GBPUSD, retragere din suportul 1.2157

Aprilie 09, 2020 17:46

Perspectiva pe termen lung

Scăderea care a început din maximul 1.3199, după confirmarea nivelului de rezistență 1.3185, s-a extins până la minimul 1.1409. Din minim, prețul s-a apreciat printr-un raliu care a trecut fără prea mari eforturi prin fostul nivel de suport 1.2157. După o perioadă de consolidare, prețul a revenit la nivelul 1.1257 pentru a-l reconfirma ca suport. Reușita acestui demers a dus la aprecierea la care asistăm din ziua de marți, 7 aprilie.

În situația în care taurii își vor continua marșul, este posibil să asistăm la scenariul străpungerii și confirmării drept suport a nivelului 1.2594. În această situație, prima țintă a taurilor este reprezentată de nivelul psihologic 1.2900, iar a doua de nivelul de rezistență 1.3165.

Pe de altă parte, în situația în care depășirea 1.2594 nu va avea loc, este posibil să înceapă formarea unui flat (range) limitat de această rezistență și de suportul 1.2157.

Perspectiva pe termen scurt

Din minimul 1.1409 prețul s-a apreciat, iar odată cu începutul lunii aprilie s-a înscris într-un flat mărginit de nivelul de suport 1.2275 și nivelul de rezistență, un fost suport, 1.2511.

După străpungerea falsă care a cristalizat minimul 1.2164, taurii au început o apreciere susținută. În situația în care vor reuși depășirea zonei de maxime evidențiată prin 1.2485, este posibil să vedem o extensie către nivelul de rezistență. Dacă extensia va facilita străpungerea și confirmarea ca suport a nivelului 1.2511, atunci taurii ar avea ca țintă nivelul 1.2821.

Însă dacă străpungerea nu va fi posibilă, sau va fi una falsă, range-ul va continua.

Testează tranzacționarea pe cele mai importante parități valutare. Deschide un cont demo, gratuit.

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1)Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2)Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3)Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, contributor freelancer (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4)În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5)În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6)Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7)Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8)Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9)Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.