Care Este Cea Mai Mare Bursă De Valori Din Lume?

Admiral Markets
12 Min citit

Știați că bursa de valori datează de peste 500 de ani? De la începutul său în Anvers în secolul al XVI-lea și până în zilele noastre, aceasta a evoluat de la schimbul pe scară mică, la o piață globală imensă. În prezent, există șaizeci de burse majore în lume, toate variind ca mărime și diferite volume de tranzacționare.

În acest articol vă explicăm tot ceea ce trebuie să știți despre ce se întâmplă într-o bursă și istoricul celor mai importante burse din lume.

Ce Este Bursa De Valori? Bursa De Valori - Definiție

Dacă în trecut bursa de valori era un loc unde vânzătorii și cumpărătorii se întâlneau pentru a desfășura activități de vânzare și cumpărare de bunuri, în prezent bursa de valori este o piață pe care se tranzacționează instrumente financiare: acțiuni, valute, obligațiuni etc.

CFD-uri pe acțiuni și ETF-uri

Tranzacționează CFD-uri pe acțiuni și ETF-uri cu Admiral Markets

Inițial bursa de valori funcționa folosind sistemul "open cry" (care se referă la strigarea tranzacțiilor cu voce tare și semnalizarea cu ajutorul mâinilor). În prezent, datorită evoluției tehnologice, majoritatea burselor de valori s-au orientat către tranzacționarea electronică, ceea ce oferă traderilor un acces extrem de facil la piețele internaționale.

Valoarea celor șaizeci de burse majore din lume se ridică în prezent la aproximativ 69 de trilioane de dolari și peste 93% din această valoare este împărțită între trei continente: America de Nord, Asia și Europa. Mai jos am enumerat opt dintre cele mai importante burse din lume pe care trebuie să le cunoașteți, inclusiv:

  1. Bursa de valori din New York
  2. Bursa de valori NASDAQ
  3. Bursa de valori din Londra
  4. Bursa de valori din Amsterdam și Euronext
  5. Bursa de valori din Frankfurt/ The Xetra
  6. Bursa de valori din Varșovia
  7. Bursa de valori din Tokyo
  8. Bursa de valori din Hong Kong

Bursa De Valori New York

Bursa de valori de la New York (NYSE) este poate cea mai cunoscută bursă din lume, și a devenit faimoasă prin celebrele clopote de deschidere și închidere ce marchează începutul și sfârșitul fiecărei zile de tranzacționare, care sunt acționate de diverse personalități din lumea financiară. Mai exact, clopotul de deschidere este tras la 9.30 dimineața, pentru a marca începerea sesiunii de tranzacționare a zilei. La ora 16: 00, clopotul de închidere este tras pentru a marca închiderea sesiunii de tranzacționare.

Denumită "The Big Board" (Marea Bursă) NYSE a fost fondată în 1817, dar nu a funcționat sub numele NYSE până în 1963. Cu sediul la 11 Wall Street din Manhattan, New York, clădirea a fost recunoscută drept reper național în 1978.

În urma evenimentelor istorice, cum ar fi crahulde pe Wall Street din 1929 și Black Tuesday (Marțea Neagră) din 1987, bursa de valori din New York a fost declarată cea mai mare bursă din lume după capitalizarea de piață, încă de la sfârșitul Primului Război Mondial. În aceste condiții, NYSE a trecut pe primul loc mondial, depășind bursa Londra.

În ianuarie 2018, capitalizarea bursieră a NYSE s-a ridicat la peste 30 de trilioane de dolari și acum găzduiește peste 2.300 de companii cotate la bursă. Aceste întreprinderi acoperă o gamă largă de sectoare, cum ar fi energia, finanțele, bunurile de consum și asistență medicală. Printre cele mai renumite companii listate la bursă se numără Bank of America, Disney și Exxon Mobil.

