Dolarul american, în continuare pe un trend de creștere

Februarie 18, 2020 23:40

Sentimentul pozitiv față de dolarul american a continuat să domine piața valutară, săptămâna trecută, în timp ce investitorii au cumpărat moneda de rezervă a lumii pe ideea unei alternative mai sigure în fața coronavirusului, care amenință să încetinească semnificativ creșterea economică la nivel mondial. Numărul persoanelor infectate continuă să crească, cifrele oficiale ajungând la aproximativ 70 de mii, în timp ce numărul deceselor a crescut la peste 1.700. Deși răspândirea virusului în alte țări este nesemnificativă, viața de zi cu zi a Chinei este, practic, blocată: fabricile sunt închise, cetățenii multor orașe evită circulația pe străzi, limitările extreme impuse asupra traficului și a transportului între orașe vor încetini, fără îndoială, creșterea economică cel puțin pentru primul trimestru din 2020.

Dolarul American

Indicatorii economici ai SUA au venit, recent, în conformitate cu așteptările pieței. Creșterea vânzărilor cu amănuntul a fost de 4,4%, an față de an, pentru luna ianuarie, o valoare bună, deși cu o dinamică mai lentă decât cea aferentă lunii decembrie 2019, care a fost de 5,5%. Dat fiind faptul că piața forței de muncă a SUA și așteptările participanților la piață rămân pozitive, populația, în continuare, își păstrează tendința de creștere a consumului. Vestea proastă a fost aceea că numărul locurilor de muncă în continuare disponibile (JOLTS), care a scăzut de la 6,8 milioane la 6,4 milioane, a consemnat astfel una dintre cele mai mari dinamici din ultimul deceniu. Acest indicator ne relevă numărul locurilor de muncă disponibile în țară, iar tendința de scădere continuă înregistrată în ultimii ani reprezintă un semnal de agravare a sentimentului în rândul angajatorilor. Producția industrială a SUA a scăzut cu -0,8% an față de an și a consemnat a cincea lună cu o dinamică negativă la rând. Numărul de noi cereri de șomeri a ajuns la 205.000 și a rămas la sfârșitul scăzut al ciclului de afaceri.

Euro

Principala pereche valutară, EUR/USD a reflectat, în mare măsură, aspectele pozitive pentru dolarul american, dar deprecierea perechii până la cel mai mic punct consemnat din aprilie 2017 se datorează și datelor economice europene slabe. În decembrie, producția industrială aferentă zonei euro a scăzut cu 4,1% an față de an, a 14-a lună consecutivă de declin. În ultimul trimestru al anului 2019, economia europeană a crescut cu 0,1% pe an, în timp ce cea a Germaniei a rămas neschimbată, ceea ce sugerează că situația economică rămâne relativ tensionată. Având în vedere stagnarea economiei Chinei, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Europei, datele aferente primului trimestru din 2020 pot fi și mai grave. O situație interesantă a apărut și în timpul unui discurs al președintelui Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în care a declarat că anumiți membri ai BCE sunt conștienți de potențialele efectele secundare negative ale economiei și că urmăresc consecințele. În plus, a menționat faptul că acest aspect are un impact negativ asupra economiilor populației, dar și a apetitului față de risc și că ar putea avea drept consecință o creștere a prețurilor din sectorul imobiliar. Cotația EUR/USD a închis săptămâna trecută cu o depreciere de 1,1%.

Yenul Japonez

Perechea valutară cea mai importantă din segmentul celor asiatice, USD/JPY, s-a situat într-o zonă de consolidare, în apropierea nivelului de 110,0.

Lira Sterlină

Cotația lirei sterline a rezistat cu brio în fața aprecierii dolarului american, paritatea GBPUSD apreciindu-se săptămâna trecută, în ciuda performanțelor slabe ale economiei Marii Britanii. Dintre datele macroeconomice publicate putem evidenția faptul că dinamica PIB-ului aferentă celui de-al treilea trimestu a fost de doar 0,1% an față de an, în timp ce producția industrială a scăzut cu 1,8% an față de an. Cu toate acestea, cotația GBP/USD a consemnat o creștere de 1,2%.

