DAX30, aproape de nivelul 13619

Septembrie 03, 2020 15:59

Aspecte de ordin tehnic

Trendul ascendent început din minimul 7960 – după validarea suportului 8357 – s-a extins, într-o primă instanță, până la maximul 12928. Însă după terminarea corecției începută de la acest maxim, unda care ar fi trebuit să fie una impulsivă, dădea semnele clare ale unor tauri care, osteniți, își cereau binemeritata pauză.

Drept urmare, în pofida unui higher high constituit la maximul 13315, retragerea care a urmat – unei aprecieri care cu greu se sprijinea de linia inferioară a canalului ascendent – a dus la ieșirea din canalul ascendent și trecerea sub nivelul de suport 12430.

Taurii par însă – măcar parțial – să-și fi revenit, aceștia oferind minimului 12209 eticheta de străpungere falsă și punct de legătură pentru o nouă linie ascendentă de trend. Aprecierea care a urmat a reușit să cucerească și nivelul intermediar 12960, care alături de SMA20 formează o zonă de dublu suport.

Prin urmare, un prim scenariu care se poate să se cristalizeze pe grafic este acela al depășirii nivelului 13619 – un fost suport temporar. Dacă lucrurile evoluează în această direcție, atunci maximul istoric 13807 ar putea fi pus în pericol de către taurii dornici de cucerirea unora noi.

Pe de altă parte, o validare ca rezistență a lui 13619 ar putea facilita revenirea prețului către potențialul dublu suport format din nivelul intermediar 12960 și linia de trend ascendentă.

Aspecte de ordin fundamental

DAX30 s-a bucurat de o apreciere ce-și are sorgintea în speranțele investitorilor, speranțe hrănite de dorința ca guvernul și BCE să susțină economia, atât de aspru lovită de pandemie. În plus, informații precum acelea că Sanofi și GSK așteaptă rezultatele testării noului vaccin, rezultate care ar trebui să sosească până în luna decembrie, fac posibilă întrevederea momentului în care virusul va fi dat la o parte din calea evoluției economice, astfel încât aceasta din urmă să-și poată urma cursul.

Un aspect pozitiv este acela al stabilizării numărului de cazuri covid-19, acesta stagnând la 45,000 pe zi.

Vă invităm să verificați calendarul economic pentru a fi la curent și cu alte știri macroeconomice.

Testează tranzacționarea pe cele mai importante instrumente financiare. Deschide un cont demo, gratuit.

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1)Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2)Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3)Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, contributor freelancer (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4)În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5)În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6)Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7)Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8)Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9)Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.