DAX30 la nivelul de suport 11500

Octombrie 28, 2020 17:58

Aspecte de ordin tehnic

După aprecierea care a urmat validării dublului suport format din nivelul intermediar 10153 și SMA50, prețul a intrat într-o fază de apreciere care – așa cum arată maximele 12928, 13315 și 13461 – odată cu apropierea de importantul nivel de rezistență 13619 a decelerat.

Prima urmare a decelerării este străpungerea liniei ascendente de suport ce pornește din minimul 11588, ceea ce a continuat cu formarea maximului 13185 – care reprezintă totodată validarea ca rezistență a liniei ascendente.

Deși, fiind deasupra nivelului intermediar 12960, taurii ar fi avut șanse să continue creșterea începută din minimul 12339, presiunea exercitată de urși a fost copleșitoare, astfel încât prețul a trecut sub nivel și, concomitent, a validat zona aferentă mediilor mobile SMA20, SMA50 și SMA100 drept rezistență.

Chiar dacă de la suportul 12430 taurii au încercat să limiteze scăderea, eforturile lor au fost zadarnice, aceștia izbutind doar o întârziere a acesteia. Drept rezultat, prețul a intrat într-o fază convinsă de declin, traversând cu ușurință și ultimul bastion al taurilor, respectiv SMA200.

Astfel, prețul s-a oprit la o mică distanță de solidul nivel de suport 11498. Un prim scenariu este acela al unei consolidări deasupra acestuia, urmate de străpungerea și validarea sa ca rezistență – caz în care urșii și-ar putea prelungi mișcarea până în zona nivelului intermediar 10153, folosind 10771 ca o zonă de marcare parțială.

Pe de altă parte, dacă nivelul de suport 11498 va reuși să țină piept urșilor, atunci o nouă apreciere s-ar putea materializa, una care ar ținti – cel puțin într-o primă fază – SMA200.

Aspecte de ordin fundamental

Vă invităm să verificați calendarul economic pentru a fi la curent și cu alte știri macroeconomice.

Testează tranzacționarea pe cele mai importante instrumente financiare. Deschide un cont demo, gratuit.

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1)Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2)Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3)Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, contributor freelancer (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4)În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5)În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6)Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7)Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8)Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9)Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.