Perspectivele Rezervei Federale pentru luna ianuarie
Luna ianuarie 2023 va fi o lună provocatoare, prima dintre întâlnirile anuale ale Băncii Centrale având loc între 31 ianuarie și 1 februarie.
Perspectivele macroeconomice sunt umbrite de îngrijorările legate de sectorul de producție din SUA, care s-a contractat pentru a doua lună consecutiv în decembrie, potrivit indicelui ISM Manufacturing Purchasing Managers (PMI). A fost cea mai scăzută citire din februarie 2016, fără a include perioada lui aprilie 2020, afectată de apariția Pandemiei.
Citirea din decembrie a urmat trendului scăzut al comenzilor noi și a producției, observate în luna noiembrie, cu o diferență în creșterea ocupării forței de muncă, care a trecut în teritoriu pozitiv. Segmentul angajează aproape 10% din întreaga forță de muncă din SUA, iar compensația medie a lucrătorilor este cu aproape 9% mai mare decât pentru restul sectorului privat, ceea ce înseamnă că economiile domestice și cheltuielile angajaților contribuie semnificativ la PIB.
Vulnerabilități economice
Ce se întâmplă când sectorul de producție se contractă?
La fel ca sectorul locuințelor, sectorul de producție reprezintă o parte majoră a activității economice, ceea ce înseamnă că vulnerabilitățile pot afecta sau chiar paraliza creșterea acestuia. Sectorul de producție contribuie, atât direct cât și indirect, cu aproape un sfert în evoluția totală a Produsului Intern Brut (PIB) din SUA.
La începutul anului trecut, Rezerva Federală a anticipat scăderea producției în 2022 și a estimat că în 2023 vom asista la o diminuare a creșterii reale a PIB-ului. La sfârșitul anului 2022, Fed a reiterat: „creșterea economică este încă prognozată să încetinească semnificativ în 2023”, potrivit Raportului FOMC Minutes din decembrie 2022.
Prognoza Fed a devenit o profeție împlinită. O parte a încetinirii a rezultat din politica monetară restrictivă, care a început în primul trimestru al anului 2022 și s-a înăsprit și mai mult pe parcursul anului.
La începutul noului an, nu se așteaptă o schimbare în politica severă a Fed-ului pe termen scurt, o impresie care este întărită de un citat din Raportul Minutes: „Niciun participant nu a anticipat că ar fi oportun să înceapă reducerea ratei de dobândă a fondurilor federale în anul 2023.”
Este posibil ca severitatea politicii monetare să persiste până când inflația va urma „o traiectorie descendentă susținută, până la 2 %”. Acest lucru va dura ceva timp, deși se estimează că inflația va scădea semnificativ în anul următor, potrivit Băncii Centrale.
Revenind la sectorul de producție, costul în creștere al împrumuturilor și presiunile inflaționiste sunt bariere semnificative în calea finanțării noilor întreprinderi și ale investițiilor, deci și în crearea de noi locuri de muncă. Pe de altă parte, blocajele de aprovizionare și costurile materiilor prime s-au atenuat, iar performanța din decembrie în sectorul locurilor de muncă a fost mai bună decât așteptările, potrivit raportului ADP Employment Change.
La ce să ne așteptăm de la următoarea întâlnire a Fed
Ultima creștere a ratei de dobândă a fost de 0,5%, iar următoarea este văzută la același nivel, ducând orientarea generală la 5%.
Înainte de următoarea decizie a Fed de pe 1 februarie, sentimentul pieței ar putea fluctua în cursul lunii ianuarie, în funcție de retorica Fed din timpul discursurilor și interviurilor. Președintele Jerome Powell urmează să țină un discurs la Stockholm pe 10 ianuarie, care ar putea include, de exemplu, comentarii directe către mass-media. USD ar putea primi sprijin, cu o condiție - ca retorica Fed să fie în conformitate cu așteptările pieței, pentru o creștere a ratei de dobândă la următoarea întâlnire de politică monetară.
În afară de perioada premergătoare deciziei Fed privind ratele de dobândă, alte date din SUA care trebuiesc urmărite în ianuarie includ cifrele privind cererile de credit ipotecar - MBA Mortgage Applications, pentru săptămâna care se încheie pe 6 ianuarie. Ultima dată văzută la -10,3%, scăderea bruscă a cererilor de credit ipotecar a fost generată de creșterile ratelor de dobândă și ar putea afecta veniturile sectorului bancar, dacă tendința se va menține pe parcursul primului trimestru.
Publicarea ratei de bază a inflației din SUA pentru luna decembrie se apropie cu repeziciune pe 12 ianuarie. Văzută la nivelul de 5,9% față de 6% în noiembrie, inflația de bază este principalul reper al Fed pentru evaluarea stabilității prețurilor. Inflația totală este văzută la 6,9 %, comparativ cu rezultatul anterior de 7,1 % în noiembrie. Dacă inflația nu va îndeplini așteptările pieței și va crește în loc să scadă în decembrie, acest lucru ar putea mări șansele unei politici monetare mai severe. O scădere a inflației mai accentuată decât așteptările ar putea însemna că Fed va menține o poziție moderată pe termen scurt.
În cele din urmă, raportul preliminar Michigan Consumer Sentiment pentru luna ianuarie urmează să fie lansat pe data de 13 a acestei luni. Prognozat la nivelul de 60,5 față de 59,7 anterior, importantul indicator economic arată sentimentul consumatorilor, care reprezintă aproximativ două treimi din PIB-ul SUA. Dacă indicatorul va crește în conformitate cu așteptările, acest lucru ar putea susține sectorul ocupării forței de muncă. Dar există șansa ca indicele de referință să dezamăgească așteptările, diminuând perspectivele de creștere.
Volatilitatea
Oare va fi ianuarie mai volatilă sau mai puțin volatilă în comparație cu decembrie, dacă vorbim despre următoarea mișcare a Fed? Bursele au încheiat anul trecut într-un trend bearish, influențat de temerile de recesiune globală și de vânzările din sectoare cheie, de la tehnologie la energie. Cum trendul inflaționist a trecut pragul în 2023, investitorii și traderii ar trebui să se pregătească pentru ajustări în ceea ce privește ratele de dobândă și să urmărească cu atenție sentimentul pieței.
Te interesează tranzacționarea pe știri macroeconomice? Află cum funcționează această abordare cu webinarele noastre gratuite. Întâlnește și interacționează cu traderi experimentați. Urmărește și învață din sesiunile live de tranzacționare.
Acest material nu conține și nu trebuie interpretat ca si cum ar conține sfaturi de investiții, recomandări de investiții, o ofertă sau o solicitare pentru orice tranzacție cu instrumente financiare. Vă rugăm să rețineți că o astfel de analiză de tranzacționare nu este un indicator de bază pentru nici o performanță actuală sau viitoare, deoarece circumstanțele se pot schimba în timp. Înainte de a lua orice decizie de investiție, ar trebui să solicitați sfatul unor consilieri financiari independenți pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile.