Încă o zi în care se prezintă rezultatele corporative, în timp ce Bitcoin atinge maxime istorice

Octombrie 21, 2021 17:49

Ne aflăm în plin sezon al rezultatelor trimestriale, în care tema recurentă de până acum a fost reprezentată de rezultatele pozitive, în ciuda datelor macroeconomice negative și a încetinirii economice din ultimele săptămâni. 

În realitate, aceste rezultate pozitive sunt o consecință a redresării economice în urma crizei inițiale provocate de Covid-19. Această situație, împreună cu reacția diferitelor organizații care au reactivat economia prin intermediul programelor de de stimulare, a determinat piețele bursiere să înregistreze creșteri semnificative, atingând niveluri maxime istorice. 

Prin urmare, deși este normal ca aceste rezultate trimestriale să fie mai mult sau mai puțin pozitive, va trebui să urmărim îndeaproape evoluția datelor macroeconomice și impactul crizei energetice asupra piețelor, deoarece încetinirea actuală ar putea produce o deteriorare care se va reflecta în rezultatele aferente ultimului trimestru al anului.  

În cadrul sesiunii de ieri au fost prezentate o serie de rezultate trimestriale, printre care vom evidenția rezultatele înregistrate de doi giganți ai pieței, Tesla și IBM. Compania condusă de Elon Musk a prezentat rezultate pozitive, profitul net înregistrând o creștere de 389% în al treilea trimestru al anului, ajungând la un profit de 1.618 milioane de dolari și un profit cumulat pentru primele 9 luni ale anului de 3.198 milioane de dolari.  

În ciuda deficitului continuu de microcipuri și semiconductori, Tesla a obținut un câștig pe acțiune (EPS) de 1,86 dolari și venituri record de 13,76 miliarde de dolari. 

Trebuie să remarcăm și rezultatele IBM, gigantul din domeniul tehnologiei, care a obținut rezultate cu puțin sub estimările consensului de piață, înregistrând un câștig pe acțiune de 2,52 dolari și venituri de 17,62 miliarde de dolari, întrerupând astfel rezultatele pozitive prezentate anterior în ultimele două trimestre.  

Cu toate acestea, încă o dată, criptomonedele atrag, fără îndoială, atenția majorității pieței, deoarece Bitcoin înregistrează în prezent creșteri semnificative, care au permis stabilirea unor noi maxime istorice.  

Aceste creșteri semnificative sunt susținute de recenta aprobare din Statele Unite și de debutul ulterior pe piața bursieră a noului ProShares Bitcoin Strategy ETF - care este disponibil în prezent pentru toți clienții noștri prin intermediul contului Invest.MT5 din cadrul Admiral Markets PTY și Admiral Markets AS Jordan sub simbolul (BITO.US).    

După cum am menționat în cadrul analizei noastre din 24 septembrie, Bitcoin a găsit un suport puternic la nivelul de 40.000 de dolari, acesta fiind punctul de plecare al ultimului impuls de creștere care l-a condus la stabilirea unor noi maxime istorice.  

Dacă ne uităm la graficul zilnic, după ce a sărit în mod repetat de la nivelul important de suport/rezistență, reprezentat de banda portocalie, prețul a înregistrat un impuls de creștere puternic, care a fost consolidat pe 3 octombrie prin intersecția în sens ascendentă a mediilor mobile pe termen scurt și mediu, prin intersecția ascendentă a liniei 0 a indicatorului MACD și prin trecerea la niveluri de supra-cumpărare a indicatorului stochastic. 

Acest semnal triplu a generat un impuls de creștere care a condus prețul peste nivelul psihologic important de 50.000 de dolari, declanșând un raliu puternic care, în doar 2 săptămâni, a determinat prețul să stabilească noi maxime istorice după ce a depășit nivelul de extensie 100%. Fibonacci.

Pentru moment, și în ciuda faptului că prețul se tranzacționează departe de mediile sale mobile, atâta timp cât va reuși să mențină primul său nivel de suport în zona maximelor din 14 aprilie, sentimentul va rămâne pozitiv și acest impuls ar putea continua până când va atinge următorul nivel de extensie Fibonacci în jurul valorii de 69.000 de dolari.  

Cu toate acestea, nu putem exclude posibilitatea unei corecții a prețului cu scopul de a obține profituri pentru a reduce nivelurile de supra-cumpărare acumulate, astfel că va trebui să urmărim cu atenție nivelurile de suport. 

Sursa: Admirals MetaTrader 5 – Grafic zilnic BTCUSD. Interval: 4 ianuarie 2021 – 21 Octombrie 2021. Rețineți că performanțele trecute nu influențează performanțele viitoare.

Evoluția din ultimii cinci ani: 

  • 2020: 302.3% 
  • 2019: 94% 
  • 2018: -73.2% 
  • 2017: 1337.7% 
  • 2016: 124.1% 

Știați că puteți deschide un cont de tranzacționare demo gratuit pentru a vă putea testa ideile și teoriile de tranzacționare cu privire la direcția prețurilor a mii de piețe într-un mediu de tranzacționare virtual? Deschideți-vă un cont gratuit chiar astăzi făcând clic pe bannerul de mai jos și veți primi astfel acces gratuit la instrumentele Premium Analitics și multe altele!

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALELE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admirals. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admirals nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de un analist independent Jitan Solanki, colaborator independent (denumit în continuare „autor") pe baza estimărilor personale.

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admirals a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admirals nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Orice performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admirals cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Roberto Rojas
Roberto Rojas Analist Financiar, Admirals Spania

Roberto este analist financiar cu un certificat de Consilier Financiar European. În 2013, a obținut diploma de Expert Equity Manager în instrumente derivate pe bursele și piețele spaniole. El lucrează la Admirals din 2013.