BCE a anunțat o reducere a ritmului programului PEPP

Septembrie 10, 2021 20:13

După cum am menționat în cadrul analizei noastre de ieri, sesiunea de tranzacționare s-a concentrat pe ședința Băncii Centrale Europene și pe conferința de presă ulterioară a președintelui acesteia, Christine Lagarde, în cadrul căreia am aflat detalii despre reducerea programelor de stimulare.

Concret, BCE a anunțat intenția de a reduce programul de achiziții de urgență pandemică (PEPP) în ultimul trimestru al anului, după ce acest program a fost majorat la 80 de miliarde de euro pe lună la începutul anului 2021. Deocamdată, BCE nu a dat niciun indiciu cu privire la valoarea acestei reduceri a programului de achiziții de obligațiuni, dar se estimează că aceasta va fi cuprinsă între 60 și 70 de miliarde de euro în următoarele luni.   

Pe de altă parte, și în cadrul conferinței de presă care a urmat, Christine Lagarde a încercat să lanseze un mesaj optimist în ceea ce privește viitorul economiei, după ce prognozele de creștere a zonei euro pentru 2021 au fost revizuite în creștere de la 4,6% la 5%, insistând încă o dată asupra faptului că creșterea inflației va fi tranzitorie.  

Putem spune că Banca Centrală Europeană nu s-a abătut de la scenariul așteptat de piață și că, din nou, este în concordanță cu mesajul transmis de Rezerva Federală a SUA, așa că va trebui să fim foarte atenți la următoarele ședințe, din noiembrie și decembrie, pentru a obține mai multe informații privind reducerea stimulentelor monetare.  

Dacă ne îndreptăm atenția asupra piețelor financiare, observăm că la începutul sesiunii de ieri, principalii indici europeni au înregistrat scăderi generalizate, deși după conferința de presă aceste scăderi s-au diminuat și o mare parte din terenul pierdut a fost recuperat, continuând astăzi cu creșteri ale principalilor indici bursieri după deschiderea sesiunii.  

Pe de altă parte, după declinul din cadrul sesiunilor de luni, marți și miercuri, în timpul sesiunii de ieri EURUSD a primit cu optimism declarațiile lui Christine Lagarde și a reușit să ricoșeze din media mobilă de 18 perioade (alb). Raliul a continuat în timpul sesiunii de tranzacționare de astăzi, iar prețul se îndreaptă acum spre un nivel important de suport/rezistență, reprezentat de banda portocalie. 

Din punct de vedere tehnic, dacă ne uităm la graficul zilnic, putem observa că, vinerea trecută, prețul a urmat un trend descendent, după ce s-a confruntat cu media sa de 200 de perioade (în roșu) și cu nivelul maxim înregistrat în luna iulie a anului trecut, reprezentat de banda verde, unde prețul pare să fi format un "triple top".

Este foarte important să urmărim evoluția prețului în următoarele sesiuni,  deoarece, în cazul în care nu va reuși să recupereze aceste niveluri de rezistență, ar putea confirma acest "triple top" și ar putea genera un impuls bearish, ceea ce ar putea determina prețul să revină la minimele din august, anul trecut, sau chiar la banda roșie inferioară, care acționează ca principal nivel de suport.  

Atâta timp cât prețul nu reușește să străpungă acest "triple top", sentimentul va rămâne negativ pentru această pereche, deși o străpungere a acestuia ar putea deschide calea către un impuls ascendent puternic. 

Sursa: Admirals MetaTrader 5, grafic zilnic EURUSD. Interval: 3 august 2020 - 10 septembrie 2021. rugăm rețineți: performanța anterioară nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Evoluția din ultimii 5 ani:  

  • 2020 = +8,93% 
  • 2019 = -2.21% 
  • 2018 = -4.47% 
  • 2017 = +14.09% 
  • 2016 = -3.21% 

Dacă vă simțiți inspirat să începeți tranzacționarea, un cont Trade.MT5 oferit de Admirals vă va permite să tranzacționați instrumente Forex și CFD pe o gamă largă de piețe, cum ar fi cele de mărfuri, indici și acțiuni! Traderii care aleg Admirals beneficiază, de asemenea, de utilizarea platformei de tranzacționare MetaTrader 5, de renume mondial. Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a vă deschide un cont chiar astăzi!

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALELE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admirals. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admirals nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;
  3. Analiza este pregătită de un analist independent, Robert Rivero, contributor independent (denumit în continuare „autor") pe baza estimărilor personale;
  4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admirals a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;
  5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admirals nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;
  6. Orice performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admirals cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.
Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.