatilitatea?
Volatilitatea este un termen pe care orice trader îl va întâlni la un moment dat. Dar ce este volatilitatea? Și care sunt implicațiile sale asupra tranzacționării? În acest articol, vom examina răspunsul la aceste întrebări, vom explica diferitele tipuri de volatilitate, vom prezenta câteva metode d...
Ce Este Piața Financiară și Cum Se Tranzacționează
Piața financiară este o piață în care instrumentele financiare sunt tranzacționate atât la nivel național, cât și la nivel global. Traderii cumpără și vând aceste instrumente pentru a obține profit în timp ce încearcă să-și limiteze riscurile.Mulți traderi tind să se orienteze pe o piață financiară...
4 tipare de tranzacționare intra day, pe care orice trader trebuie să le cunoască
Tiparele de tranzacționare intra day sunt modele grafice repetitive ale prețului, care apar din activitatea cumpărătorilor și a vânzătorilor pe piață. Acestea pot fi utile pentru a identifica cine deține controlul asupra pieței și încotro ar putea evolua prețurile în continuare....
Vizualizează Tot