Ce Este Un Lot Forex Și Cum Se Calculează
Noțiunea de " lot" pe piața Forex și a instrumentelor CFD este un element de bază în dezvoltarea oricăror strategii de tranzacționare. Lotul în tranzacționare este unul dintre elementele de bază ale managementului banilor, deoarece corespunde investiției capitalului dvs. pe piață.
Înțelegerea acestui concept de bază este, prin urmare, de o importanță crucială pentru succesul dumneavoastră viitor, veți înțelege mai bine și veți aprofunda factorul „risc", pe care unii traderi, tind uneori să îl ignore.
În primul rând, este important să rețineți că acest articol nu este menit să vă indice care sunt cele mai bune strategii de tranzacționare pentru a deveni un trader de succes, ci de a vă prezenta în mod detaliat noțiunea de "lot" pe piețe
Lot Trading - Definiție
Ce înseamnă lot forex?
Un lot este o unitate valorică ce măsoară valoarea unei tranzacții. Aceasta este adesea dimensiunea unui contract financiar. Cu alte cuvinte, în funcție de numărul de loturi pe care îl tranzacționați, suma investită va fi mai mică sau mai mare. Cu cât numărul loturilor este mai mare, cu atât este mai mare suma investită și viceversa.
În piața Forex și a produselor CFD, identificăm 3 tipuri diferite de loturi:
1️⃣ Forex Lot standard
2️⃣ Forex Mini lot
3️⃣ Forex Micro lot
Aceste 3 noțiuni vor fi definite și detaliate în continuare în acest articol. Dar înainte de aceasta, este important de menționat faptul că conceptul și valoarea unui „lot" este diferit în funcție de instrumentele pe care le tranzacționați: valutare, indici, mărfuri, CFD-uri, cripto-monede sau acțiuni.
Înainte de a examina toate aceste elemente, ar trebui să menționăm ca Admirals a dezvoltat un instrument eficient și performant numit Calculator de tranzacționare. Acest instrument vă va permite să calculați cu ușurință și rapid valoarea lotului dvs. indiferent de instrumentul financiar și de piața pe care tranzacționați.
Care Este Valoarea Unui Lot Forex
Un Lot Forex este egal cu 100 000 de unități din moneda de bază.
Calcul Forex 1 lot = număr loturi * valoarea contractului |
➲ EXEMPLU
2 loturi EUR/USD: 2 * 100 000 euro = 200 000 EUR
-----------------------
Puteți afla multe alte concepte legate de tranzacționare prin cursul nostru online gratuit:
Cum se Calculează Valoarea unui Lot Forex
Pentru a determina dimensiunea poziției de trading, mergeți direct la calculatorul de loturi forex gratuit de la Admirals și aflați valoarea unui lot.
Calculatorul de loturi FX este un instrument indispensabil pentru tranzacționarea dvs. și foarte ușor de utilizat. Iată un exemplu care vă va permite să calculați automat mărimea lotului.
Exemplu: Alegeți perechea valutară pe care doriți să tranzacționați (EUR/USD), apoi introduceți numărul de loturi (0,5 lot) și faceți clic pe "Calculați".
După efectuarea calculului, mărimea poziției FX apare automat în secțiunea "Rezultate", în dreptul liniei "Mărimea contractului". În acest exemplu, valoarea poziției mele de tranzacționare este de 50.000 EUR.
Mai jos găsiți un tabel care listează valoarea unui lot în funcție de perechea valutară
Pereche valutară | Număr loturi | Suma investită |
EUR / USD | Forex 1 lot | 100 000 EUR |
GBP / USD | Forex 1 lot | 100 000 GBP |
USD / JPY | Forex 1 lot | 100 000 USD |
EUR / CHF | Forex 1 lot | 100 000 EUR |
AUD / USD | Forex 1 lot | 100 000 AUD |
NZD / USD | Forex 1 lot | 100 000 NZD |
EUR / GBP | Forex 1 lot | 100 000 EUR |
Pe platforma de tranzacționare MT4 și pe Forex, în general, valoarea unui lot tranzacționare este egală cu 100.000 de unități din moneda de bază.
Lot Trading - Principalele Trei Dimensiuni ale Lotului de Tranzacționare
1 Lot Trading - termen utilizat în finanțe pentru a desemna un contract pe piețele financiare. Această noțiune determină dimensiunea ordinului. Calculul poziției de trading se efectuează după cum urmează:
- 1.00 înseamnă 1 lot standard sau 100.000 de unități din moneda de bază.
