Piețele din Asia cresc, în contextul diminuării temerilor din sectorul bancar

Martie 28, 2023 17:02

Majoritatea piețelor asiatice au crescut marți dimineață, deoarece achiziția unui pachet de acțiuni al băncii Silicon Valley Bank (SVB), de către First Citizens BancShares, a atenuat temerile din sectorul bancar din SUA. Acțiunile Deutsche Bank, de asemenea, au primit un impuls în cursul zilei de luni, pe fondul unui sentiment mai bun al investitorilor.

În Marea Britanie, guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, este așteptat să facă o declarație cu privire la evoluțiile SVB UK, în fața Comitetului de Trezorerie. Bailey a menționat luni că sectorul bancar al Regatului Unit este rezistent și se află într-o poziție bună pentru a susține economia țării.

Comentând asupra evoluției economice din Zona Euro, analiștii de la S&P Global Ratings au precizat că „încăpățânarea inflației va forța BCE să majoreze ratele de dobândă pentru mai mult timp decât am anticipat anterior, probabil până în vară, când rata de dobândă DPR (deposit facility rate) va ajunge la 3,50%, cu excepția cazului în care turbulențele pieței vor submina actualele prognoze asupra inflației.” Ei estimează că inflația generală va rămâne peste ținta de 2% a ECB, până în primul trimestru al anului 2025.

Australia - Raportul CPI, privind inflația, va fi publicat miercuri

Miercuri dimineață, Biroul Național de Statistică al Australiei (ABS) este așteptat să publice datele raportului CPI, privind inflația din luna februarie. Economiștii estimează că inflația totală va ajunge la 7,1% pe o bază anuală, mai mică decât cifra de 7,4% înregistrată în ianuarie.

Analiștii ING au precizat într-un raport că, dacă inflația va scădea sub 7%, „va susține estimările recente ale RBA, și anume că ratele de dobândă se apropie de un maxim, iar o creștere de 25 bps ar putea fi următoarea creștere probabilă, ducând ținta ratei de numerar la 3,85 %.” .

FMI: Riscurile privind stabilitatea financiară globală au crescut

Președintele Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a precizat că riscurile pentru stabilitatea financiară globală au crescut, deși unele guverne și bănci centrale au încercat să calmeze piețele. Georgieva a repetat că acest an este de așteptat să fie provocator, deoarece conflictul din Ucraina, politicile de înăsprire monetară și consecințele Pandemiei influențează evoluția economică globală.

În discursul său la Forumul pentru Dezvoltare din China, ea a menționat că prognozele asupra  evoluției economiei globale au fost influențate de estimările de redresare a economiei chineze, FMI așteptându-se la o creștere de 5,2% în 2023.

Kashkari, Fed: Turbulențele din sectorul bancar ar putea crește riscul de recesiune în SUA

Neel Kashkari, guvernatorul Fed din Minneapolis, a declarat reporterilor CBS că tulburările din sectorul bancar ar putea aduce SUA mai aproape de o recesiune. „Ceea ce este neclar pentru noi este cât de mult influențează aceste tensiuni bancare criza larg răspândită de pe piața creditelor. Și posibilitatea ca această criză să încetinească economia..”, a menționat el.

Kashkari a reiterat că sistemul bancar din SUA este rezistent și că diminuarea mișcărilor depozitelor băncilor mici către băncile mai mari semnalează o evoluție pozitivă. Întrebat despre noile majorări ale ratei de dobândă, acesta a spus că este prea devreme pentru a face previziuni, adăugând că presiunile din sectorul bancar trebuiesc luate în considerare.

Hernandez de Cos, ECB: Schimbările de politică monetară vor depinde de noile date și de inflația de bază

Pablo Hernandez de Cos, guvernatorul Băncii Centrale a Spaniei și membru al consiliului de conducere al ECB, a declarat că tensiunile de pe piețele financiare afectează atât inflația cât și evoluția economiei.

De Cos a menționat că „procesul de dezinflație ar putea fi accelerat și mai mult dacă tensiunile de pe piețele financiare vor continua. Deciziile viitoare de politică monetară vor depinde de impactul acestor tensiuni și de eficiența cu care ele se vor propaga în peisajul economic.” .

Guvernatorul BoE: Dacă prețurile continuă să crească, sunt așteptate mai multe majorări ale ratelor de dobândă

Într-un discurs susținut duminică în fața jurnaliştilor BBC, guvernatorul BoE, Andrew Bailey, a avertizat că Banca Centrală ar putea majora ratele de dobândă, dacă preţurile continuă să crească. Bailey a îndemnat managerii din domeniul privat să încerce să controleze creșterea prețurilor, spunând: „Dacă toate prețurile încearcă să învingă inflația, vom obține o inflație mai mare. Aș sfătui managerii care stabilesc prețurile să aibă în vedere că, dacă acestea vor incorpora inflația, ratele de dobândă vor trebui să crească și mai mult, iar o inflație crescută nu aduce beneficii nimănui.”

Guvernatorul BoE a adăugat că inflația probabil va scădea brusc până la sfârșitul anului. Trebuie remarcat faptul că ținta de inflație a BoE este de 2%, în timp ce în februarie inflația generală în Marea Britanie a ajuns la 10,4%, foarte aproape de maximul ultimilor 40 de ani.

KPMG: Creșterea economică a Marii Britanii va fi probabil negativă în 2023

Un sondaj publicat luni de KPMG UK a precizat că, deși o recesiune va fi probabil evitată, creșterea economica a Regatului Unit în 2023 este de așteptat să fie negativă. Analiștii KPMG par să fie de acord cu guvernatorul BoE, Andrew Bailey, asupra scăderii bruște a inflației generale în acest an: „Privind în perspectivă, pe măsură ce economia se stabilizează și inflația se apropie de țintă, Banca Angliei va avea oportunitatea să imprime o serie de reduceri graduale ale ratelor de dobândă în anul viitor.” .

Te interesează tranzacționarea pe știri macroeconomice? Află cum funcționează această abordare cu webinarele noastre gratuite. Întâlnește și interacționează cu traderi experimentați. Urmărește și învață din sesiunile live de tranzacționare.

Webinare de trading gratuite

Accesează webinarele live găzduite de experții noștri în tranzacționare

Acest material nu conține și nu trebuie interpretat ca si cum ar conține sfaturi de investiții, recomandări de investiții, o ofertă sau o solicitare pentru orice tranzacție cu instrumente financiare. Vă rugăm să rețineți că o astfel de analiză de tranzacționare nu este un indicator de bază pentru nici o performanță actuală sau viitoare, deoarece circumstanțele se pot schimba în timp. Înainte de a lua orice decizie de investiție, ar trebui să solicitați sfatul unor consilieri financiari independenți pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile.

Miltos Skemperis
Miltos Skemperis Scriitor de conținut financiar

Miltos Skemperis are o experiență vastă în jurnalism și managementul afacerilor. Acesta a lucrat mai întâi ca reporter la diverse televiziuni și ziare, după care și-a dedicat ultimii șapte ani creerii de conținut financiar.