Rezultatele trimestriale ale companiei Adobe depășesc așteptările pieței

Iunie 18, 2021 19:49

Ieri, au fost anunțate rezultatele trimestriale aferente celui de-al doilea trimestru ale companiei Adobe, care au fost peste așteptările consensului pieței, în comparație cu celelalte companii importante din sector.

Mai exact, Adobe a înregistrat un câștig pe acțiune de 3,03 dolari și venituri de 3,84 miliarde de dolari, comparativ cu un câștig pe acțiune și venituri de 2,81 milioane de dolari, respcetiv 3,73 miliarde de dolari, estimate de consensul pieței.

După publicarea acestor rezultate pozitive, acțiunile Adobe s-au tranzacționat pozitiv în pre-deschiderea sesiunii de astăzi, cu o creștere de aproape 3%, după ce au închis sesiunea de ieri la 551,36 dolari pe acțiune și după ce au obținut un scor de 1,48%.

Din punct de vedere tehnic, după ce a înregistrat maximul istoric pe 14 iunie, prețul se află în prezent la nivelul de retragere fibonacci de 23,6%, care acționează ca principal nivel de suport.

După cum putem vedea pe graficul zilnic, prețul se află la niveluri de supra-cumpărare, tranzacționându-se departe de media mobilă de 18 sesiuni (în alb), deși pentru a ajunge la acest nivel prețul ar trebui să străpungă mai multe niveluri de suport.

Rezultatele pozitive ar putea genera un nou impuls ascendent al prețului, deși, din cauza nivelurilor actuale de supra-cumpărare, nu putem exclude faptul că prețul ar putea continua corecția pentru a înregistra ulterior un nou impuls, astfel încât va trebui să fim foarte atenți în următoarele sesiuni.

Sursa: Admirals MetaTrader 5, grafic zilnic Adobe. Interval: 14 februarie 2020 - 18 iunie 2021. rugăm rețineți: performanța anterioară nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Evoluția prețului în ultimii 5 ani:

  • 2020: 51,64%
  • 2019: 45,78%
  • 2018: 29,10%
  • 2017: 70,22%
  • 2016: 9,59%

Adobe este o importantă companie americană cu sediul în San Jose care se dedică creării de programe și software care se remarcă mai ales în lumea editării și designului de pagini web și imagini prin programe precum Photoshop, Adobe Flash Player sau cu programe esențiale precum Adobe Reader pentru documente în format PDF, făcând astfel din această companie un punct de referință în lumea software-ului.

Dacă vă simțiți inspirat să începeți tranzacționarea, un cont Trade.MT5 oferit de Admirals vă va permite să tranzacționați instrumente Forex și CFD pe o gamă largă de piețe, cum ar fi cele de mărfuri, indici și acțiuni! Traderii care aleg Admirals beneficiază, de asemenea, de utilizarea platformei de tranzacționare MetaTrader 5, de renume mondial. Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a vă deschide un cont chiar astăzi!

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALELE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admirals. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admirals nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;
  3. Analiza este pregătită de Roberto Rojas, SEO implementer (denumit în continuare „autor") pe baza estimărilor personale;
  4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admirals a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;
  5. În timp ce sunt făcute toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt credibile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admirals nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;
  6. Orice performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admirals cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.
Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.