GBPUSD în așteptarea Rezultatelor Creșterii Economice
În primul trimestru al anului 2022, economia Regatului Unit a crescut sau a suferit o contracție?
O problemă apăsătoare pentru sentimentul pieței este teama față de o posibilă recesiune cauzată de inflația ridicată, pe fondul redresării de după pandemia COVID-19. Fiind a șasea cea mai mare economie din lume, Marea Britanie este văzută ca una dintre economiile de referință care pot oferi indicii cu privire la performanța economiei globale.
După ce creșterea economică a încetinit în SUA în primul trimestru, alte semne de slăbiciune pentru Marea Britanie ar putea antrena un sentiment bearish pe piețele valutară și de a acțiunilor. SUA este al doilea cel mai mare partener comercial al Regatului Unit, după UE, ceea ce înseamnă că o încetinire a economiei unei țări poate avea un impact asupra celeilalte.
Marea Britanie raportează joi, 12 mai, rezultatele preliminare ale PIB-ului aferente primului trimestru. Se așteaptă la o creștere de 1 la sută pentru T1, comparativ cu 1,3 la sută în T4 (2021). Brexit a afectat GBP, iar puterea recentă a USD a pus presiune pe vânzarea GBPUSD.
În cazul în care cele mai recente rezultate ale PIB-ului dezamăgesc așteptările, GBP ar putea scădea în continuare, dar în cazul unei surprize în sensul creșterii, moneda ar putea câștiga putere în baza unei încrederi reînnoite. GBP are, de asemenea, un suport și din partea creșterii ratei dobânzii în Regatul Unit, aspect care fac economisirea și obligațiunile mai atractive.
O altă componentă care necesită o multă atenție este volatilitatea crescută pe Forex și pe piețele bursiere, cauzată de presiunile inflaționiste. Cumpărătorii asset-urilor de refugiu (safe-haven) au apelat la USD pentru a se simți confortabili. Legat de acest aspect, o știre importantă urmează astăzi să fie publicată odată cu publicarea datelor privind inflația din SUA pentru luna aprilie, lucru care ar putea determina mișcări ample în rândul cross-urilor monedei.
În altă ordine de idei, investitorii în piețele de acțiuni așteaptă rezultatele câștigurilor companiilor Walt Disney și Toyota Corp. Walt Disney poate să fi suferit un impact negativ în ceea ce privește numărul de abonați, dacă ar fi luată în considerare raportarea dată de Netflix. Pe măsură ce restricțiile impuse de COVID-19 se relaxează, consumatorii petrec mai mult timp în afara locuințelor lor, ceea ce afectează nivelul de interes pentru divertismentul la domiciliu. Walt Disney are și alte entități care susțin veniturile companiei, inclusiv parcurile tematice și studiourile de producție cinematografică, ceea ce înseamnă că orice pierdere într-o parte a companiei ar putea fi parțial compensată de alta.
Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare; Orice performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.