Dolarul SUA, înapoi către minimele perioadei recente

Noiembrie 30, 2020 02:16

Săptămâna trecută, piețele valutare au reflectat sentimentul general pozitiv în rândul investitorilor, împingând astfel dolarul SUA la cel mai scăzut nivel înregistrat din septembrie 2020. Dacă valoarea monedei de rezervă globală ar scădea în continuare, atunci aceasta ar atinge punctul său cel mai scăzut din mai 2018.

Alegerile prezidențiale din SUA au fost nefavorabile pentru Donald Trump, în timp ce judecătorii au respins procesele care pun la îndoială validitatea alegerilor pe baza lipsei de probe. Este probabil ca ultimul cuvânt să fie dat de Curtea Supremă.

USD

Datele economice din SUA au fost pozitive:

  • Vânzările cu amănuntul au crescut cu 5,7% față de aceeași perioadă a anului anterior și, până în prezent, nu au reflectat scăderea sprijinului guvernului pentru populație, care a continuat să consemneze o tendință pozitivă în privința consumului;
  • Vânzările pe piața secundară imobiliară au înregistrat o creștere, ajungând la 6,85 milioane de unități pe an, cel mai înalt nivel din 2006;
  • În același timp, producția industrială aferentă lunii octombrie a fost cu -5,3% mai mică decât dea din urmă cu un an, aspect care sugerează o activitate economică în scădere în respectivul sector;
  • Numărul de noi cereri de șomaj a crescut puțin, de la 0,71 la 0,74 milioane în săptămâna precedentă.

Nivelul infecțiilor cu coronavirus a rămas la niveluri ridicate:

  • În SUA s-a observat o continuare a creșterii, cu numărul de infecții zilnice ajungând la aproape la 200.000;
  • În India, numărul bolilor a rămas stabil la 45.000 pentru a treia săptămână la rând;
  • În Brazilia, cazurile au crescut de la 24.000 la 36.000 pe zi;

Pe de altă parte, în Franța s-a consemnat o îmbunătățire a situației, cu numărul cazurilor scăzând la doar 18.000 pe zi.

Euro

Principala pereche valutară, EUR / USD, a crescut ușor, reflectând o cerere în creștere pentru instrumente mai riscante. Au existat foarte puține anunțuri de indicatori macroeconomici, dar putem, totuși, menționa datele despre inflația anuală reală din Europa, aferente lunii octombrie, care s-a situat la -0,3%. Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a dat de înțeles, într-o conferință de presă că, la ședința din decembrie, vor fi implementate măsuri mai ample pentru a combate încetinirea economică cauzată de coronavirus.

Perechea EUR / USD a încheiat săptămâna în creșere cu 0,2%.

JPY

Cotația celei mai importante perechi asiatice, USD / JPY, a scăzut, din nou, sub 104,0. Datele economice au inclus următoarele:

  1. Dinamica PIB-ului în cel de-al treilea trimestru, în creștere cu 5,0% comparativ cu trimestrul precedent;
  2. Producția industrială a fost cu -9,0% mai mică decât în urmă cu un an;
  3. Exporturile aferente lunii octombrie au fost cu doar -0,2% mai mici decât cele de acum un an;
  4. Inflația aferentă lunii octombrie: -0,4%.

Perechea USD / JPY a încheiat săptămâna cu o scădere de -0,8%.

Lira Sterlină

Lira sterlină a continuat să creească față de dolarul SUA, ajungând la aproape 1,3300. Dintre indicatorii economici publicați putem menționa inflația anuală, care s-a situat la 0,7% și vânzările cu amănuntul, care au crescut cu 5,8& față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cotația GBP / USD a încheiat săptămâna în creștere cu 0,7%.

Evenimente macroeconomice

Săptămâna aceasta va începe cu rezultatele preliminare ale indicelui PMI aferent sectoarelor de producție și servicii din cele mai mari economii. Restul săptămânii se va desfășura după cum urmează:

  • Datele privind indicele de încredere a consumatorilor din SUA, marți;
  • Comenzile industriale din SUA și rezultatele creșterii economice din cel de-al treilea trimestru, miercuri;
  • Minuta celei mai recente ședințe a FED, de asemenea, miercuri;

Piețele din SUA vor fi închise joi și se vor închide mai devreme vineri, cu ocazia Thanksgiving Day.

Datele cu privire la sentimentul din piețe aferent Admiral Markets:

  • 36% dintre investitori au poziții Long pe perechea EUR / USD (pe plus cu 1 punct procentual față de săptămâna trecută);
  • Pe principala pereche asiatică, USD / JPY, 81% dintre investitori au poziții Long (în creștere cu 20 de puncte procentuale);
  • În privința perechii GBP / USD, 27% dintre participanți se așteaptă la o creștere (în scădere cu 7 puncte procentuale);

Aceste date de piață trebuie interpretate ca fiind contraindicative, prin urmare, perechile toate perechile valutare menționate ar putea crește. Analiza datelor de poziționare trebuie să fie combinată cu proiecții fundamentale și analize tehnice.

Surse: bloomberg.com, reuters.com, Admiral Markets MT4 Ediția Supremă, investing.com

Descoperiți Platforma Multi-Active Numărul 1 Din Lume

Admiral Markets oferă traderilor profesionali posibilitatea de a tranzacționa cu o versiune modernizată, personalizată, a platformei MetaTrader 5, permițându-le astfel să experimenteze tranzacționarea la un nivel semnificativ mai ridicat și plin de satisfacții. Beneficiați de avantajele oferite, cum ar fi Performanța Forex Relativă, astfel încât să puteți compara diversele perechi de monede pentru a vedea care pot deveni investiții profitabile, accesarea datelor de tranzacționare în timp real și multe altele. Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a începe descărcarea GRATUITĂ a platformei MetaTrader 5 Ediția Supremă!

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Fiecare analiză este pregătită de un analist independent, (denumit în continuare „autor"), pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.