Randamentele SUA sunt pe cale să se prăbușească - Aurul la 1.700 de dolari, doar o chestiune de timp

Martie 11, 2020 21:45

Sursa: Calendarul Forex al Admiral Markets

Piețele financiare globale au fost lovite de un alt val de aversiune față de risc, la începutul săptămânii, după ce prețurile petrolului s-au prăbușit ca răspuns la atitudinea Rusiei, care a rezistat presiunii exercitate de Arabia Saudită în favoarea unor reduceri mai ample ale producției zilnice de țiței în cadrul reuniunii OPEC de săptămâna trecută.

În timp ce piețele de acțiuni au scăzut masiv, iar participanții la piață au vorbit despre un „Black Monday", aurul nu a reușit să se treacă semnificativ peste nivelul de 1.700 USD.

Acest lucru părea să se datoreze faptului că traderii au vândut poziții Gold profitabile pentru a face față apelurilor în marjă rezultate din scăderea prețurilor la acțiuni.

Dar chiar dacă Gold și-a pierdut o parte din impulsul său „bullish", perspectivele rămân favorabile pentru metalul prețios: după ce FED a anunțat reducerea dobânzii la dolar, marțea trecută, pentru prima dată din octombrie 2008, iar participanții la piață se așteaptă la reduceri suplimentare din partea FED.

De fapt, instrumentul Fed Watch relevă, acum, faptul că FED va tăia încă 50-75 de puncte de bază în cadrul ședinței din 18 martie, volatilitatea rămânând ridicată și cu un „mood" de risk-off prezent în rândurile traderilor, ar trebui să mențină presiunea existentă, de sus în jos, asupra randamentelor americane. Astfel, perspectivele pentru aur rămân pozitive, iar o străpungere durabilă la peste 1.700 USD pare a fi doar o problemă de timp.

Din punct de vedere tehnic, trend-ul rămâne „bullish" atât timp cât tranzacționăm peste suportul din graficul zilnic, care se găsește în zona de 1.535 / 1.545 de dolari pe uncie:

Graficul zilnic al cotației Gold; Sursa: platforma MetaTrader 5 a Admiral Markets, cu add-on-ul MetaTrader 5 Ediția Supremă; Interval: 7 decembrie 2018 - 10 martie 2020 - Vă rugăm să rețineți: Performanțele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare sau al performanțelor viitoare.

În 2015, cotația Gold a scăzut cu 10,4%; în 2016 a crescut cu 8,1%; în 2017 a crescut cu 13,1%; în 2018 a scăzut cu 1,6%; în 2019 a crescut cu 18,9%, ceea ce înseamnă că, într-un interval de cinci ani, a crescut cu 28%.

Descoperiți Platforma Multi-Active Numărul 1 Din Lume

Admiral Markets oferă traderilor profesionali posibilitatea de a tranzacționa cu o versiune modernizată, personalizată, a platformei MetaTrader 5, permițându-le astfel să experimenteze tranzacționarea la un nivel semnificativ mai ridicat și plin de satisfacții. Beneficiați de avantajele oferite, cum ar fi Performanța Forex Relativă, astfel încât să puteți compara diversele perechi de monede pentru a vedea care pot deveni investiții profitabile, accesarea datelor de tranzacționare în timp real și multe altele. Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a începe descărcarea GRATUITĂ a MT5 Ediția Supremă!

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de un analist independent, Jens Klatt, Trader și Analist Profesionist (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.