Pe măsură ce Pandemia COVID-19 se stinge, condițiile economice se înăspresc

Septembrie 28, 2022 14:13

Momentul pe care toți îl așteptăm de la începutul anului 2020, este aproape. Lumea va ieși mai puternică din pandemia de COVID-19, potrivit unei declarații comune a SUA și a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Imaginea sănătății globale se îmbunătățește, sporind activitatea economică, dar acest lucru se întâmplă pe fondul unor condiții economice aspre, care continuă să provoace productivitatea pe cele mai mari piețe din lume.

Joi, 29 septembrie, SUA va publica raportul rezultatelor anuale ale PIB-ului, pentru al doilea trimestru. Cea mai mare economie a lumii se află într-o recesiune tehnică, iar cele mai recente date privind comenzile de bunuri de folosință îndelungată, pentru luna august, au rămas pe teritoriu negativ, la - 0,2 %. PIB-ul din al doilea trimestru este de așteptat să fie de - 0,6 %, iar dacă rezultatele reale sunt mai bune sau mai proaste decât cele așteptate, perechile valutare ce conțin USD ar putea fluctua.

Ratele ridicate ale inflației sunt principalul vinovat, declanșând atitudinea agresivă în privința politicii monetare, din partea băncii centrale a SUA și diminuând sentimentul investitorilor și nivelul investițiilor, dacă analizăm recentele vânzări de pe piețele bursiere globale. Deși este firesc ca prețurile să crească, în raport cu perioada COVID-19, între 2020 și începutul lui 2022, acest lucru nu aduce consolare pentru membrii băncilor centrale, care se uită la rate ale inflației mult mai mari decât ținta dorită de 2%. Este o perioadă grea, de asemenea, pentru cetățenii care se confruntă cu prețuri crescute și rate mai mari ale creditelor ipotecare.

Un dolar american puternic susține puterea de cumpărare a americanilor care aleg să călătorească și a managerilor de achiziții din SUA, care cumpără materii prime din țări străine, dar atenuează și exporturile care sunt mai scumpe, din cauza cursului de schimb.

În Europa există o corespondență, în sensul că ratele inflației sunt ridicate, dar situația diferă deoarece EUR se află la minime inexistente, comparativ cu ultimele decenii, la momentul redactării acestui articol. Acest lucru influențează foarte mult puterea de cumpărare a consumatorilor, dar susține exporturile din zona euro, datorită ratelor de schimb.

Economia Marii Britanii, de asemenea, se confruntă cu o perioadă dificilă, caracterizată de o monedă slabă și o inflație ridicată.

Singurul pilon rezistent pentru toate cele trei economii este ocuparea forței de muncă, care rămâne solidă, susținând redresarea după recesiunea și incertitudinea generate de COVID-19.

A doua economie din lume, China, se așteaptă să accelereze motoarele economiei sale. De urmărit publicarea rezultatelor Indicelui managerilor de achiziții (PMI) pentru septembrie, care va avea loc vineri, în data de 30. PMI-ul non-producție se prezintă la 52 de puncte față de 52,6 în august. Se preconizează că indicele NBS pentru  PMI producție va fi redus, de la 49,4 în august, la 49,2 în septembrie.

Odată ce economia Chinei se va redresa, este probabil ca acest lucru să sprijine partenerii economici ai gigantului asiatic din Marea Britanie, SUA și UE, stabilizând potențial economia globală, pentru a rezista acestei perioade.

Pentru a fi la curent cu cele mai recente evenimente de tranzacționare Forex, marchează la favorite Calendarul Forex Admirals.

Admirals oferă o gamă largă de webinare educaționale și analitice. Pentru a întâlni și a interacționa cu traderi experți, alătură-te webinarelor noastre gratuite!

Webinare de trading gratuite

Accesează webinarele live găzduite de experții noștri în tranzacționare

Acest material nu conține și nu trebuie interpretat ca si cum ar conține sfaturi de investiții, recomandări de investiții, o ofertă sau o solicitare pentru orice tranzacție cu instrumente financiare. Vă rugăm să rețineți că o astfel de analiză de tranzacționare nu este un indicator de bază pentru nici o performanță actuală sau viitoare, deoarece circumstanțele se pot schimba în timp. Înainte de a lua orice decizie de investiție, ar trebui să solicitați sfatul unor consilieri financiari independenți pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile.

Sarah Fenwick
Sarah Fenwick Creator de Conținut Financiar

Sarah Fenwick are competențe în jurnalism și comunicare. A fost corespondent la Bursa Elvețiană și a scris despre finanțe și economie timp de 15 ani.