Cum Ar Putea Afecta Dobânda Negativă Investitorii?

Admiral Markets

Dacă obișnuiți să citiți știri, cu siguranță în ultimele luni ați întâlnit articole despre posibilitatea unor dobânzi negative în Marea Britanie. Luna trecută, Banca Angliei (BoE) ar fi întrebat băncile britanice dacă sunt pregătite din punct de vedere operațional pentru dobânzi negative, în cazul în care ar fi introduse.

Dar ce înseamnă dobânda negativă? Cum ar putea fi implementată? Și ce efect ar putea avea asupra investitorilor și traderilor? În acest articol, vom răspunde la aceste întrebări și, de asemenea, vom analiza ce tip de acțiuni ar putea beneficia de dobânzi negative și multe altele!

Rata Dobânzii

Rata dobânzii joacă un rol important în viața noastră de zi cu zi: rata dobânzii pe care o obținem dintr-un depozit bancar, rata pe care o plătim pentru un credit ipotecar, sau pentru cardurile de credit.

Același lucru este valabil, cu atât mai mult, în lumea traderilor și cea a investitorilor: rata dobânzii pe care o plătesc obligațiunile guvernamentale din Marea Britanie, dobânda pe care o companie o plătește atunci când contractează un împrumut de la bancă, rata dobânzii pe care o bancă o percepe de la o altă bancă pentru acordarea de împrumuturi și așa mai departe.

Toate aceste rate ale dobânzii vor fi diferite (adică toate vor fi stabilite la niveluri diferite), dar toate sunt determinate de „rata dobânzii de referință".

Rata Dobânzii de Referință

Dobânda de referință este dobânda pe care banca centrală, cum ar fi BoE, o plătește instituțiilor și rata pe care o percepe atunci când trebuie să se împrumute. Ratele dobânzilor de referință afectează toate celelalte rate ale dobânzii și este cel mai mare instrument din setul de instrumente al unei bănci centrale atunci când vine vorba de gestionarea economiei.

În perioadele de creștere economică lentă, ratele dobânzilor sunt, de obicei, reduse, în încercarea de a stimula economia. Atunci când ratele dobânzii sunt mai mici, băncile vor avea tendița să împrumute bani clienților săi, decât să îi depună la banca centrală.

În plus, deoarece băncile tind să transmită ratele mai mici clienților săi, oamenii sunt mai susceptibili de a împrumuta bani și mai puțin atrași să economisească din cauza ratelor mai mici ale dobânzii. Acești factori au ca efect încurajarea oamenilor să cheltuiască sau să investească mai mulți bani decât ar face de obicei și acest lucru, la rândul său, creează stimul pentru economie.

În caz contrar, atunci când băncile centrale consideră că o economie este supraîncălzită și există riscul inflației, acestea vor crește ratele dobânzilor de referință în încercarea de a încetini creșterea economică.

Sunteți interseat să aflați mai multe despre tranzacționare și investiții? De ce nu vă înregistrați la unul dintre webinariile noastre de tranzacționare? Aceste webinarii au loc de trei ori pe săptămână și sunt absolut gratuite! Faceți clic pe banner-ul de mai jos pentru a vă înregistra!

Webinare de trading gratuite

Accesează webinarele live găzduite de traderii noștri experimentați

De Ce Ar Introduce BoE Dobânda Negativă?

În cazul în care BoE ar introduce o rată negativă a dobânzii, acest lucru ar însemna că, în loc să câștige dobânzi, băncile ar fi obligate să plătească dobânda BoE pentru fondurile depozitate acolo. Dar de ce ar face acest lucru BoE?

Ratele globale ale dobânzii au rămas scăzute de la "Marea Recesiune" din 2008, când a existat o nevoie urgentă ca băncile centrale să ia măsuri pentru stimularea economiei. În prezent, având în vedere impactul coronavirusului asupra economiei, dobânda de referință (în prezent la 0,1% în Marea Britanie) nu mai are mult de parcurs înainte de a ajunge la zero.

Băncile centrale trebuie să se întrebe ce pot face pentru a stimula economia, iar ratele negative ale dobânzilor reprezintă unul dintre răspunsurile posibile.

Ratele negative ale dobânzii ar penaliza băncile pentru depozitarea fondurilor la BoE, ceea ce ar spori stimulentul pentru bănci de a împrumuta mai mulți bani clienților săi, sperând să crească consumul, investițiile și, în consecință, să stimuleze creșterea economică.

