Ce urmează pentru lira sterlină și BoE?

Iunie 09, 2023 15:42

Economia Marii Britanii va înregistra probabil a treia cea mai mare valoare a inflației dintre economiile avansate, după Argentina și Turcia, în anul 2023. Dacă această informație ți-a atras atenția, te putem asigura că nu se bazează pe o ipoteză aleatorie. Cu doar două săptămâni înainte de următoarea reuniune a consiliului de administrație a BoE, rapoartele anterioare asupra inflației influențează opiniile și deciziile membrilor consiliilor băncilor centrale, care înclină spre creșterea ratelor de dobândă în următoarele câteva luni.

Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), se estimează că raportul CPI va arăta o creștere a inflației în Regatul Unit de 6,3% în acest an. Această cifră ar putea poziționa Marea Britanie chiar în spatele Argentinei și Turciei, două țări cunoscute pentru problemele legate de inflație și deprecierea valutelor sale, lira turcească și pesoul argentinian.

Lira sterlină s-a apreciat față de euro și dolarul american în 2023, dar unii analiști nu sunt siguri dacă aceasta ar putea crește mai mult, având în vedere rapoartele și datele financiare slabe ale economiei Regatului Unit. Dacă dorești să aflii mai multe despre starea economiei Marii Britanii, cum a fost afectată lira sterlină și despre prognozele analiștilor, citește blogul nostru.

Decizia BoE din 22 iunie asupra ratelor de dobândă

Pe 22 iunie, consiliul de conducere al Băncii Centrale a Angliei (BoE) se va întâlni pentru a decide asupra ratelor de dobândă. Din decembrie 2021 și până în prezent, BoE a majorat costurile îndatorării de 12 ori consecutiv, înregistrând cea mai mare creștere a ratelor de dobândă din ultimii 34 de ani.

Un sondaj Reuters publicat pe 31 mai a arătat că patruzeci și opt din cei 50 de economiști chestionați se așteptau la o creștere de 25 pb după întâlnirea din iunie iar doi estimau o creștere mai mare de 50 pb. De asemenea, 27 din 47 estimează că rata bancară va ajunge la 5,00% sau peste, până la sfârșitul lunii septembrie.

Rezultatele sondajului au indicat că economiștii nu se mai așteaptă la o pauză în înăsprirea politicii monetare a BoE, așa cum prognozaseră la începutul lunii mai. Acest lucru nu este o surpriză, deoarece cel mai recent raport al Biroului Național de Statisctică (ONS) a arătat că inflația prețurilor de consum în Regatul Unit a scăzut la 8,7% pe o bază anuală, cu 0,5% mai mare decât așteptările.

Prețurile de bază (excluzând prețurile energiei, alimentelor, alcoolului și tutunului) au crescut cu 6,8% în aprilie, față de 6,2% în martie. Trebuie remarcat faptul că guvernul Regatului Unit a promis că va reduce la jumătate inflația în acest an, în timp ce ținta pe termen lung a BoE este de a reduce inflația generală la 2%.

Lira sterlină crește în semestrul I 2023, dar unii analiști sfătuiesc la prudență

Economiștii de la Credit Suisse au menționat într-un raport: „așteptările noastre sunt ca inflația generală să continue să scadă și o parte din inflația de bază să se inverseze în următoarea perioadă. De asemenea, ne așteptăm la o recesiune ușoară care ar trebui să permită BoE să întrerupă creșterea în august (înainte de a fi capitalizată în piață). Analiștii băncii elvețiene au subliniat, de asemenea: „ne-am mărit prognoza privind rata terminală a BoE de la 4,75% la 5,0%. Ne așteptăm acum la încă două creșteri de 25 bps de la BoE (în iunie și august), în comparație cu prognoza anterioară de o creștere și nicio reducere a ratelor în 2023. Acest lucru este determinat de creșterea surprinzătoare a inflației în Regatul Unit.”

