EURUSD, din nou în apropierea suportului 1.0786

Mai 05, 2020 15:47

Perspectiva pe termen lung

După deprecierea începută în maximul 1.1495 și sistată în minimul 1.0635, prețul a început conturarea unor oscilații fără o direcție determinată, acesta fiind limitat de suportul 1.0786 și de rezistența 1.0989 – după ce, spre sfârșitul lunii martie, rolul rezistenței fusese jucat de o triplă rezistență la formarea căreia participă și nivelul 1.1138.

De notat că după străpungerea falsă a nivelului 1.0786 – prilej cu care a fost format și minimul 1.0726 – și confirmarea acestuia ca suport, taurii nu au avut energia necesară pentru a depăși zona de rezistență constituită din importantul nivel 1.0989 – care corespunde nivelului psihologic 1.1000 – și cele trei medii mobile simple, respectiv SMA200, SMA100 și SMA50.

Drept urmare, dacă taurii nu vor putea să-și reorganizeze forțele, este posibil să asistăm la continuarea deprecierii. O zonă care ar putea avantaja în acest sens taurii este cea reprezentată de triplul suport definit de solidul nivel 1.0786, linia de trend ascendentă care pleacă din minimul 1.0635 și linia inferioară a canalului descendent. Astfel, dacă taurii vor valida zona menționată, atunci este posibil să urmeze o apreciere care să se extindă, într-o primă instanță, până la nivelul intermediar 1.0891, iar dacă acesta din urmă va fi străpuns – și confirmat ca suport – până la SMA50 și, respectiv, nivelul 1.0989.

Chiar și o străpungere a triplului suport ar putea fi amendată atâta timp cât minimul 1.0726 nu este depășit. Însă depășirea acestuia ar putea alimenta optimismul urșilor care, pe cale de consecință, ar putea duce prețul până în zona minimului precedent – 1.0726 – și mai apoi până la importantul suport 1.0566, nivel care constituie totodată obiectivul lor principal în contextul unui asemenea scenariu.

Perspectiva pe termen scurt

După confirmarea ca suport a nivelului intermediar 1.0727 și revenirea peste 1.0780, prețul s-a apreciat, depășind linia de rezistență descendentă care pornește din maximul 1.1146. A urmat confirmarea cvadruplului suport format din nivelul 1.0829 și cele trei medii mobile, confirmare care a facilitat o apreciere ce a străpuns nivelul cheie 1.0891 și a făcut posibilă materializarea liniei de trend ascendente.

Însă odată cu apropierea de importantul nivel 1.0987, prețul și-a pierdut din avânt, reușind doar o străpungere falsă care a culminat cu notarea pe grafic a maximului 1.1016. Deprecierea care a urmat a dus prețul sub nivelul 1.0891, oprindu-se la nivelul intermediar 1.0829.

Ultimul efort al taurilor de a ține prețul deasupra nivelului 1.0891 a dus la formarea maximului 1.0925 care unit cu cel precedent – 1.1016 – trasează pe grafic o linie de trend descendentă care împreună cu nivelul 1.0891 formează o dublă rezistență. Un scenariu care favorizează taurii este acela al invalidării rezistenței tocmai descrise, lucru care ar face posibilă revenirea prețului în cadrul tendinței ascendente, respectiv creșterea până la nivelul intermediar 1.0952, iar mai apoi la 1.0987 – corespondentul tehnic al nivelului psihologic 1.1000.

Bineînțeles, această invalidare ar presupune mai întâi o apreciere până în acea zonă, apreciere posibilă în contextul scenariului confirmării nivelului intermediar 1.0829 ca suport. De ținut seamă că, dacă se va produce, aprecierea din zona lui 1.0829 se va intersecta cu SMA200. Dacă depășirea acesteia va eșua, atunci este posibil ca nivelul 1.0829 să fie străpuns, iar următoarea țintă să fie cea a urșilor, în scenariul în care aceștia își propun să ducă prețul până la dublul suport la care iau parte nivelul 1.0780 și linia de trend a cărei trasare începe din maximul 1.1146.

Aspecte de ordin fundamental

Moneda unică a avut de suferit după ce Curtea Constituțională a Germaniei a concluzionat că demersurile ECB de QE, deși legale, nu se aliniază cu prevederile constituționale.

Verificați și calendarul economic pentru a fi la curent cu știrile macroeconomice.

Testează tranzacționarea pe cele mai importante parități valutare. Deschide un cont demo, gratuit.

INFORMAȚII PRIVIND MATERIALE ANALITICE:

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1)Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2)Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3)Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki, contributor freelancer (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4)În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5)În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6)Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7)Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8)Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9)Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.