- 0,10 înseamnă 1 mini-lot sau 10.000 de unități din moneda de bază.
- 0,01 înseamnă 1 micro-lot sau 1000 de unități din moneda de bază.
Lot de Tranzacționare Standard
Un lot pe forex standard este lotul de referință pe piața valutară și corespunde la 100.000 de unități din moneda de bază, indiferent de perechea valutară tranzacționată.
De asemenea, când plasăm 1 lot standard pe EUR/USD, valoarea lotului este de 100.000 EUR. În general, puțini traderi tranzacționează cu loturi standard deoarece necesită un capital mare în contul de tranzacționare sau tranzacționează în loturi cu ajutorul efectului de levier.
➲ EXEMPLU
- 1 lot EURUSD = 100 000 EUR
- 1 lot GBPUSD - 100.000 GBP
- 1 lot USD JPY = 100.000 USD
- 1 lot AUDCAD = 100 000 AUD
- 1 lot EURJPY = 100 000 EUR
- 1 lot NZDCAD = 100.000 NZD
Pe CFD-urile având ca suport indicii bursieri, dimensiunile lotului nu sunt standardizate și depind de prețul activului suport. De exemplu, valoarea unui lot trading CFD standard DAX 30
Loturi | Preț CFD DAX30 5000 puncte | Preț CFD DAX30 7500 puncte | Preț CFD DAX30 10000 puncte | Preț CFD DAX30 12500 puncte |
1 lot | 5000 euro | 7500 euro | 10000 euro | 12500 euro |
0.1 lot | 500 euro | 750 euro | 1000 euro | 1250 euro |
Același calcul trebuie să fie făcut pentru a calcula mărimea lotului pe indici, cum ar fi CFD-uri pe CAC40, DJI20, IBEX35, JP225, NQ 100 și alți indici.
Pe CFD-uri având drept suport acțiuni, un lot este egal cu o acțiune și valoarea sa este egală cu prețul acțiunii. CFD-urile pe acțiuni încă nu pun la dispoziție varianta de mini loturi sau micro loturi.
Mini Lot Forex
Mini lotul este varianta cea mai utilizată de traderi, deoarece oferă un potențial randament atractiv fără a fi necesară o investiție inițială prea mare. Un mini lot pe forex corespunde la 10.000 de unități din valuta de bază, sau (0.1 lot forex) pe platforma de tranzacționare MT4.
De asemenea, atunci când vom plasa o poziție de 1 mini lot EUR / USD, valoarea lotului este de 10.000 EUR.
➲ EXEMPLU
- 0.1 lot EURUSD = 10 000 EUR
- 0.1 lot GBPUSD = 10 000 GBP
- 0.1 lot USD JPY = 10 000 USD
- 0.1 lot AUDCAD = 10 000 AUD
- 0.1 lot EURJPY = 10 000 EUR
- 0.1 lot NZDCAD = 10.000 NZD
Micro Lot Forex
Micro lotul este produsul cel mai folosit de traderii FX. Acest lucru face posibilă limitarea la maxim a riscurilor inerente tranzacționării, limitând riscul pierderilor și al efectului de levier. Micro lotul este astfel recomandat traderilor începători. Un Forex micro lot corespunde la 1000 de unități din valuta de bază sau (0,01 lot) de pe platforma dvs. MT4.
De asemenea, atunci când plasați o poziție de 1 micro lot pe perechea EUR / USD, valoarea lotului este de 1000 EUR.
➲ EXEMPLU
- 0,01 lot EURUSD = 1000 EUR
- 0,01 lot GBPUSD = 1000 GBP
- 0,01 lot USD JPY = 1000 USD
- 0,01 lot AUDCAD = 1000 AUD
- 0,01 lot EURJPY = 1000 EUR
- 0,01 lot NZDCAD = 1000 NZD
Formula de Calcul Lot Trading
Pentru a face explicațiile de mai sus și mai clare, iată cum se efectuează calculul lotului. Să luăm exemplu cea mai tranzacționată pereche Forex, EUR / USD. Euro este, prin urmare, valuta de bază.
Dacă un trader cumpără 1 lot forex EUR / USD standard la 1.1720, el cumpără 100.000 EUR, ceea ce înseamnă 1.1720 x 100.000 = 117.200 de dolari pe lot.
Dacă un trader cumpără 1 mini lot forex EUR / USD la 1.1720, el cumpără 10 000 EUR în valoare de 1,1720 X 10 000 = 11.720 dolari pe lot.