Cum Ar Afecta Dobânzile Negative Clienții Bancari?

În cei 326 de ani, BoE nu a introdus niciodată dobânzi negative. Prin urmare, în afară de probabilitatea ca împrumuturile să fie mai ușor accesibile, este dificil să se prevadă modul în care ratele negative ale dobânzii ar afecta clienții bancari. Doar se poate specula.

Băncile britanice nu sunt obligate să transmită rata dobânzilor de referință a BoE clienților săi, deși aceasta are cu siguranță un impact asupra procesului decizional. Prin urmare, nu putem spune cu certitudine că dacă BoE ar introduce rate negative ale dobânzii, acest lucru ar fi transferat în conturile bancare.

Ideea ca băncile să aplice rate negative clienților săi este neobișnuită și ar putea fi periculoasă pentru industria bancară. Taxarea clienților pentru depozite ar putea determina o temă față de bănci, oamenii preferând să-și păstreze banii gratuit mai degrabă, decât să plătească pentru a-i depozita. În plus, gândul unui client de a contracta un împrumut și de a rambursa mai puțin decât ceea ce a împrumutat pare o nebunie.

Cu toate acestea, oricât de atrăgător pare, există precedente pentru ambele situații. De exemplu, băncile din Elveția își taxează clienții care depozitează sume importante de bani în conturi, determinând acești clienți să caută alternative, cum ar fi depozitarea privată.

În 2019, o bancă din Danemarca a lansat primul credit ipotecar din lume cu dobândă negativă. Jyske Bank a început sa ofere clienților sai credite ipotecare pe 10 ani la dobânzi de -0,5%.

Ce Ar Putea Însemna Dobânzile Negative Pentru Investitori?

Dacă BoE introduce rate negative ale dobânzii, se așteaptă un acces mai ușor la creditele pentru finanțarea unei investiții. Ratele dobânzii vor scădea chiar mai mult decât sunt în prezent, ceea ce înseamnă că investirea sau tranzacționarea banilor va deveni mai atrăgătoare, decât depozitarea acestora în conturi bancare pentru a câștiga dobânzi.

Din acest motiv, așteptați-vă ca activele financiare, cum ar fi acțiunile și obligațiunile, să crească în preț.

Există o îngrijorare justificată conform căreia ratele negative ale dobânzii ar putea determina ca oamenii să fie imprudenți cu banii lor. Prin urmare, în ciuda acestei potențiale creșteri a apetitului pentru investiții, nu renunțați la practicile obișnuite de gestionare a riscurilor. Cercetați pe larg elementele fundamentale ale unei companii înainte de a vă investi capitalul, indiferent dacă este împrumutat sau nu.

Dacă sunteți motivați să tranzacționați mai mult pe piețele financiare, cum ar fi piața Forex, nu faceți acest lucru fără o pregătire cu privire la tranzacționare.Tranzacționarea pe piețele financiare nu este ușoară și, la fel ca orice lucru din viață, trebuie să exersați pentru a avea succes.

Deschideți un cont demo si testați tranzacționarea făra a utiliza bani reali și fără riscuri!

Faceți clic pe butonul de mai jos pentru a deschide imediat un cont de tranzacționare demo!

Cont Demo Fără Riscuri

Înregistrează-te pentru un cont demo online gratuit și exersează-ți strategia de tranzacționare

Oportunități De Investiții Pentru Dobânzi Negative

Ratele negative ale dobânzii vor avea un impact asupra comportamentului consumatorilor, care la rândul său va afecta piețele financiare în moduri diferite. Mai jos, vom analiza posibilul efect asupra unora dintre diferitele industrii din Marea Britanie.

Imobiliare

Ratele dobânzilor de referință s-ar putea să nu însemne neapărat credite ipotecare cu dobânzi negative, cu toate acestea, este posibil să conducă la credite ipotecare mai ieftine și mai accesibile pentru cumpărătorii de locuințe.

O modalitate de a încerca să obțineți profit pe o piață imobiliară este prin ETF-uri (Fonduri tranzacționate la bursă), cum ar fi ETF-ul iShares UK Property. ETF-urile sunt produse financiare care sunt listate la bursă și constau într-un coș de titluri (cum ar fi acțiunile). De obicei, urmăresc un sector de bază, cum ar fi sectorul imobiliar.

