Acțiunile Aclaris Therapeutics cresc în urma unui studiu promițător împotriva artritei reumatoide

Ianuarie 20, 2021 18:07

În cursul sesiunii de tranzacționare de ieri, acțiunile Aclaris Therapeutics au înregistrat o creștere de peste 200%. Prețul, nu numai că a depășit gap-ul dintre nivelul de rezistență anterior de 7,70 USD și media mobilă de 200 de perioade, dar a atins și nivelul maxim al anului 2018, de 19,80 USD pe acțiune.

Această creștere s-a datorat faptului că Aclaris Therapeutics a publicat date preliminare pentru studiul său de fază II privind tratamentul artritei reumatoide, ale cărui rezultate sunt promițătoare. Testele clinice au fost efectuate timp de până la 12 săptămâni, atât în ​​cazurile moderate, cât și în cele severe, cu medicamentul oral ATI-450.

Această companie biofarmaceutică este dedicată dezvoltării de medicamente antiinflamatoare. În ultima perioadă a suferit scăderi semnificative pe piața bursieră,  dar în ultimele 3 luni a reușit să cuantifice valoarea acesteia.

Din punct de vedere tehnic, creșterile înregistrate în cursul sesiunii de tranzacționare de ieri, ar putea fi un bun punct de sprijin pentru listarea acestei companii. Deși o corecție nu poate fi exclusă în următoarele sesiuni, anunțul acestui studiu foarte promițător ar putea relansa această companie.

După cum am menționat anterior, prețul a străpuns 3 niveluri de rezistență (nivelul de 7,70, media mobilă de 200 de perioade în roșu și nivelul de 16,06), deci nu este exclus ca prețul să poată căuta unele dintre aceste niveluri, deoarece acestea acționează ca suport în prezent.

Sursa: Admiral Markets  MetaTrader 5 , grafic săptămânal Aclaris Therapeutics, interval:  4 octombrie 2015 - 20 ianuarie 2021. Vă rugăm să rețineți faptul că performanța anterioară nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Evoluția prețului acțiunilor Aclaris Therapeutics în ultimii 5 ani:

  • 2020: 242,32%
  • 2019: -74,42%
  • 2018: -70,03%
  • 2017: -9,18%
  • 2016: 0,74%

Dacă vă simțiți pregătit(ă) să începeți tranzacționarea, un cont Trade.MT5 oferit de Admiral Markets vă va permite să tranzacționați instrumente Forex și CFD pe o gamă largă de piețe, cum ar fi cele de mărfuri, indici și acțiuni! Traderii care aleg Admiral Markets beneficiază, de asemenea, de utilizarea platformei de tranzacționare MetaTrader 5, de renume mondial. Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a vă deschide un cont chiar astăzi!

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALELE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;
  3. Analiza este pregătită de Roberto Rojas, SEO implementer (denumit în continuare „autor") pe baza estimărilor personale;
  4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;
  5. În timp ce sunt făcute toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt credibile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;
  6. Orice performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.
Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.