DAX30 în expectativă

Martie 19, 2020 13:33


Perspectiva pe termen lung

Colapsul care a început de la maximul istoric 13826 s-a extins până la nivelul 8021. În drumul său către 8021, prețul a străpuns importante niveluri de suport și a lăsat un gap încă neînchis, mărginit de 11421 și 11094.

În momentul de față prețul dă semne de decelerare a scăderii, ultimele trei sesiuni începând să ia forma unei faze de consolidare, mărginită de rezistența 9003 și suportul, menționat, 8021. De observat că și indicatorul matematic RSI, deși încă în zona oversold, reflectă consolidarea.

Un prim scenariu, cel care favorizează taurii, este acela în care prețul reușește să formeze o undă de creștere care să se înscrie peste rezistența fazei de consolidare, 9003. După confirmarea ca suport a acestui nivel, este posibil să asistăm la o apreciere care să ajungă chiar până la următorul nivel, 10416.

Scenariul secund, este cel în care suportul 8021 cedează. În această situație, dacă străpungerea nu va fi una falsă, atunci prețul ar putea ajunge la următorul nivel de suport, respectiv la 7600.

Perspectiva pe termen scurt

Prețul se găsește într-o tendință descendentă, aflându-se, totuși, foarte aproape de dubla rezistență constituită din nivelul 8857 și linia de trend.

Din minimul 7960, taurii au reușit formarea unei unde de creștere, în mod evident țintind dubla rezistență. În scenariul în care eforturile lor dau roade, iar dubla rezistență devine dublu suport, atunci este posibil ca aprecierea să continue și să testeze nivelul 9417.

Totuși, în cazul în care dubla rezistență își va dovedi fermitatea, atunci urșii ar avea câștig de cauză, planul lor fiind cel de a duce prețul înapoi la minimul 7960.

Aspecte de ordin fundamental

După o ședință în regim de urgență, care a avut loc miercuri, ECB s-a angajat să cumpere 750 de miliarde de euro în obligațiuni. Efectul a fost unul benefic pentru DAX30, limitând, cel puțin deocamdată, alte scăderi.

Testează tranzacționarea pe cei mai importanți indici bursieri. Deschide un cont demo, gratuit.

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, contributor freelancer (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admiral Markets
Admiral Markets O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admiral Markets este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.