GBPUSD retesteaza minimul ultimelor decenii

Martie 18, 2020 13:05


Perspectiva pe termen lung

După ce a conturat minimul 1.1958, prețul a reușit să se înscrie deasupra importantului nivel de suport 1.2157, nivel care, după ce a fost confirmat drept suport, a facilitat o apreciere suficient de puternică pentru a atinge maximul 1.3514.

Însă din maximul 1.3199 prețul este parte a unei foarte pronunțate scăderi, aceasta reușind depășirea a două nivele de suport importante: 1.2594 și 1.2157.

Un prim scenariu posibil este cel în care urșii consolidează sub nivelul 1.2157, iar apoi continuă deprecierea, minimul precedent – 1.1958 – putând constitui prima lor țintă, iar cea de-a doua nivelul psihologic 1.1900.

Al doilea scenariu pledează tot pentru cauza urșilor, însă ia în considerare posibilitatea revenirii peste fostul nivel de suport 1.2157. Această revenire, însă, nu va fi una susținută, caracterizându-se printr-o scurtă durată și retragere rapidă sub 1.2157. Posibilele ținte sunt același ca și cele ale primului scenariu.

Cel de-al treilea scenariu dă credit taurilor și deschide posibilitatea ca, fie cu, fie fără extinderea până la minimul precedent, prețul să revină deasupra nivelului 1.2157 și să-l confirme ca suport. În acest caz este posibil să asistăm la o apreciere care să se extindă până la 1.2594.

Perspectiva pe termen scurt

Prețul se găsește sub linia de trend descendentă obținută prin unirea maximelor 1.2963 și respectiv 1.2624. De asemenea, prețul este limitat de nivelul de suport 1.2013 și cel de rezistență 1.2110, acesta din urmă, alături de linia de trend, formând o zonă de dublă rezistență.

Scenariul așteptat de urși este acela al străpungerii suportului, confirmării lui ca rezistență și îndreptării prețului către următorul nivel de suport, 1.1954.

Pe de altă parte, scenariul care favorizează taurii este acela în care prețul străpunge dubla rezistență și o confirmă drept suport. În această situație, am putea asista la o apreciere care să testeze nivelul de rezistență 1.2275.

Aspecte de ordin fundamental

În ultima perioadă, dolarului american i s-a încredințat o foarte mare încredere ca valută de refugiu, motiv pentru care asistăm la aprecierea în cadrul diferitelor instrumente financiare și inclusiv a parității cu lira sterlină.

În contrast, lira sterlină este considerată "riscantă", atât față de USD, cât și față de alte valute, precum CAD sau EUR, fapt ce determină investitorii să se orienteze către alte variante.

Testează tranzacționarea pe cele mai importante parități valutare. Deschide un cont demo, gratuit.

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, contributor freelancer (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.