Reducere istorică a producției din partea OPEC+: potențiale oportunități pentru cotațiile WTI și Brent?

Aprilie 18, 2020 23:10

Duminica trecută, pe 12 aprilie, membrii cartelului OPEC și aliații săi (cunoscut sub denumirea de OPEC+) au anunțat că au fost de acord să reducă producția de petrol cu 9,7 milioane de barili pe zi pentru lunile mai și iunie.

Acestea fiind spuse, este de așteptat ca reducerea totală de petrol, la nivel global, să se ridice la peste 20 de milioane de barili pe zi, echivalentul a aproximativ 20% din aprovizionarea globală, începând cu 1 mai.

Această reducere a producției este, de departe, cea mai mare din toate timpurile, de peste patru ori mai amplă decât reducerea din 2008, precedentul maxim istoric. Aceste reduceri, deși la niveluri reduse treptat, vor rămâne în vigoare până în aprilie 2022.

Pe de altă parte: în ciuda acestei reduceri-record a producției, cotațiile barilului de țiței nu au dat semne ale unei creșteri substanțiale la începutul săptămânii. În plus, cotația WTI a închis sesiunea de joi pe o scădere de aproape 10%, în timp ce cea a țițeiului Brent a închis cu o dinamică de doar 4 %.

Mesajul transmis de participanții pieței pare clar: "Nu este suficient!", având în vedere impactul încă dificil de estimat pe care îl va avea coronavirusul și închiderea economiilor la nivel global și, astfel, cererea de petrol nu va fi redusă în mod natural mai scăzută în perioada următoare. În afară de acestea, dat fiind faptul că vom fi martorii unei situații de supraofertă de petrol în piețe ne conduce la ideea că, pesemne, nu vom asista la o creștere importantă deasupra zonei de 20 de dolari pe baril pentru WTI.

„Buy the rumors, sell the news"

În plus, nu ar trebui să uităm Tweet-ul președintelui Donald Trump din 2 aprilie:

„Tocmai ce am discutat cu prietenul meu, prințul moștenitor din Arabia Saudită, care a vorbit cu președintele Putin și mă aștept și sper că vor reduce producția cu aproximativ 10 milioane de barili și, poate, și mai mult, aspect care, dacă se va întâmpla, va fi EXCELENT pentru industria de petrol și gaze!"

În timp ce cotația WTI a înregistrat, în doar câteva minute, o creștere substanțială în acea sesiune, cele mai multe aspecte de acest gen pesemne că fuseseră deja puse în preț și, astfel, stabilizarea prețurilor petrolului din ultima săptămână, la care putem adăuga și scăderea din 9 aprilie nu reprezintă altceva decât un exemplu perfect de "Buy the rumors, sell the news" (Cumpără pe zvon, vinde pe confirmare).

Cum puteți tranzacționa cotațiile petrolului WTI și BRENT în acest climat?

Pe lângă o abordare clasică de tranzacționare axată pe indicatorul Momentum, care ar plasa un ordin Stop-Loss de vânzare sub valorile minime anuale curente din jurul zonei de 19,00 dolari pe baril și un ordin Stop-Loss la 29,00 USD, vizând o scădere pe termen mediu până la 10 USD pe baril și, poate, chiar mai jos, dorim să vă prezentăm și un alt scenariu potențial.

Atunci când analizăm evoluția actuală a cotațiilor pentru petrolul Brent și WTI, putem observa un salt masiv în raportul dintre cele două prețuri, care este în prezent la peste 1,3.

Motivul principal al acestei evoluții este faptul că valoarea cotației BRENT reprezintă prețul aferent petrolului extras din Marea Nordului, de exemplu la 500 de metri de țărm și cu acces la transport naval, în timp ce țițeiul WTI este situat destul de adânc in interiorul țărmului, la mii de mile distanță.

Cu toate acestea, ambele active sunt fungibile și, de obicei, ar trebui să ne așteptăm ca cele două prețuri să conveargă mai devreme decât mai târziu.

Din acest punct de vedere am putea tranzacționa WTI Long și, simultan Short o sumă echivalentă aferentă cotației BRENT.

Chiar și așa, condițiile actuale ale pieței nu sunt doar foarte volatile, ci și destul de nefavorabile pentru petrol în ansamblu și, în special, pentru cotația WTI.

Însă, întrucât tranzacționarea unor astfel de perechi poate funcționa, uneori, și în lipsa uor ordine Stop Loss, și divergența dintre cotațiile WTI și BRENT ar putea continua să se lărgească (rezultând o pierdere potențială pentru o poziție WTI Long - BRENT Short), o astfel de idee de tranzacționare ar trebui să fie luată în considerare cu prudență și asumată individual pe baza apetitului față de risc al fiecărui trader.

Cotația zilnică a țițeiului WTI; Sursa: Platforma MetaTrader 5 a Admiral Markets, cu add-on-ul MetaTrader 5 Ediția Supremă; Interval: 7 ianuarie 2019 - 13 aprilie 2020; - Vă rugăm să rețineți: Performanța trecută nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare sau al performanțelor viitoare.

În 2015 cotația WTI a scăzut cu 31,1%; în 2016 a crescut cu 42,8%; în 2017 a crescut cu 11,5%; în 2018 a scăzut cu 24,6%; în 2019 a crescut cu 33,3%, ceea ce înseamnă că, într-un interval de cinci ani, a crescut cu 13,6%.

Descoperiți Platforma Multi-Active Numărul 1 Din Lume

Admiral Markets oferă traderilor profesionali posibilitatea de a tranzacționa cu o versiune modernizată, personalizată, a platformei MetaTrader 5, permițându-le astfel să experimenteze tranzacționarea la un nivel semnificativ mai ridicat și plin de satisfacții. Beneficiați de avantajele oferite, cum ar fi Performanța Forex Relativă, astfel încât să puteți compara diversele perechi de monede pentru a vedea care pot deveni investiții profitabile, accesarea datelor de tranzacționare în timp real și multe altele. Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a începe descărcarea GRATUITĂ a MT5 Ediția Supremă!

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de un analist independent, Jens Klatt, Trader și Analist Profesionist (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.