În ciuda faptului că PIB-ul Germaniei este în scădere, încrederea în mediului de afaceri se îmbunătățește.

Mai 25, 2021 20:19

La începutul sesiunii de tranzacționare de astăzi, au fost publicate datele macroeconomice din Germania. În ciuda faptului că putem confirma că PIB-ul a suferit un recul, încrederea consumatorilor a fost mai mare decât estimările consensului pieței.

Mai exact:

  • PIB-ul Germaniei a scăzut cu 1,8% în primul trimestru al anului;
  • Cifrele anuale ale PIB-ului au arătat o scădere de 3,4% față de aceeași perioadă a anului 2020. 

Această scădere poate fi explicată prin măsurile restrictive și prelungite pe care guvernul Angelei Merkel le-a adoptat în timpul sezonului de iarnă pentru a încerca să stăpânească și să stopeze pandemia, ceea ce a avut un impact negativ asupra consumului în primul trimestru al anului, obținând astfel un rezultat sub estimări.

Aceste date contrastează cu rezultatele pozitive obținute în Germania în raport cu așteptările actuale și viitoare, întrucât indicele de încredere aferent climatului de afacere, IFO, a fost stabilit la 99,2 puncte luna aceasta, comparativ cu  98,2 puncte estimări. În plus, indicatorul actual al situației din Germania a depășit estimările consensului pieței, ajungând la 95,7 puncte față de cele 95,5 puncte estimate. De asemenea, indicele așteptărilor de afaceri pentru următoarele 6 luni a arătat o creștere față de luna precedentă, depășind așteptările consensului pieței.

Pe de altă parte, în cadrul sesiunii de ieri, am auzit o serie declarații din partea membrilor Rezervei Federale SUA în care aceștia s-au arătat destul de optimiști în ceea ce privește inflația, întrucât se așteaptă ca aceste creșteri de prețuri să scadă în timp, pe măsură ce vom depăși această fază de blocaj cauzată de redeschiderea economiei. Prin urmare, se pare că actuala politică monetară va continua să fie menținută, ceea ce poate sprijini evoluția indicilor.

Dacă ne uităm la graficul H4 al DAX30, putem vedea că, de la jumătatea lunii aprilie, prețul a urmat o mișcare laterală, din care se pare că a reușit să iasă, după ce a format un double buttom, care a determinat apariția unui nou impuls ascendent. Acest lucru l-a determinat să stabilească un nou maxim istoric după ce a depășit 15.510 puncte, care acționează ca prim nivel de suport.

În acest moment, având în vedere că prețul se tranzacționează departe de principalele sale niveluri de suport, nu putem exclude ca DAX30 să facă o corecție către media sa de 18 perioade pentru a crea un nou impuls.

Pierderea acestui nivel ar putea deschide calea pentru o corecție suplimentară, dar tendința ascendentă nu ar fi în mare pericol, atâta timp cât prețul se menține peste nivelul marcat cu roșu în graficul următor:

Sursa: Admirals MetaTrader 5. Grafic H4 DAX30; Interval: 2 martie 2021- 25 mai 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța anterioară nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Evoluția acestui indice în ultimii 5 ani:

  • 2020: 3,6%
  • 2019: 25,48%
  • 2018: -18,26%
  • 2017: 12,51%
  • 2016: 6,87%

Știați că puteți utiliza indicatorul Trading Central Technical Ideas Lookup pentru a găsi idei de tranzacționare aplicabile acestui activ dar și pe alte mii de instrumente Forex, acțiuni, indici, mărfuri și multe altele?

Puteți obține acest indicator complet GRATUIT prin actualizarea platformei de tranzacționare MetaTrader 5 la Ediția Supremă, care vă este oferită exclusiv de Admirals (fosta Admiral Markets). Veți primi, de asemenea, o gamă întreagă de unelte avansate de tranzacționare, cum ar fi indicatori de corelație și de sentiment!

Începeți descărcarea gratuită făcând clic pe bannerul de mai jos:

INFORMAȚII DESPRE MATERIALELE ANALITICE: 

Datele furnizate oferă informații suplimentare cu privire la toate analizele, estimările, prognozele, analizele de piață, perspectivele săptămânale sau alte evaluări sau informații similare (în continuare, „Analiză”) publicate pe site-urile firmelor de investiții Admiral Markets care operează sub marca comercială Admiral Markets (în continuare, „Admiral Markets”). Înainte de a lua orice decizie de investiții, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte: 

  • Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;
  • Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;
  • În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;
  • Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, (denumit în continuare „Autor”), pe baza estimărilor personale;
  • În timp ce sunt depuse toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt credibile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;
  • Orice fel de performanță, trecută sau modelată, a instrumentelor financiare indicate în material nu trebuie interpretată ca o promisiune, expresă sau implicită, garanție sau implicație din partea Admiral Markets cu referire la orice tip de performanță viitoare. Valoarea oricărui instrument financiar poate crește sau scădea, în timp ce conservarea valorii respectivului activ nu este garantată;
  • Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.
Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.