Perspectiva săptămânală a piețelor: FOMC și cifrele PMI, în centrul atenției

Mai 17, 2021 19:58

Săptămâna aceasta, publicarea minutelor FOMC de miercuri ocupă un loc central, după creșterea cifrelor inflației din Statele Unite săptămâna trecută. Din ce în ce mai mulți investitori tind să creadă că FED ar trebui să crească ratele dobânzii mai devreme decât mai târziu, dar banca centrală încă își menține poziția.

În timp ce dolarul american va ocupa un loc central săptămâna aceasta, traderii vor încerca să înțeleagă și raportul australian privind ocuparea forței de muncă și cifrele PMI din zona euro, Germania și Franța.

De asemenea, avem în față o săptămână importantă, cu o serie de anunțuri cheie privind câștigurile corporative ale companiilor. Dintre companiile importante care au de raportat săptămâna aceasta menționăm: Alibaba, EasyJet și altele. 

Puteți afla mai multe despre unele dintre temele globale care afectează piețele în această selecție de articole educaționale:

Calendar Forex

Sursa: platforma de tranzacționare MetaTrader 5 furnizată de Admirals

Știați că, de trei ori pe săptămână, trei traderi profesioniști comentează în timp real despre piețe și vă arată cum să identificați potențiale oportunități de tranzacționare? Rezervați-vă gratuit un loc pentru webinarul Admirals Spotlight făcând clic pe bannerul de mai jos!

Radarul Traderului - Datele PMI

Vineri, în intervalul orar  8:15 - 21:30 (BST), vor fi publicate o serie de date PMI (Purchasing Managers Index). Acestea includ atât cifrele PMI din Franța și Germania, precum și cifrele aferente zonei euro.

Odată cu implementarea cu succes a programului de vaccinare în Europa, economiștii sunt optimiști și prezic o creștere a cifrelor PMI. Cu toate acestea, unii analiști sunt îngrijorați de cât de mult din acest optimism a fost deja inclus în preț, deoarece euro a crescut recent.

Cu toate acestea, poate fi un moment interesant pentru moneda euro, care a realizat un raliu impresionant față de dolarul SUA în ultima lună, după cum se poate observa în graficul de mai jos.

Sursa: Admirals, MetaTrader 5, grafic săptămânal EURUSD. Interval: 30 iulie 2017 - 14 mai 202. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

În urma acestui raliu ascendent, cotația EURUSD a consemnat minime în creștere  (higher lows), menținând astfel tendința pe termen lung intactă. Pe măsură ce cotația va continua să crească, traderii vor monitoriza nivelul prețului de 1.2453 puncte, care este nivelul maxim de câțiva ani, precum și nivelul de rezistență pe termen lung al perechii valutare.

Cu toate acestea, traderii vor fi dornici să vadă dacă prețul va reuși să străpungă nivelul de rezistență din graficul zilnic, în jurul nivelului de 1,2173.

Sursa: Admirals MetaTrader 5, grafic zilnic EURUSD, Interval: 10 august 2017 - 14 mai 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Dacă vă simțiți inspirat și pregătit să tranzacționați live pe piață, puteți deschide un cont de tranzacționare live făcând clic pe bannerul de mai jos și puteți accesa astfel o gamă impresionantă de funcții de tranzacționare. pentru a vă sprijini în demersul dvs. Investițional.

Piețele de capital și indicii bursieri

După recentul val de ordine de vânzare al indicilor bursieri globali, majoritatea acestora au revenit la importante zone de suport. La sfârșitul săptămânii trecute, valul de ordine de vânzare s-a relaxat printr-un rally impresionant. Cu toate acestea, majoritatea indicilor bursieri au încheiat săptămâna în declin.

Direcția piețelor bursiere globale ar putea depinde din nou de băncile centrale, deoarece doar acestea sunt cele care pot stabili când să înceapă din nou creșterea ratelor dobânzii.  Acesta a fost unul dintre motivele valului de ordine de vânzare - îngrijorarea că Fed va trebui să crească mai rapid ratele dobânzii din cauza inflației.

Sursa: Admirals MetaTrader 5, grafic zilnic SP500. Interval:10 august 2020 - 14 mai 2021. Vă rugăm să rețineți: performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

Evoluția prețului S&P 500 în ultimii 5 ani:

  • 2020 = + 16,17%,
  • 2019 = + 29,09%,
  • 2018 = -5,96%,
  • 2017 = + 19,08%,
  • 2016 = + 8,80%.

În graficul zilnic al indicelui bursier S&P 500 de mai sus,  este limpede faptul că suntem martorii unei tendințe de creștere. Prețul se tranzacționează în continuare peste media mobilă exponențială de 50 de perioade (roșie) și media mobilă exponențială de 100 de perioade (verde). Acestea sunt, de asemenea, orientate ascendent.

Din punct de vedere istoric, prețul a fluctuat în jurul acestor medii mobile. Deoarece prețul se tranzacționează peste media mobilă de 50 de perioade de la sfârșitul săptămânii trecute, traderii pot tranzacționa acum pe un time-frame redus pentru a afla mai multe despre puterea cumpărătorului.

Știați că puteți utiliza indicatorul Trading Central Technical Ideas Lookup pentru a găsi idei de tranzacționare aplicabile acestui activ dar și pe alte mii de instrumente Forex, acțiuni, indici, mărfuri și multe altele?

Puteți obține acest indicator complet GRATUIT prin actualizarea platformei de tranzacționare MetaTrader 5 la Ediția Supremă, care vă este oferită exclusiv de Admirals. Veți primi, de asemenea, o gamă întreagă de unelte avansate de tranzacționare, cum ar fi indicatori de corelație și de sentiment!

Începeți descărcarea gratuită făcând clic pe bannerul de mai jos:

INFORMAȚII DESPRE MATERIALELE ANALITICE:

Datele furnizate oferă informații suplimentare cu privire la toate analizele, estimările, prognozele, analizele de piață, perspectivele săptămânale sau alte evaluări sau informații similare (în continuare, „Analiză”) publicate pe site-urile firmelor de investiții Admiral Markets care operează sub marca comercială Admiral Markets (în continuare, „Admiral Markets”). Înainte de a lua orice decizie de investiții, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte: 

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;
  3. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;
  4. Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, (denumit în continuare „Autor”), pe baza estimărilor personale;
  5. În timp ce sunt depuse toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt credibile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;
  6. Orice fel de performanță, trecută sau modelată, a instrumentelor financiare indicate în material nu trebuie interpretată ca o promisiune, expresă sau implicită, garanție sau implicație din partea Admiral Markets cu referire la orice tip de performanță viitoare. Valoarea oricărui instrument financiar poate crește sau scădea, în timp ce conservarea valorii respectivului activ nu este garantată;
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să
Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.