GBP se confruntă cu un USD puternic pe fondul noilor date ale inflației

Octombrie 19, 2022 14:45

În contextul noilor date ale inflației, publicate în această dimineață, se pare ca GBP-ul are în fața sa un USD foarte puternic.

Dolarul american se află la cel mai înalt nivel din anul 2000 până în prezent, fapt care alimentează presiunea inflației asupra majorității țărilor.

De la începutul anului 2022, USD s-a apreciat cu 22% față de YEN și cu 13% față de EUR, din cauza creșterii ratei dobânzii în SUA. Potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI), pentru fiecare 10 procente în care USD-ul crește față de o altă monedă, acesta adaugă aproximativ 1 procent la rata inflației. Acest lucru se datorează faptului că 40% din comerțul mondial este exprimat în dolari americani și aproximativ 50% din toate împrumuturile transfrontaliere și titlurile de creanță globale sunt în USD.

GBP-ul nu face excepție, urmărind un trend descendent față de USD, de la începutul anului până în prezent.

Pe o bază anuală, inflația din Marea Britanie a crescut la 10,1 % în septembrie, comparativ cu 9,9 % anterior, puțin mai mare decât se aștepta.

În alte știri, Banca Centrală a Canadei va publica o actualizare a ratei inflației, mai târziu, în cursul zilei de astăzi. Inflația de bază este de așteptat să fi scăzut de la 5,8 % în septembrie 2021, la 5,6 % în septembrie 2022. Orice surpriză privind raportul menționat poate influența perechile valutare ce conțin CAD.

Joi, 20 octombrie, în Australia are loc publicarea datelor Employment Change. Se așteaptă o scădere de la 33,5 mii în august, la 25 mii în septembrie, piața muncii din Australia fiind atât de contractată, până la punctul în care sectorul industrial al țării simte accentuată criza economică și caută modalități de a atrage forță de muncă de peste hotare.

Tot joi, este de așteptat ca indicele Gfk Consumer Confidence din Marea Britanie, pentru octombrie, să sufere o scădere de la - 49 la - 52. Orice surpriză în această privință poate influența perechile valutare ce conțin GBP.

De asemenea, un eveniment așteptat al calendarului economic din această săptămână, este publicarea datelor privind rata inflației din Japonia, pentru luna septembrie. Comparată cu nivelul anterior de 3% pe septembrie 2021, inflația este de așteptat să fi crescut, pe o bază anuală, la 3,2% în luna septembrie a acestui an. Inflația de bază este estimată la 3 % pentru septembrie anul acesta, comparativ cu 2,8 % pentru aceeași lună a anului trecut.

Te interesează tranzacționarea pe știri? Află cum funcționează această abordare cu webinarele noastre gratuite. Întâlnește și interacționează cu traderi experți. Urmărește și învață din sesiunile live de tranzacționare.

Webinare de trading gratuite

Accesează webinarele live găzduite de experții noștri în tranzacționare

Acest material nu conține și nu trebuie interpretat ca si cum ar conține sfaturi de investiții, recomandări de investiții, o ofertă sau o solicitare pentru orice tranzacție cu instrumente financiare. Vă rugăm să rețineți că o astfel de analiză de tranzacționare nu este un indicator de bază pentru nici o performanță actuală sau viitoare, deoarece circumstanțele se pot schimba în timp. Înainte de a lua orice decizie de investiție, ar trebui să solicitați sfatul unor consilieri financiari independenți pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile.

Sarah Fenwick
Sarah Fenwick Creator de Conținut Financiar

Sarah Fenwick are competențe în jurnalism și comunicare. A fost corespondent la Bursa Elvețiană și a scris despre finanțe și economie timp de 15 ani.