CFD-uri pe acțiuni și ETF-uri

Tranzacționează CFD-uri pe acțiuni și ETF-uri cu Admiral Markets

Cum Funcționează Bursa De Valori NASDAQ

Numele bursei NASDAQ provine de la „National Association of Securities Dealers Automated Quotations" și este a doua cea mai mare bursă din lume după capitalizare de piață. Bursa NASDAQ are, de asemenea, sediul în New York - în renumitul Times Square. Fondată în 1971 de NASD (National Association of Securities Dealers), bursa a fost prima bursă de valori din lume de genul acesta.

În loc să folosească metoda tradițională „open outcry" - NASDAQ opera exclusiv electronic (prin computere și telefoane). Acesta a fost motivul pentru care bursa de valori NASDAQ a fost prima bursă de valori electronică din lume și acum este specializată în listarea companiilor tehnologice.

După achiziționarea burselor din Boston și din Philadelphia, NASDAQ a ajuns la o capitalizare de piață de aproximativ 10 trilioane de dolari la începutul anului 2018. În prezent, pe această bursă sunt listate peste 3800 de companii considerate companii afiliate domeniului tehnologic, cum ar fi Apple, Facebook, Google (acum Alphabet) și Starbucks. Indicele NASDAQ 100este unul dintre cei mai populari indici bursieri, fiind utilizat pentru a măsura performanța schimbului și a sectorului tehnologic în ansamblu.

Bursa De Valori Din Londra

Bursa de valori Londra (LSE) și-a început inițial activitatea ca un ziar în care erau publicate prețurile pentru acțiuni și mărfuri în anul 1698. Cu toate acestea, în 1801 a început să faciliteze cumpărarea și vânzarea de acțiuni, motiv pentru care a devenit una dintre cele mai vechi burse din lume. De fapt, a fost cea mai mare bursă din lume până la sfârșitul Primului Război Mondial, moment în care Bursa din New York a trecut pe primul loc.

Cu sediul central în Piața Paternoster din Londra, Anglia, Bursa din Londra găzduiește peste 3.000 de companii din peste șaptezeci de țări, ceea ce o face cea mai mare bursă din Europa, a șasea cea mai mare bursă din lume și bursa cu cel mai mare număr de companii internaționale.

La începutul anului 2018, capitalizarea de piață s-a îndreptat către o valoare de aproape 5 trilioane de dolari. Bursa - deținută acum London Stock Exchange Group, după ce a fuzionat cu Borsa Italiana în 2007 - găzduiește indicele FTSE 100. Acesta este un indice compus din cele mai mari 100 de companii cotate la bursa de la Londra (London Stock Exchange) și este considerat un barometru al performanței marilor companii listate în Marea Britanie.

Cont Demo Fără Riscuri

Înregistrează-te pentru un cont demo online gratuit și exersează-ți strategia de tranzacționare

Bursa Din Amsterdam & Euronext

Bursa de valori din Amsterdam ( AEX) a fost fondată în 1602 și avea drept scop principal schimbul de mărfuri, mai degrabă, decât valori mobiliare sau acțiuni. Cu toate acestea, la bursa AEX s-a listat prima companie multinațională care a emis acțiuni -Dutch East India Trading Company. Acesta este motivul pentru care Bursa din Amsterdam este considerată cea mai veche bursă din lume care încă funcționează.

În 1997, Bursa de Valori Amsterdam și Bursa Europeană de Opțiuni (EOE) au fuzionat. Acest lucru a dat naștere indicelui AEX pe piața bursieră. În septembrie 2000, AEX a fuzionat și cu bursa de la Bruxelles și Bursa de valori de la Paris. Entitatea rezultată este acum cunoscută sub numele de Euronext.

Bursa Euronext este acum una dintre cele mai mari burse de valori din Europa, cu peste 1.300 de companii listate, cu o capitalizare de piață de aproape 4 trilioane de euro în 2018. Pe lângă faptul că găzduiește indicele AEX 25 (primele douăzeci și cinci de companii listate la Euronext Amsterdam), de asemenea, operează și indicele CAC 40(primele patruzeci de companii listate la Bursa de valori Paris) și indicele BEL 20 (primele douăzeci de companii listate la bursa din Bruxelles).

Acest lucru face ca bursa Euronext să cuprindă unele dintre cele mai faimoase companii tranzacționate public în Europa, cum ar fi Air France KLM, ING, Heineken și Renault.

