Posibilități pentru EURUSD după respingerea din 1.0996

Aprilie 15, 2020 18:10

Perspectiva pe termen lung

Aprecierea din minimul 1.0637 s-a oprit în zona triplei rezistențe constituite din nivelul 1.1147, linia de trend descendentă și, respectiv, linia inferioară a canalului ascendent care pleacă din 1.0950.

De la tripla rezistență, vânzătorii au împins prețul către importantul suport 1.0821, însă taurii s-au opus continuării scăderii din acea zonă, folosindu-se de nivelul intermediar 1.0763 pentru a propulsa prețul deasupra nivelului 1.0821.

Creșterea care a urmat a reușit să ajungă până la următoarea rezistență importantă, 1.0996, pe care scăderea de la tripla rezistență o traversase cu o relativă ușurință. Deși în creșterea către 1.0996, taurii s-au folosit și de această dată de un nivel intermediar, 1.0895, efectul nu a mai fost cel scontat, urșii păzind cu mare rigurozitate nivelul de rezistență 1.0996.

În situația în care urșii vor revendica nivelul intermediar de suport 1.0895, atunci se poate discuta despre scenariul în care scăderea se va extinde până la suportul 1.0821 și poate chiar până la 1.0776.

Totuși, în cazul unui eșec al demersului vânzătorilor, ceea ce s-ar materializa fie prin intermediul scenariului în care nivelul 1.0895 este străpuns fals, fie prin acela în care, din zona aceluiași nivel, capătă formă o apreciere marcată, ținta poate fi constituită de către nivelul de rezistență 1.0996.

Perspectiva pe termen scurt

Paritatea a evoluat sub forma unei tendințe ascendente, începută din minimul 1.0768, extinsă până la importantul nivel de rezistență 1.0994, și încheiată după străpungerea zonei de dublu suport reprezentată de linia de trend și, respectiv, nivelul intermediar 1.0943.

Dacă suportul 1.0905 va fi confirmat drept rezistență, atunci este posibil să asistăm la scenariul în care urșii duc prețul până la importantul nivel de suport 1.0826.

Pe de altă parte, străpungerea falsă a nivelului de suport 1.0905 face posibilă o nouă încercare pentru tauri de a se extinde până la rezistența 1.0994 și, poate, de a o confirma ca suport.

Aspecte de ordin fundamental

Anunțul făcut de FMI, conform căruia până la sfârșitul anului curent este previzionată o scădere a economiei globale cu 3% – evident ca urmare a efectelor pandemiei – a dus la reorientarea investitorilor către valute și alte instrumente financiare de refugiu. Cum moneda unică nu se numără printre acestea, iar știrile pozitive precum cele ale relaxării măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19 nu au reușit să contrabalanseze situația, investitorii au renunțat la EUR, fapt reprezentat pe grafic prin scăderea care a început în această dimineață din zona nivelului 1.0994. Pe de altă parte, Agenția de Protecția Civilă a Italiei a anunțat creșterea numărului fatalităților ca urmare a infecției cu Coronavirus, aspect care, la rândul său, determină investitorii să se îndrepte spre asset-uri de tipul safe-heaven.

Vânzările cu amănuntul în Statele Unite au scăzut cu 8.7%, semn al unei economii care a avut de suferit mai mult decât era preconizat. Cu toate acestea, există știri pozitive, precum aceea că președintele Trump dorește ca, până la 1 mai, să relaxeze măsurile. Pentru a fi la curent cu publicarea alor știri importante, nu uitați să consultați calendarul economic.

Testează tranzacționarea pe cele mai importante parități valutare. Deschide un cont demo, gratuit.

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1)Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2)Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3)Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, contributor freelancer (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4)În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5)În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6)Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7)Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8)Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9)Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.