Ca alternativă, investitorii pot căuta acțiuni ale companiilor imobiliare listate la bursă, cum ar fi agenția imobiliară Rightmove.Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, grafic zilnic Rightmove PLC (#RMV), interval 1 aprilie 2020 - 3 noiembrie 2020. Rețineți că performanțele trecute nu reprezintă un indicator fiabil al rezultatelor viitoare sau al performanțelor viitoare.

Piața Forex

Rata dobânzii reprezintă unul dintre principalii factori determinanți ai valorii monetare a unei națiuni. Relația simplă dintre cele două este că, atunci când ratele dobânzilor cresc, valoarea monedei tinde să crească, de asemenea, o scădere a ratelor dobânzilor tinde să determine o scădere a valorii monedei.

Prin urmare, în cazul în care Marea Britanie introduce rate negative ale dobânzii, este posibil ca GBP să scadă în valoare. O pereche valutară în care acest lucru ar putea fi predominant este GBPUSD. Acest lucru se datorează faptului că dolarul american este considerat de mulți un activ de refugiu, ceea ce înseamnă că, în cazul în care GBP scade, investitorii britanici își pot investi banii în dolari SUA.Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, grafic zilnic GBPUSD , interval 10 aprilie 2020 - 3 noiembrie 2020. Rețineți că performanțele trecute nu reprezintă un indicator fiabil al rezultatelor viitoare sau al performanțelor viitoare.

Exportatori Britanici

O depreciere a GBP va determina creșterea cererii pentru exporturile britanice, care vor părea relativ mai ieftine în alte țări. Prin urmare, o rată negativă a dobânzii ar putea determina o creștere a fondurilor exportatorilor britanici, cum ar fi BP (British Petroleum), British American Tobacco și Diageo (băuturi alcoolice).Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, grafic zilnic Diageo PLC (#DGE) , interval 03 aprilie 2020 - 03 noiembrie 2020. Rețineți că performanțele trecute nu reprezintă un indicator fiabil al rezultatelor viitoare sau al performanțelor viitoare.

Aur

Aurul este un alt activ de refugiu, investitorii tind să-și îndrepte atenția către acest metal prețios în perioadele de incertitudine economică.

Unele obligațiuni guvernamentale (gilts), care sunt considerate a fi active de refugiu, se vând deja cu o dobândă sub 0%. Aplicarea unei rate a dobânzii negative va determina ca randamentul acestor obligațiuni să scadă și mai mult și, eventual, să încurajeze investitorii să-și îndrepte atenția către alte active de refugiu.

Acest lucru este, de asemenea, susceptibile de a crește investițiile în aur.

În cazul în care Marea Britanie introduce dobânzile negative, este posibil ca valoarea aurului să crească.Sursa: Admiral Markets MetaTrader 5, grafic zilnic Gold , interval 12 septembrie 2019 - 03 noiembrie 2020. Rețineți că performanțele trecute nu reprezintă un indicator fiabil al rezultatelor viitoare sau al performanțelor viitoare.

Concluzie - Dobânda Negativă

Perspectiva dobânzilor negative este cu siguranță una controversată. Acestea ar putea duce la aprobarea prea ușoară a împrumuturilor, la fel ca înainte de 2008, și ar putea fi utilizate pentru a face investiții nesăbuite. Există un pericol real pentru industriile bancare care își taxează clienții, deoarece aceștia vor renunța să-și mai depoziteze economiile.

Există, de asemenea, convingerea că ratele negative ar putea avea efectul opus asupra comportamentului consumatorilor, determinând oamenii să se teamă pentru viitorul economiei și să economisească mai mulți bani în loc să-i cheltuiască.

Din țările care au implementat deja rate negative în trecut, există puține dovezi care să susțină că acestea au generat cu succes creșterea economică.

Cu toate acestea, factorii de decizie BoE vor susține că, pe măsură ce economia continuă să se deterioreze din cauza pandemiei coronavirusului, au nevoie de toate instrumentele posibile la dispoziția lor pentru a încerca să o remedieze.

Încă nu se știe dacă vor fi implementate dobânzile negative, însă pare posibil. După cum am menționat în acest articol, introducerea dobânzilor negative în Marea Britanie ar putea prezenta mai multe oportunități de tranzacționare și investiții pentru dvs.

