Ar putea sezonul estival să contribuie la stimularea sectorului turistic?

Aprilie 27, 2021 01:52

Am intrat în ultima parte a lunii aprilie, cu ochii deja ațintiți asupra sosirii lunii mai și, odată cu aceasta, a vremii mai bune în Europa. Așteptând cu nerăbdare săptămânile următoare și lunile de vară, mulți cetățeni urmăresc cu atenție evoluția pandemiei și rezultatele măsurilor impuse de guvernele europene, în ideea de a afla dacă va fi posibil să zboare către destinațiile lor de vacanță.

După cum am menționat la începutul lunii martie, sosirea vremii bune și campania de vaccinare pot readuce la viață sectorul turistic, care a fost puternic lovit de pandemie. Viabilitatea multor companii a fost pusă sub semnul întrebării, conducând acțiunile companiilor aeriene să se tranzacționeze la minime record din cauza măsurilor luate pentru a reduce expansiunea pandemiei la nivel global. 

Aceste măsuri au provocat o scădere drastică a numărului de zboruri și de turiști anul trecut, doar cu o scurtă perioadă ceva mai bună în lunile de vară. Acest lucru a generat pierderi mari pentru companiile aeriene, determinând giganți precum Air France KLM să fie obligați să ceară ajutor public pentru a fi salvate sau să efectueze majorări de capital, ca în cazul IAG.

Deși datele macroeconomice se îmbunătățesc în zona euro în ansamblu și perspectivele viitoare sunt fără îndoială mai bune, procesul de vaccinare în Europa nu a început așa cum era de așteptat. Acest lucru s-a datorat în mare parte problemelor derivate din vaccinurile AstraZeneca și Johnson&Johnson. Cu opriri și, respectiv, întârzieri în administrarea lor, a avut loc o revenire a cazurilor de Covid, în timp ce țări precum Germania se gândesc să ia noi măsuri restrictive până în iunie.

 

Analiza IAG

IAG este una dintre companiile care a rezistat cel mai bine în ultimele luni datorită cantității semnificative de lichidități pe care a avut-o în ultimul an. Acest lucru se datorează parțial poziției sale bune în sector și măririi de capital social pe care a efectuat-o în septembrie anul trecut. În ciuda problemelor legate de procesul de vaccinare în Europa, în Regatul Unit procesul este mult mai avansat, aspect de care beneficiază holdingul format din British Airways și Iberia.

În ultimul an, cotația a fost pedepsită puternic, înregistrând minime sub 90 GBX. Dar, după ce a experimentat o revenire în luna noiembrie, prețul s-a reorientat către o tendință ascendentă clară, în care au fost intercalate două intervale de tranzacționare laterală, generând astfel, pe graficul săptămânal, divergența „bullish” dintre preț și indicatorul său MACD.

Graficul săptămânal al cotației IAG; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admirals (fosta Admiral Markets); Interval: 17 august 2014 - 26 aprilie 2021; Vă rugăm să rețineți că performanța anterioară nu este neapărat o indicație a performanței viitoare.

 

Dacă ne concentrăm pe graficul zilnic, putem vedea că primul dintre aceste intervale laterale a fost străpuns în februarie, atunci când prețul a reușit în cele din urmă să depășească banda superioară a acelui canal după ce a depășit pragul de 200 GBX pe acțiune și media mobilă la 200 de intervale. Apoi, prețul a început o altă mișcare laterală între maximele din martie și banda superioară a canalului anterior, acționând ca principal nivel de suport.

Străpungerea „bullish” a acestui nou canal ar putea crește șansele unui impuls puternic ascendent care ar putea duce prețul la niveluri nevăzute încă din vara trecută, confirmând astfel schimbarea de trend.

Graficul zilnic al cotației IAG; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admirals (fosta Admiral Markets); Interval: 17 martie 2020 - 26 aprilie 2021; Vă rugăm să rețineți că performanța anterioară nu este neapărat o indicație a performanței viitoare.

 

Evoluția cotației în ultimii cinci ani:

  • 2020: -61,40%;
  • 2019: 1,20%;
  • 2018: -5,07%;
  • 2017: 47,65%;
  • 2016: -27,78%.

