Perspectiva săptămânală a piețelor ▶ BOC, BOJ, BCE și sezonul raportărilor financiare, în centrul atenției

Octombrie 26, 2020 15:50

În ultima săptămână de dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA, toate privirile se îndreaptă spre cele trei bănci centrale majore - Banca Canadei, Banca Japoniei și Banca Centrală Europeană - alături de o serie de anunțuri cheie privind câștigurile corporative ale companiilor americane și europene.

Traderii se vor concentra, de asemenea, pe ultimele sondaje de opinie ale ambilor candidați la președinția SUA pentru a încerca să identifice cât mai devreme rezultatul scrutinului. În prezent, Biden este la conducere, iar investitorii s-au concentrat pe acțiuni care susțin o victorie de tipul „blue wave", adică și cele două camere ale Congresului în plus față de președinție, cum ar fi cele din sectoarele energiei regenerabile și sănătate.

Știrile săptămânii

  • Discuțiile despre Brexit dintre negociatorii UE și Marea Britanie se reiau, vizând un posibil acord comercial la mijlocul lunii noiembrie;
  • Marea Britanie semnează un acord comercial istoric cu Japonia, dar lira sterlină rămâne sub influența incertitudinii legate de Brexit;
  • Nancy Pelosi anunță că se fac progrese pe parte de negocieri cu privire la acordul de stimulare economică, dar ar putea apărea probleme la adoptarea în Congres;
  • Activitatea economică a zonei euro s-a contractat din nou în octombrie, pe fondul revenirii restricțiilor și si a „lockdown-urilor parțiale;
  • Gilead Sciences primește aprobarea FDA pentru tratamentul său Covid-19, Remdesivir.

Sursa: Calendarul Forex al Admiral Markets

Ne pregătim pentru o altă săptămână interesantă pe piețe, cu știri economice care ar putea afecta majoritatea claselor de active. Dar volatilitatea și incertitudinea alegerilor ar putea avea o influență aparte asupra anumitor clase de active.

Una dintre cele mai bune modalități de pregătire este să vă asigurați că aveți la dispoziție instrumentele potrivite. Știați că puteți participa GRATUIT la seria de webinarii zilnice gratuite organizate de Admiral Markets? Traderi și analiști cu o amplă experiență comentează și analizează live mișcările din piețe. Rezervați-vă chiar acum în mod gratuit un loc făcând clic pe bannerul de mai jos:

Conferința de presă a BCE

Toate privirile se vor axa asupra datelor economice și a perspectivelor politicii monetare pe care le vom primi de la Banca Centrală Europeană (BCE) joi, 29 octombrie:

  • 02:45 PM EET – Anunțul cu privire la dobânda de refinanțare;
  • 02:45 PM EET - Declarația de politică monetară a BCE;
  • 15:30 PM EET - Conferința de presă a BCE

Conferința de presă susținută de președintele BCE, Christine Lagarde, va fi de un interes deosebit, întrucât banca a declarat că sunt gata să adopte un set întreg de măsuri suplimentare de stimulare economică, dacă va fi necesar. Cei mai mulți dintre participanții la piață nu se așteaptă la modificări ale politicii monetare cu această ocazie, dar mulți se așteaptă la o schimbare de ton pentru a prefigura adopția noilor stimulente la ședința din decembrie.

Economia zonei euro a fost extrem de afectată de al doilea val de măsuri de lockdown. Majoritatea companiilor nu funcționează la capacitate maximă iar ultimele date ale PMI sugerează că ar putea apărea probleme la multe companii, ceea ce ar putea duce la creșterea șomajului, afectând în continuare recuperarea economică.

Moneda euro s-a tranzacționat săptămâna trecută în cadrul unui interval destul de restrâns în raport cu majoritatea celorlalte monede importante, dar s-a apreciat ușor față de ele. Modul în care măsurile de stimulare din SUA se desfășoară și modul în care aceasta afectează dolarul SUA pot fi, de asemenea, factori importanți în fluxurile valutare în și din moneda unică europeană.

Graficul zilnic al cotației EURUSD; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets; Interval: 11 februarie 2020 - 23 octombrie 2020; Vă rugăm să rețineți: performanța anterioară nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Performanțele ultimilor cinci ani ai cotației EURUSD: 2019: -2,21%; 2018: -4,47%; 2017: +14,09%; 2016: -3,21%; 2015: -10,18%; 2014: -12,23%.

