Perspectiva săptămânală a piețelor: discursul lui Powell, Brent și Apple

August 30, 2021 17:44

După cum ne așteptam săptămâna trecută, atenția pieței a fost îndreptată în principal asupra simpozionului anual de la Jackson Hole, principalul protagonist fiind președintele Rezervei Federale.

În timpul discursului său de vinerea trecută, Jerome Powell nu numai că a reușit să atragă atenția participanților la piață asupra declarațiilor sale, dar a reușit și să transmită un mesaj de liniște, în ciuda faptului că a admis posibilitatea ca reducerea programului de stimulare monetară să înceapă la sfârșitul acestui an.

Mai exact, Jerome Powell a susținut mesajul liniștitor în ceea ce privește inflația, întrucât, așa cum a indicat, se așteaptă ca aceasta să fie controlată în cursul anului viitor. Prin urmare, deși consideră că acesta ar putea fi momentul potrivit pentru a începe să reducă ritmul achizițiilor activelor de datorie, nu consideră că actualul calendar de majorare a ratelor dobânzilor ar trebui modificat, astfel încât prima majorare a ratelor dobânzilor ar putea avea loc în 2023. 

Acest mesaj al președintelui Fed a fost foarte bine primit de către piață, principala temere fiind aceea că o majorare prematură a dobânzii ar putea provoca corecții puternice pe piețele bursiere din cauza creșterii costurilor de finanțare ale companiilor. Vineri, Wall Street a închis în creștere pe SP500, Nasdaq și Dow Jones cu 0,88%, 1,23% și, respectiv, 0,69%, ceea ce a determinat SP500 și NQ100 să închidă la maxime istorice.

Cu toate acestea, va trebui să urmărim îndeaproape următoarele ședințe ale Fed pentru a afla mai multe informații cu privire la reducerea progresivă a achizițiilor și pentru a afla momentul exact al reducerii programelor de stimulare monetară, deoarece unii analiști spun că aceasta ar putea începe în jurul lunii noiembrie. 

Printre datele macroeconomice din această săptămână, referitoare la SUA, ar trebui să acordăm o atenție deosebită datelor importante privind ocuparea forței de muncă, care vor fi publicate vinerea viitoare, și confirmării datelor PMI manufacturier de miercurea viitoare.  

În Europa, astăzi au fost publicate datele preliminare ale IPC în Spania, care au depășit estimările pieței, stabilindu-se la 3,3%, datorită creșterii puternice a costurilor cu energia produse de prețurile petrolului și electricității. Mâine, marți, se vor publica datele privind IPC din Franța și din zona euro și datele privind ocuparea forței de muncă din Germania. În plus, miercuri se vor publica datele PMI definitive, astfel că va trebui să fim foarte atenți, având în vedere datele preliminare negative de săptămâna trecută.

În ceea ce privește China, mâine vor fi publicate datele PMI aferente lunii august.

Sursa: Calendarul Forex oferit de Admirals

Radarul traderilor - Brent ricoșează puternic în zona de suport

În ultimele săptămâni, am observat că, după ce a atins un maxim anual de 78,44 dolari pe baril pe 6 iulie, prețul petrolului Brent a înregistrat o scădere semnificativă din cauza temerilor tot mai mari provocate de varianta Delta a coronavirusului și de răspândirea rapidă a acestuia, care ar putea încetini creșterea economică și, prin urmare, consumul de petrol. 

La începutul săptămânii trecute, acest declin a determinat prețul petrolului Brent să se confrunte cu un nivel de suport important, după care a înregistrat o revenire puternică de 11,54% în cursul săptămânii.

După cum am menționat în analizele anterioare, OPEC și partenerii săi au ajuns la începutul lunii iulie la un acord de creștere treptată a producției cu 400.000 de barili pe zi pentru a ajunge la 2 milioane de barili în decembrie anul viitor, deși, după cum a declarat ministrul petrolului din Kuweit, acest lucru ar putea fi reconsiderat la următoarea ședință a grupului, la 1 septembrie, deoarece, așa cum am observat, apariția variantei delta provoacă o încetinire a economiei, astfel încât creșterea ofertei și posibila reducere a cererii ar putea pune o presiune descendentă asupra prețului barilului de petrol.

Dacă ne uităm la graficul zilnic, putem observa că, în prezent, după creșterea semnificativă de săptămâna trecută, cursul Brent a revenit la nivelul de 72 de dolari pe baril, în apropierea nivelului de rezistență (banda verde).