Investiți cu Admiral Markets

Știați că, prin intermediul contului Admiral Markets Invest.MT5, puteți investi în acțiuni și ETF-uri de la 15 dintre cele mai mari burse din lume? De asemenea, aveți capacitatea să:

✅ Deschideți un cont cu o depunere minimă de doar 1 EUR și să investiți de la doar 0,01 USD pe acțiune cu comisioane minime de tranzacție de doar 1 USD pe acțiunile din SUA;

✅ Primiți date de piață gratuit în timp real, fără întârzieri și fără costuri suplimentare;

✅ Vă creați un flux de venituri pasive prin încasarea de plăți aferente dividendelor;

✅ Puteți utilizați renumita platformă de tranzacționare multi-clase de active MetaTrader 5.

Puteți începe chiar acum făcând clic pe bannerul de mai jos și să vă bucurați de toate funcțiile enunțate mai sus și multe altele!

CFD-uri pe acțiuni și ETF-uri

Tranzacționează CFD-uri pe acțiuni și ETF-uri cu Admiral Markets

Curs Forex

Despre Admiral Markets

Ca broker reglementat, oferim acces la unele dintre cele mai utilizate platforme de tranzacționare din lume. Puteți tranzacționa prin noi CFD-uri, acțiuni și ETF-uri. Iată un articol recapitulativ De ce să tranzacționați cu Admiral Markets!

Datele furnizate oferă informații suplimentare cu privire la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile, studiile de piață, perspectivele săptămânale sau alte evaluări sau informații similare (sub denumirea de "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este numai pentru scopuri informaționale și nu trebuie interpretat ca un sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale de promovare a independenței cercetării în domeniul investițiilor și nu este supus niciunei interdicții de tratament înainte de difuzarea cercetării în domeniul investițiilor.
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client pe cont propriu, în timp ce societatea Admiral Markets AS (Admiral Markets) nu este responsabilă pentru nici o pierdere sau daună rezultată ca urmare a acestei decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe conținut.
  3. Pentru a proteja interesele clienților noștri și obiectivitatea analizei, Admiral Markets a instituit proceduri interne adecvate pentru prevenirea și gestionarea conflictelor de interese.
  4. Analiza este pregătită de un analist independent (denumit în continuare "Pierre Perrin-Monlouis") pe baza estimărilor personale ale lui Jérémy Delsol (Analist financiar).
  5. Cu toate că au fost făcute toate eforturile rezonabile pentru a asigura fiabilitatea tuturor surselor de conținut și pentru a ne asigura că toate informațiile sunt prezentate într-o manieră inteligibilă, în timp util, exactă și completă, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau exhaustivitatea informațiilor cuprinse în analiză.
  6. Orice tip de performanță trecută sau modelată a instrumentelor financiare prezentate în conținut nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare explicită sau implicită de către Admiral Markets a oricărei performanțe viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și scădea, iar păstrarea valorii activului nu este garantată.
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pentru diferență) sunt speculative și pot duce la pierderi sau profituri. Înainte de a începe să tranzacționați, asigurați-vă că înțelegeți riscurile implicate.
TOPUL ARTICOLELOR
Ce este volatilitatea?
Volatilitatea este un termen pe care orice trader îl va întâlni la un moment dat. Dar ce este volatilitatea? Și care sunt implicațiile sale asupra tranzacționării? În acest articol, vom examina răspunsul la aceste întrebări, vom explica diferitele tipuri de volatilitate, vom prezenta câteva metode d...
Ce Este Piața Financiară și Cum Se Tranzacționează
Piața financiară este o piață în care instrumentele financiare sunt tranzacționate atât la nivel național, cât și la nivel global. Traderii cumpără și vând aceste instrumente pentru a obține profit în timp ce încearcă să-și limiteze riscurile.Mulți traderi tind să se orienteze pe o piață financiară...
4 tipare de tranzacționare intra day, pe care orice trader trebuie să le cunoască
Tiparele de tranzacționare intra day sunt modele grafice repetitive ale prețului, care apar din activitatea cumpărătorilor și a vânzătorilor pe piață. Acestea pot fi utile pentru a identifica cine deține controlul asupra pieței și încotro ar putea evolua prețurile în continuare....
Vizualizează Tot