Cotația USD / JPY rămâne în continuare peste 107, însă scăderea randamentelor obligațiunilor SUA menține o presiune ridicată

Aprilie 24, 2020 19:45

Sursa: Calendarul Forex al Admiral Markets

În ciuda volatilității recente din piețele petrolului, volatilitatea din piețele valutare a rămas relativ scăzută, în special pe perechea USD / JPY. De fapt, pare puțin probabil ca acest lucru să se schimbe, având în vedere calendarul economic destul de subțire pe final de săptămână.

Având în vedere scăderea indicatorului „Consumer sentiment", elaborat de Universitatea din Michigan, la 71,8 puncte în aprilie 2020 de la 89,1 luna precedentă, ar putea avea loc o surpriză.

Cu toate acestea, în timp ce perechea de monede rămâne oscilantă pe termen scurt, tendința de scădere este, în continuare în vigoare.

Motivul principal al acestei tendințe „bearish" este presiunea continuă asupra randamentelor titlurilor de stat ale SUA cu scadență la 10 ani, care ar putea determina cotația USD / JPY să testeze zona suportului pe termen scurt din jurul valorii de 107,00.

O spargere consistentă a acesteia încă nu a avut loc, însă dacă vom vedea una în zilele următoare, probabil însoțită de voci în favoarea salvării industriei petroliere americane, puternic lovită de recentele turbulențe din piața petrolului.

O trecere sub pragul 107,00 ar activa din punct de vedere tehnic regiunea din jurul valorii de 105,00, ca primă țintă:

Graficul zilnic al cotației USD/JPY; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets, cu add-on-ul MetaTrader 5 Ediția Supremă; Interval: 1 martie 2019 - 23 aprilie 2020 - Vă rugăm să rețineți: Performanțele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare sau al performanțelor viitoare.

În 2015 cotația USDJPY a crescut cu 0,5%; în 2016 a scăzut cu 2,8%; în 2017 a scăzut cu 3,6%; în 2018 a scăzut cu 2,7%; în 2019 a scăzut cu 0,85%, ceea ce înseamnă că, într-un interval de cinci ani, a scăzut cu 9,2%.

Descoperiți Platforma Multi-Active Numărul 1 Din Lume

Admiral Markets oferă traderilor profesionali posibilitatea de a tranzacționa cu o versiune modernizată, personalizată, a platformei MetaTrader 5, permițându-le astfel să experimenteze tranzacționarea la un nivel semnificativ mai ridicat și plin de satisfacții. Beneficiați de avantajele oferite, cum ar fi Performanța Forex Relativă, astfel încât să puteți compara diversele perechi de monede pentru a vedea care pot deveni investiții profitabile, accesarea datelor de tranzacționare în timp real și multe altele. Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a începe descărcarea GRATUITĂ a MT5 Ediția Supremă!

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de un analist independent, Jens Klatt, Trader și Analist Profesionist (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.