Economiștii de la Commerzbank au subliniat că atitudinea ezitantă a BoE ar putea dezavantaja lira sterlină. Într-o notă publicată pe 2 iunie, aceștia spuneau: „Piața va trebui probabil să-și reducă așteptările privind rata de dobândă, motiv pentru care ne menținem prognoza că lira sterlină se va deprecia față de EUR în lunile următoare. Spre deosebire de BoE, BCE pare mult mai hotărâtă în declarațiile sale, fapt care ar trebui să ajute evoluția EUR. Perioada slabă pentru GBP va continua probabil și anul viitor, deoarece BoE probabil va reduce rata cheie de dobândă, în contextul unei economii slabe și o inflație oarecum mai scăzută.”

Strategii de la JP Morgan au menționat că o retragere prelungită ar putea fi posibilă, ca răspuns la deteriorarea creșterii sectorului economic de bază, precizănd: „lipsa aprecierii GBP în urma creșterii inflației cauzată de tipărire este un semn că reacția lirei sterline se poate schimba, considerând implicațiile creșterii economice.” .

Analiștii de la Goldman Sachs (GS) spun că BoE pare reticentă atunci când vine vorba de majorările ratelor de dobândă, dar creșterea bruscă a inflației și piața puternică a forței de muncă pare să-i forțeze spre o înăsprire ulterioară a politicii monetare. Economiștii GS și-au majorat previziunile pentru rata terminală, sugerând că aceasta ar putea ajunge la 5,25% până în septembrie (prognoza anterioară: 5% până în august), ceea ce ar însemna că ar putea urma încă trei creșteri de 25 pb.

Tranzacționarea lirei sterline și managementul riscurilor

Lira sterlină este una dintre cele mai tranzacționate valute de pe piețele financiare globale. Moneda Marii Britanii apare destul de des în titlurile financiare ale instituțiilor media. Deoarece există o abundență de informații cu privire la lira sterlină, unii traderi începători pot simți nevoia să includă instrumentul de tranzacționare în portofoliul lor.

O modalitate de a reduce riscurile este să-ți îmbunătățești cunoștințele de tranzacționare. Tranzacționarea nu înseamnă doar viteză, instinct și cunoaștere aprofundată a pieței. Fondurile tale pot fi în pericol în momentul în care începi să tranzacționezi. Cu toate acestea, instrumentele de gestionare ale riscurilor îți stau la dispoziție și ar trebui să le poți utiliza atunci când este necesar.

Cum poți învăța să le folosești? Este simplu, deoarece mulți brokeri oferă materiale educaționale cuprinzătoare, inclusiv cursuri de tranzacționare, webinare și seminare, cărți electronice și alte asemenea materiale utile. Profită de acestea pentru a învăța elementele fundamentale ale tranzacționării, pentru a minimiza stresul și anxietatea și pentru a tranzacționa mai eficient și sigur.

Te interesează tranzacționarea pe știri macroeconomice? Află cum funcționează această abordare cu webinarele noastre gratuite. Întâlnește și interacționează cu traderi experimentați. Urmărește și învață din sesiunile live de tranzacționare.

Webinare de trading gratuite

Accesează webinarele live găzduite de experții noștri în tranzacționare

Acest material nu conține și nu trebuie interpretat ca si cum ar conține sfaturi de investiții, recomandări de investiții, o ofertă sau o solicitare pentru orice tranzacție cu instrumente financiare. Vă rugăm să rețineți că o astfel de analiză de tranzacționare nu este un indicator de bază pentru nici o performanță actuală sau viitoare, deoarece circumstanțele se pot schimba în timp. Înainte de a lua orice decizie de investiție, ar trebui să solicitați sfatul unor consilieri financiari independenți pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile.

Miltos Skemperis
Miltos Skemperis Scriitor de conținut financiar

Miltos Skemperis are o experiență vastă în jurnalism și managementul afacerilor. Acesta a lucrat mai întâi ca reporter la diverse televiziuni și ziare, după care și-a dedicat ultimii șapte ani creerii de conținut financiar.