Dacă un trader cumpără 1 micro lot forex EUR / USD la 1.1720, el cumpără 1000 EUR în valoare de 1,1720 X 1000 = 1.172 USD pe lot.
Cât Valorează Un Lot pe CFD Indici
Pentru CFD-urile pe indicii, CAC 40 și DAX 30, 1 lot CFD reprezintă 1 contract CFD. Fiecare fluctuație a unui indice CFD provoacă variația punctului de indice. Cu alte cuvinte, dacă prețul CAC 40 creste de la 5280 pct la 5295 pct, vom spune că indicele a crescut cu 15 puncte.
De asemenea, valoarea unui punct pentru cumpărarea sau vânzarea unui lot pe CFD indice este de 1 EUR.
Pentru a cunoaște valoarea lotului din contractul dvs. pe CFD indici, mergeți direct la calculatorul loturilor pentru CFD indici Admirals; este rapid și ușor.
Ex: pentru 1 contract CFD CAC 40, valoarea punctului va fi de 0,10 EUR pentru o variație de 0,1 a punctului de indice. Deci, dacă indicele variază de la 5280 de puncte la 5281 puncte, contul dumneavoastră de tranzacționare de la Admirals va afișa o pierdere sau un profit de 1 EUR.
Notă: Exemplul de mai sus este valabil și pentru DAX30.
Cât Valorează Un Lot pe CFD mărfuri
Pentru CFDurile pe mărfuri, cum ar fi aurul (GOLD), 1 lot CFD corespunde unui contract CFD sau 100 uncii de aur. De asemenea, pasul de cotare (pip) corespunde cu a treia cifră după zecimală.
Ex: Pentru un contract CFD GOLD, adică 100 uncii de aur, valoarea pasului de cotare este de 0,08 EUR pentru o variație de 0,001. Astfel, dacă aurul (GOLD) va fluctua de la 1347.60$ la 1347.70$, contul dvs. de tranzacționare Admirals va afișa o pierdere sau un profit de 8 EUR.
Cât Valorează Un Lot CFD pe Criptomonede
Pentru contractele CFD pe criptomonede precum Bitcoin (BTCUSD), 1 lot CFD corespunde unui contract CFD, respectiv 1 Bitcoin. Pasul de cotare este a doua cifră după zecimală.
De asemenea, valoarea pasului de cotare, cumpărarea sau vânzarea unui contract CFD pe criptomonedă este de 0,01 USD.
Ex: Pentru un contract CFD Bitcoin (BTCUSD), adică 1 BTC, valoarea pasului de cotare este de 0,01 USD pentru o variație de 0,01. Astfel, dacă Bitcoin evoluează de la 9886,30$ până la 9887,30$, contul dvs. de tranzacționare Admirals va afișa o pierdere sau un profit de 1 dolar.
Verificați Calculatorul de loturi gratuit de la Admirals pentru Bitcoin pentru a cunoaște influența fluctuației criptomonedei asupra contului dvs. de tranzacționare.
Concluzie - Lot Forex
Acum cunoașteți diferitele dimensiuni ale loturilor în tranzacționarea forex, indici bursieri, mărfuri și cripto monede. Fiți conștienți de faptul că cu cât creșteți mai mult numărul de loturi pe o poziție de tranzacționare, cu atât crește riscul pe piață.
Este recomandabil să tranzacționați cu atenție, în special prin utilizarea micro-lotului. Cheia succesului pe piețe constă în principal în managementul banilor și o utilizare atentă a efectului dvs. de levier. Nu ezitați să testați tranzacționarea pe un cont demo.
Educație Forex
- Tranzacționarea la Bursă pentru Începători
- Cum să alegeți cel mai bun broker forex și CFD
- Ce este un Pip Forex
Despre Admirals
Ca broker reglementat, oferim acces la unele dintre cele mai utilizate platforme de tranzacționare din lume. Puteți tranzacționa prin noi CFD-uri, acțiuni și ETF-uri.
Acest document nu conține și nu trebuie interpretat ca având în componență sfaturi de investiții, recomandări de investiții, oferte sau solicitări în privința oricărei tranzacții cu instrumente financiare. Rețineți că această analiză de tranzacționare nu este un indicator fiabil al performanței actuale sau viitoare, deoarece circumstanțele se pot schimba în timp. Înainte de a lua o decizie de investiție, trebuie să luați legătura cu un consultant financiar independent pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile.