Petrolul, la a doua săptămână consecutivă de pierderi

Septembrie 13, 2020 01:35

Petrolul a consemnat cea de-a doua săptămână consecutivă pe minus, pentru prima dată din aprilie, cotația scăzând ca urmare a urmare a incertitudinilor legate de pandemie.

Contractele futures WTI care expiră în octombrie au înregistrat un declin săptămânal de aproape 6% în apropierea finalului de sesiune și de săptămână, în zona de 37 de dolari pe baril. În săptămâna precedentă, a închis pe minus cu 7,45%. Contractele Futures aferente țițeiului Brent, reperul în Europa, care expiră în noiembrie, au închis, de asemenea, pe un minus săptămânal de 6%, care se alătură procentului de 5,31% aferent scăderii din săptămâna precedentă, pe punctul de a ceda pragul de 40 de dolari pe baril.

Continuă îndoielile cu privire la redresarea cererii, mai ales după ce Agenția SUA pentru Informații Energetice (EIA) a raportat, joi, o creștere a stocurilor de petrol pentru prima dată în ultimele șase săptămâni, în valoare de 2 milioane de barili, în timp ce estimările din piață indicau o scădere. Acum, toate privirile sunt îndreptate către ședința OPEC de săptămâna viitoare.

Graficul zilnic al cotației WTI Futures CFD; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets. Interval: decembrie 2019 - 11 septembrie 2020; Vă rugăm să rețineți că performanțele anterioare nu garantează performanțele viitoare.

Graficul zilnic al cotației Brent Futures CFD; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets. Interval: decembrie 2019 - 11 septembrie 2020; Vă rugăm să rețineți că performanțele anterioare nu garantează performanțele viitoare.

În ultimii patru ani, cotația petrolului a înregistrat o anumită revenire dar în perioada recentă nu a reușit să atingă și nici să se apropie de prețurile record consemnate înainte de 2014, adică între 90 și 100 USD pe baril.

Puteți profita de mișcările din piețele aferente cu un cont demo sau de tranzacționare live, analizând propriile dvs. grafice utilizând cea mai populară platformă de tranzacționare, MetaTrader 5. Admiral Markets UK Ltd oferă descărcarea gratuită a platformei, trebuie doar să faceți clic pe următorul link:


INFORMAȚII PRIVIND MATERIALELE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de Carolina Caro, SEO implementer (denumit în continuare „autor") pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Orice performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.


Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.