Bursa De Valori din Germania - Bursa De La Frankfurt / The Xetra

Bursa Frankfurt este cea mai mare dintre cele șapte burse din Germania, deținută de grupul Deutsche Börse AG. Aceasta fost fondată inițial în 1585 pentru a tranzacționa cursurile valutare. Cu toate acestea, în prezent facilitează tranzacționarea electronică avansată a acțiunilor prin intermediul propriului sistem de tranzacționare, complet electronic.

După preluarea dreptului de proprietate în 1993, Grupul Deutsche Börse AG operează în două locații de tranzacționare a Bursei de Valori din Frankfurt - Xetra și Börse Frankfurt. Xetra este piața de tranzacționare a acțiunilor germane și găzduiește, de asemenea, Indicele DAX ( în care sunt reprezentate cele mai importante şi mai performante 30 de companii din Germania, tranzacționate pe bursa de la Frankfurt).

Börse Frankfurt este un loc de tranzacționare pentru investitori privați cu peste un milion de acțiuni germane și este, de asemenea, locul unde specialiștii gestionează portofoliile valorilor mobiliare.

Bursa De Valori - Tranzacționați indicele DAX cu Admiral Markets

Sunteți pregătit să începeți tranzacționarea? Admiral Markets vă oferă posibilitatea de a tranzacționa cu o gamă de instrumente de tranzacționare, care include indicele DAX! Pentru a afla mai multe informații și pentru a începe să tranzacționați indicele DAX, faceți clic pe bannerul de mai jos.

CFD-uri pe acțiuni și ETF-uri

Tranzacționează CFD-uri pe acțiuni și ETF-uri cu Admiral Markets

În 2018, capitalizarea de piață a Bursei de Valori de la Frankfurt a ajuns la peste 2 trilioane de dolari, situându-se în top zece dintre cele mai mari burse de valori din lume. Majoritatea companiilor listate pe această bursă au sediul în Germania și în alte țări în Europa. Printre companiile cu cea mai mare notorietate listate se numără Adidas, BMW sau Volkswagen.

Cum Funcționează Bursa De Valori Din Varșovia

Bursa de valori din Varșovia (WSE) este mult mai nouă decât bursele prezentate anterior. Fondată în 1991 cu sediul în Polonia, bursa permite tranzacționarea electronică pe o varietate de acțiuni și obligațiuni. În prezent este cea mai mare bursă din Europa de Est, cu peste 3.000 de instrumente diferite și o capitalizare de piață de aproximativ 450 de miliarde de dolari în 2017.

În 2008, Bursa de Valori de la Varșovia a fost recunoscută drept „Advanced Emerging" de către Financial Times Stock Exchange. În 2017, bursa a fost avansatp la statutul „Piață dezvoltată". Bursa de Valori de la Varșovia găzduiește, de asemenea, indicele WIG 20 (douăzeci dintre cele mai mari companii listate la Bursa de Valori din Varșovia).

Poate cel mai interesant fapt despre Bursa de Valori din Varșovia este că a fost înființată ca societate pe acțiuni pe 12 aprilie 1991 de către Trezoreria de Stat, care încă mai deține 35% în structura de acționariat.

Bursa De Valori Japonia - Bursa De Valori De La Tokyo

Bursa de valori din Tokyo (TSE) este cea mai mare bursă din Japonia, fondată în 1878. După al doilea război mondial, a trecut printr-o serie de modificări și este cunoscută acum sub denumirea de Japan Exchange Group. Acest grup a fost creat atunci când bursa din Tokyo a fuzionat cu Osaka Securities Stock Exchange în 2013.

Cu peste 3.500 de companii listate la Bursa de Valori din Tokyo și o capitalizare de piață în 2016 de peste 5 trilioane de dolari, este a treia cea mai mare bursă din lume.

Interesant este că tranzacțiile bursiere japoneze au reprezentat 45% din volumul global în 1989. În timp ce volumele de tranzacționare din America de Nord sunt acum cele mai mari din lume, Bursa de la Tokyo găzduiește în continuare unele dintre cele mai mari companii tranzacționate la nivel mondial, cum ar fi Toyota Motor Corp și Sony.