Calendarul Macroeconomic

Săptămâna aceasta va începe cu datele despre creșterea economice a Japoniei și cu noile date de creditare din China, în timp ce SUA vor avea o zi liberă. Datele privind piața muncii din Marea Britanie și rezultatele indicelui ZEW la nivel de zonă euro, dar și a Germaniei, sunt programate a fi publicate marți. Miercuri, atenția participanților la piață către datele de export ale Japoniei și cifrele inflației din Marea Britanie, precum și cele rezultate în urma publicării minutei celei mai recente ședințe a FED, de unde investitorii vor căuta indicii în ceea ce privește viitorul politicii monetare din SUA.

Conform datelor Admiral Markets privind sentimentul din piață, 86% dintre investitori au poziții Long pe perechea EUR/USD (situație neschimbată față de săptămâna trecută). În ceea ce privește perechea valutară asiatică USD/JPY, 20% dintre investitori au poziții Long (în scădere cu 1 punct procentual). Referitor la paritatea GBP/USD, 36% dintre participanți se așteaptă la o creștere a acesteia (34 % dintre ace știa).

Aceste date de piață pot fi interpretate ca fiind în contradicție, ceea ce ar putea sugera o apreciere a perechilor USD/JPY și GBP/USD, precum și o depreciere pentru pariatea EUR/USD. Analiza datelor de poziționare trebuie să fie întotdeauna combinată cu cele aferente analizei fundamentale și analizei tehnice.

Surse: bloomberg.com, reuters.com, Admiral Markets MT4 Ediția Supremă, investing.com

Descoperiți Platforma Multi-Active Numărul 1 Din Lume

Admiral Markets oferă traderilor profesionali posibilitatea de a tranzacționa cu o versiune modernizată, personalizată, a platformei MetaTrader 5, permițându-le astfel să experimenteze tranzacționarea la un nivel semnificativ mai ridicat și plin de satisfacții. Beneficiați de avantajele oferite, cum ar fi Performanța Forex Relativă, astfel încât să puteți compara diversele perechi de monede pentru a vedea care pot deveni investiții profitabile, accesarea datelor de tranzacționare în timp real și multe altele. Faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a începe descărcarea GRATUITĂ a MT5 Ediția Supremă!

Disclaimer: Datele furnizate oferă informații suplimentare referitoare la toate analizele, estimările, prognozele, previziunile sau alte evaluări sau informații similare (denumite în continuare "Analiză") publicate pe site-ul Admiral Markets. Înainte de a lua orice decizie de investiție, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte:

1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;

2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;

3. Analiza este pregătită de un analist independent, Jens Klatt, Trader și Analist Profesionist (denumit în continuare "Autorul"), pe baza estimărilor personale;

4. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;

5. În timp ce sunt luate toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt fiabile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;

6. Conținutul Analizei nu trebuie interpretat ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită de către Admiral Markets că clientul va profita de strategiile din aceasta sau că pierderile aferente pot fi sau vor fi limitate;

7. Orice fel de performanță din trecut sau modelată cu referire la instrumentele financiare indicate în acest material nu ar trebui interpretată ca o promisiune, garanție sau implicare expresă sau implicită din partea Admiral Markets cu referire la orice fel de performanță viitoare. Valoarea instrumentului financiar poate crește și / sau scădea, în timp ce menținerea valorii activului nu este garantată;

8. Proiecțiile incluse în Analiză pot fi supuse taxelor, impozitelor sau altor taxe suplimentare, în funcție de subiectul publicației. Lista de tarife aplicabilă serviciilor oferite de Admiral Markets este disponibilă public pe site-ul Admiral Markets;

9. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.