 

Analiza Air France-KLM

Dacă ne uităm la graficul zilnica al acestei companii, putem vedea cum, după ce a scăzut la minimele din 30 octombrie, cotația a început o tendință ascendentă care a determinat-o să depășească media de 200 de intervale, formând în acel moment o formație de consolidare triunghiulară pentru a marca maximele la 5,90 euro pe acțiune.

De atunci, prețul a început o corecție sub forma unui canal „bearish” care l-a dus la nivelul de 38,2% Fibonacci după ce a scăzut sub media sa la 200 de intervale. Este important să urmărim comportamentul acestei acțiuni și să vedem dacă aceasta este capabilă să formeze un nou impuls ascendent de la nivelurile sale actuale, recuperând media la 200 de sesiuni, aspect care va putea conduce la străpungerea canalului actual de creștere, deoarece altfel prețul ar putea continua scăderea până la nivelul de 50% Fibonacci.

Graficul zilnc al cotației Air France – KLM. Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admirals (fosta Admiral Markets); Interval: 08 ianuarie 2020 - 26 aprilie 2021; Vă rugăm să rețineți că performanța anterioară nu este neapărat o indicație a performanței viitoare.

 

Evoluția cotației în ultimii cinci ani:

  • 2020: -48,41%;
  • 2019: 4,68%;
  • 2018: -30,19%;
  • 2017: 162,47%;
  • 2016: -26,30%.

 

Analiza Lufthansa

Dacă ne concentrăm asupra Lufthansa, putem observa că anul trecut această companie a suferit un declin accentuat, de la 15 EUR pe acțiune în februarie 2020, pentru a atinge minimul anual de aproximativ 6,80 EUR pe acțiune. În ultimul trimestru și după anunțurile Pfizer și Moderna cu privire la vaccinurile lor, prețul a început o tendință ascendentă în urma formării unui canal, ceea ce l-a determinat să stabilească maximele anuale în martie și să ajungă aproape la 13 EUR pe acțiune.

De atunci, situația tehnică este foarte similară cu ceea ce am văzut la Air France-KLM. Prețul a început o corecție în urma unui canal descendent care l-a dus la nivelul de retragere de 50% Fibonacci. La fel ca în cazul precedent, va trebui să urmărim cu atenție evoluția sa în următoarele săptămâni și să vedem dacă prețul este capabil să străpungă canalul actual până la capăt, deoarece aceasta ar putea crește șansele unui impuls ascendent reînnoit către maximele sale anuale.

Graficul zilnic al cotației Lufthansa; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admirals (fosta Admiral Markets); Interval: 08 ianuarie 2020 - 26 aprilie 2021; Vă rugăm să rețineți că performanța anterioară nu este neapărat o indicație a performanței viitoare.

 

Evoluția cotației din ultimii cinci ani:

  • 2020: -34,10%;
  • 2019: -16,70%;
  • 2018: -35,87%;
  • 2017: 150,36%;
  • 2016: -15,75%.

 

Tranzacționați CFD-uri cu Admirals

Cu un cont Trade.MT5 de la Admirals, puteți tranzacționa contracte pentru diferență (CFD-uri) pe IAG, Air France-KLM, Lufthansa și pe alte 3.300 de acțiuni! CFD-urile permit traderilor să speculeze atât creșterea, cât și scăderea prețurilor, beneficiind în același timp de utilizarea efectului de levier! Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a deschide un cont chiar astăzi:

INFORMAȚII DESPRE MATERIALELE ANALITICE: 

Datele furnizate oferă informații suplimentare cu privire la toate analizele, estimările, prognozele, analizele de piață, perspectivele săptămânale sau alte evaluări sau informații similare (în continuare, „Analiză”) publicate pe site-urile firmelor de investiții Admiral Markets care operează sub marca comercială Admiral Markets (în continuare, „Admiral Markets”). Înainte de a lua orice decizie de investiții, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte: 

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;
  3. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;
  4. Analiza este pregătită de un analist independent, Roberto Rojas, SEO Implementer, (denumit în continuare „Autor”), pe baza estimărilor personale;
  5. În timp ce sunt depuse toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt credibile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;
  6. Orice fel performanță, trecută sau modelată, a instrumentelor financiare indicate în material nu trebuie interpretată ca o promisiune, expresă sau implicită, garanție sau implicație din partea Admiral Markets cu referire la orice tip de performanță viitoare. Valoarea oricărui instrument financiar poate crește sau scădea, în timp ce conservarea valorii respectivului activ nu este garantată;
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

 

 

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.