Graficul zilnic al cotației EURUSD de mai sus arată intervalul în care a evoluat din iulie. Prețul nu a reușit să rupă linia de rezistență superioară de la 1,1943 și nici linia inferioară de suport de la 1,1704, în mai multe ocazii. Traderii pot adopta strategii specifice pentru a tranzacționa în cadrul acestui interval sau pot aștepta ca prețul să străpungă partea de sus sau cea de jos a intervalului.

În prezent, impulsul rezultat din alte perechi valutare cross cu euro ne relevă faptul că există cerere pentru monedă. De exemplu, EURAUD a străpuns intervalul de tranzacționare pe termen lung, început în iunie. Totusi, o mare parte din aceasta s-a datorat slăbiciunii dolarului australian, în urma comentariilor făcute de Reserve Bank of Australia, care sugerează că o reducere a ratei dobânzii este iminentă. Orice noi evoluții legate de Brexit ar putea face din EURGBP o monedă interesantă de urmărit, care se află și în prezent într-un „range" de tranzacționare.

Dacă vă simțiți inspirat și pregătit să tranzacționați live pe piață, puteți deschide un cont de tranzacționare live făcând clic pe bannerul de mai jos și puteți accesa astfel o gamă impresionantă de funcții de tranzacționare pentru a vă sprijini în demersul dvs. investițional.

Piețe de capital și indici bursieri

A fost a doua săptămână pozitivă pentru majoritatea indicilor bursieri la nivel mondial. Mișcările au fost destul de limitate, deoarece volatilitatea a scăzut masiv în apropierea alegerilor prezidențiale din SUA, investitorii adoptând ideea că, mai devreme sau mai târziu, un plan de stimulare economică tot va fi adoptat.

În prezent, accentul principal se pune pe sezonul raporărilor financiare. Săptămâna trecută, acțiunile Intel au scăzut semnificativ, întrucât producătorul de procesoare a raportat o scădere cu 47% a vânzărilor specifice centrelor de date. Cu toate acestea, acțiunile Gilead Sciences au crescut masiv după ce FDA și-a dat acceptul asupra medicamentul Remdesivir ca tratament pentru Covid-19.

A fi la curent cu publicarea rezultatelor financiare esențială pentru tranzacționarea cu ocazia unui astfel de anunț. Dintre companiile importante care au de raportat săptămâna aceasta menționăm:

  • Marți - HSBC, BP, Pfizer, Microsoft;
  • Miercuri - Visa, Gilead Sciences, Boeing;
  • Joi - Royal Dutch Shell, BT Group, Volkswagen, Airbus, Apple, Amazon, Alphabet, Facebook;
  • Vineri - Exxon Mobil, Chevron.

Graficul zilnic al indicelui S&P500 CFD; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets; Interval: 10 februarie 2020 - 23 octombrie 2020; Vă rugăm să rețineți: performanța anterioară nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Performanța din ultimii cinci ani a indicelui S&P 500: 2019: +29,09%; 2018: -5,96%; 2017: +19,08%; 2016: +8,80%; 2015: -0,82%; 2014: +12,32%.

În graficul de mai sus al indicelui S&P 500 CFD de mai sus, apare limpede faptul că tendința pe termen lung este încă „bullish", tranzacționarea având loc deasupra mediilor mobile exponențiale la 50 și 100 de intervale. Cu toate acestea, până în prezent, prețul nu a reușit să spargă maximul istoric din jurul valorii de 3.580 de puncte, realizat în septembrie.

Anii cu alegeri tind să fie unii dintre cei mai interesanți ani ai ciclului electoral de patru ani. Puteți afla mai multe despre acest lucru în articolul „Răspunsul piețelor bursiere la alegerile prezidențiale din SUA".

Știați că puteți descărca indicatorul Trading Central Technical Ideas, complet GRATUIT, prin actualizarea platformei de tranzacționare MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets UK Ltd cu add-on-ul Ediția Supremă?

Acest indicator vă oferă idei de tranzacționare și analize tehnice pentru mii de instrumente diferite, după cum se poate vedea mai jos, folosind indicele DAX30 CFD ca exemplu:

De exemplu, imaginea de mai jos prezintă toate evenimentele ce țin de analiza tehnică ce au apărut în evoluția indicelui bursier Dow Jones 30 (DJI30) CFD:O captură de ecran a indicatorului Technical Insight Lookup de pe platforma MetaTrader Ediția Supremă oferită de Admiral Markets.

Pentru a-l obține GRATUIT, trebuie doar să faceți clic pe bannerul de mai jos și să-l descărcați chiar astăzi:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, analist independent (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.