​Perspective bune pentru DAX30 în 2018

Decembrie 22, 2017 14:07


DAX30, principalul indice al piețelor de capital europene, a înregistrat o performanță bună in 2017, crescând cu 12,8%. Va continua această tendință și în 2018?

Cauzele creșterii indicelui DAX30

În afară de faptul că Banca Centrală Europeană și-a menținut tonul echilibrat în privința viitorului politicii monetare prin prisma programului de Quantitative Easing, deci o veste bună pentru piețele de capital, nu trebuie să omitem faptul că economia Germaniei nu este degeaba supranumită „motorul economic al Europei". Având o rată a inflației de 1,8% (în linie cu cea a zonei euro), o dinamică a PIB-ului de 2,8% (peste media europeană) și, în același timp, o rată a șomajului la 5,6% (cu mult sub media europeană), faptul ca indicele pieței de capital germane înregistrează o performanță superioară este un lucru logic și normal, mai ales în condițiile în care și companiile componente au raportat rezultate, în general, peste estimările din piață.

Performanțe comparative

Indice

02 Ianuarie 2017

22 Decembrie 2017

Dinamica

%

DAX30

11.600

13.088

1.448

12,83

EuroStoxx50

3.308

3.561

253

7,65

CAC40

4.882

5.378

496

10,16

FTSE100

7.177

7.608

431

6,01

Observăm din tabel ca DAX30 a înregistrat o performanță superioară restului indicilor importanți din Europa.

Ce ne spune analiza tehnică?

[Grafic EURUSD D1, sursa: platforma Admiral Markets]

Se poate constata pe graficul zilnic faptul că, începând cu luna septembrie, indicele a avut o creștere puternică, întreruptă doar de eșecul realizării unei majorități parlamentare de către Angela Merkel, în luna noiembrie. A urmat o mișcare laterală, cu ceva pusee de volatilitate pe final de an.

Un aspect important este acela că zona de 12.900 de puncte, care fusese nivel de rezistență în perioada mai-iunie, a devenit nivel de suport în noiembrie si decembrie. De reținut și faptul că în aceeași zonă se situează și retragerea Fibonacci de 38,2, deci un argument suplimentar în favoarea importanței acestui nivel.

Indicele a fost respins de această zonă de suport în perioada recentă, însă nu se poate afirma acum ca respingerea este definitivă. În cazul în care tendința de scădere va prevala, următoarele ținte de preț pe termen scurt ar fi 12.700 (retragerea Fibonacci de 50) și, apoi, 12.500 (retragerea Fibonacci de 61.8), adică o scădere de 2,96%, respectiv 4,5%.

Însă, pe termen mediu și lung, tendințele par să fie diferite, așa cum se poate vedea din graficul următor:

[Grafic EURUSD W1, sursa: platforma Admiral Markets]

Indicele DAX30 s-a înscris, în tot acest an, într-un canal de trend ascendent și, cel puțin pentru moment, nu se întrevăd cauze care să-i determine ieșirea din acesta. Există posibilitatea ca, pe termen scurt, indicele să sufere o ușoară corecție spre nivelurile menționate anterior, însă este probabil ca apoi sa își reia creșterea spre 13.500 de puncte sau peste, adică să realizeze un nou maxim istoric în prima parte din 2018.

Liviu Moldovan

====

Mai multe detalii puteți afla in webinarul săptămânal realizat împreună cu Pavel Bistricianu.

Doriți să aflați care sunt oportunitățile de investiții pentru 2018? Participați la unul din seria noastră de seminarii gratuite!


Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.