În cazul în care se confirmă în cele din urmă anularea acordului încheiat în iulie anul trecut, prețul petrolului s-ar putea consolida.

Cu toate acestea, ar trebui să fim foarte atenți la o posibilă corecție ulterioară dacă prețul nu reușește să depășească nivelul actual de rezistență, deoarece pierderea nivelului de suport important reprezentat de banda inferioară a canalului ascendent ar putea deschide calea unei corecții ulterioare.   

Sursa: Admirals MetaTrader 5, grafic zilnic Brent. Interval: 23 aprilie 2020 - 30 august 2021. rugăm rețineți: performanța anterioară nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.  

Evoluția din ultimii 5 ani:  

  • 2020: -21,52%  
  • 2019: 22,68%  
  • 2018: -19,55%  
  • 2017: 17,69%  
  • 2016: 52,41% 

Piețe de capital și indici bursieri

Mai este puțin și vine septembrie, iar septembrie este luna evenimentelor Apple, în cadrul cărora sunt prezentate noile dispozitive pentru lunile următoare.

Concret, această reuniune va avea loc pe 13 septembrie și este de așteptat ca, în cadrul acestui eveniment, compania condusă de Tim Cook să prezinte cel puțin noul iPhone 13 și noul Apple Watch Series 7, deși ar putea fi prezentate și noi modele și designuri ale MacBook air sau ale binecunoscutului iPad. 

În ultimele săptămâni, putem observa că prețul acțiunii s-a încadreat într-un canal lateral între banda verde și cea roșie, ceea ce a determinat o străpungere temporară spre maximele record, deși prețul a revenit rapid în cadrul acestei structuri. 

Luna septembrie ar putea fi o lună importantă pentru viitorul prețului, deoarece acest eveniment așteptat ar putea fi un catalizator pentru preț.

O străpungere ascendentă definitivă a acestui canal ar putea deschide calea către noi maxime istorice, iar nivelul țintă al prețului ar fi amplitudinea acestui canal. În acest moment, prețul are mai multe niveluri de suport importante, banda inferioară a canalului lateral fiind cea principală. Pierderea acestor niveluri ar putea deschide calea unei corecții suplimentare spre nivelul de 135 de dolari pe acțiune. 

Sursa: Admirals MetaTrader 5, grafic zilnic Apple. Interval: 20 aprilie 2020 - 30 august 2021. rugăm rețineți: performanța anterioară nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.  

Evoluția din ultimii 5 ani:

  • 2020: 80,75% 
  • 2019: 86,13% 
  • 2018: -6,78% 
  • 2017: 46,15% 
  • 2016: 9,99% 

Știați că puteți utiliza indicatorul Trading Central Technical Ideas Lookup pentru a găsi idei de tranzacționare aplicabile acestui activ dar și pe alte mii de instrumente Forex, acțiuni, indici, mărfuri și multe altele?

Puteți obține acest indicator complet GRATUIT prin actualizarea platformei de tranzacționare MetaTrader 5 la Ediția Supremă, care vă este oferită exclusiv de Admirals. Veți primi, de asemenea, o gamă întreagă de unelte avansate de tranzacționare, cum ar fi indicatori de corelație și de sentiment! 

Începeți descărcarea gratuită făcând clic pe bannerul de mai jos chiar astăzi: 

INFORMAȚII DESPRE MATERIALELE ANALITICE:

Datele furnizate oferă informații suplimentare cu privire la toate analizele, estimările, prognozele, analizele de piață, perspectivele săptămânale sau alte evaluări sau informații similare (în continuare, „Analiză”) publicate pe site-urile firmelor de investiții Admirals care operează sub marca comercială Admirals (în continuare, „Admiral Markets”). Înainte de a lua orice decizie de investiții, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte: 

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admirals nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;
  3. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admirals a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;
  4. Analiza este pregătită de un analist independent, Jitan Solanki (denumit în continuare „Autor”), pe baza estimărilor personale;
  5. În timp ce sunt depuse toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt credibile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admirals nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;
  6. Orice fel de performanță, trecută sau modelată, a instrumentelor financiare indicate în material nu trebuie interpretată ca o promisiune, expresă sau implicită, garanție sau implicație din partea Admirals cu referire la orice tip de performanță viitoare. Valoarea oricărui instrument financiar poate crește sau scădea, în timp ce conservarea valorii respectivului activ nu este garantată;
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

 

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.