Indicele Japoniei 225 recunoscut și tranzacționat pe scară largă, sau indicele Nikkei 225, este indicele de referință al Bursei de valori din Tokyo.

Bursa De Valori Hong Kong

A fost înființată inițial în 1891 și a fost numită Stockbrokers' Association of Hong Kong. În 1914 a fost redenumită Bursa din Hong Kong. În momentul în care Stockbroker's Association a creat o altă bursă în 1921, cele două au fuzionat pentru a forma Bursa de Valori din Hong Kong în 1947, care a restabilit piața bursieră a țării după al doilea război mondial.

Companiile listate la Bursa din Hong Kong au sediul principal în Hong Kong și sunt listate în dolari Hong Kong (HKD). Bursa este una dintre cele mai mari din Asia, cu peste 2.100 de companii listate la sfârșitul anului 2017. În 2018, Bursa din Hong Kong a ajuns la o capitalizare de piață de peste 4 trilioane de dolari, motiv pentru care a devenit a cincea cea mai mare bursă din lume.

Indicele de referință pentru Bursa din Hong Kong este indicele Hang Seng. Acesta este un indice compus din instituții bancare și companii de asigurări din China. Cu toate acestea, compania chineză de internet, Tencent Holdings, este cea mai importantă companie din componența indicelui. De fapt, cele mai mari douăzeci de acțiuni listate la bursa din Hong Kong înglobează cel mai mare procent din capitalizarea totală a acestei burse.

Bursa De Valori - Tranzacționați Pe MetaTrader 5 Cu AdmiralMarkets

Admiral Markets oferă posibilitatea de a tranzacționa cu MetaTrader 5 în browserul sau de a descărca platforma GRATUIT! Obțineți acces la datele de piață în timp real, analize tehnice, informații din partea experților în tranzacționare și mii de instrumente de tranzacționare pentru a tranzacționa și a investi. Începeți călătoria de tranzacționare corect, faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a începe!

 

Cont Demo Fără Riscuri

Înregistrează-te pentru un cont demo online gratuit și exersează-ți strategia de tranzacționare

Curs Forex

Despre Admiral Markets

În calitate de broker reglementat, Admiral Markets vă oferă acces la unele dintre cele mai utilizate platforme de tranzacționare din lume. Prin intermediul nostru puteți tranzacționa CFD-uri, acțiuni și ETF-uri. Iată o recapitulare: De ce să tranzacționezi prin Admiral Markets!

Acest document nu conține și nu trebuie interpretat ca având în componență sfaturi de investiții, recomandări de investiții, oferte sau solicitări în privința oricărei tranzacții cu instrumente financiare. Rețineți că această analiză de tranzacționare nu este un indicator fiabil al performanței actuale sau viitoare, deoarece circumstanțele se pot schimba în timp. Înainte de a lua o decizie de investiție, trebuie să luați legătura cu un consultant financiar independent pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile.

TOPUL ARTICOLELOR
Ce este volatilitatea?
Volatilitatea este un termen pe care orice trader îl va întâlni la un moment dat. Dar ce este volatilitatea? Și care sunt implicațiile sale asupra tranzacționării? În acest articol, vom examina răspunsul la aceste întrebări, vom explica diferitele tipuri de volatilitate, vom prezenta câteva metode d...
Ce Este Piața Financiară și Cum Se Tranzacționează
Piața financiară este o piață în care instrumentele financiare sunt tranzacționate atât la nivel național, cât și la nivel global. Traderii cumpără și vând aceste instrumente pentru a obține profit în timp ce încearcă să-și limiteze riscurile.Mulți traderi tind să se orienteze pe o piață financiară...
4 tipare de tranzacționare intra day, pe care orice trader trebuie să le cunoască
Tiparele de tranzacționare intra day sunt modele grafice repetitive ale prețului, care apar din activitatea cumpărătorilor și a vânzătorilor pe piață. Acestea pot fi utile pentru a identifica cine deține controlul asupra pieței și încotro ar putea evolua prețurile în continuare....
Vizualizează Tot