Un nou maxim pentru țiței?

Martie 30, 2018 21:26

Evident, discutăm despre un maxim al perioadei, nicidecum despre un nou maxim istoric al cotației bariului de tiței WTI (West Texas Intermediate), cea care se tranzacționează în Statele Unite. Care să fie, însă, motivele pentru care este posibilă o scădere în perioada următoare?

Posibil double-top pentru cotația barilului de petrol

Grafic WTI daily 30 martie 2018, sursa: Admiral Markets MetaTrader 5

Din grafic rezulta că, după minimul înregistrat în august 2017, cotația a intrat pe un trend susținut de creștere, rezultând astfel și linia de trend ascendent prezentată pe grafic. În plus, incapacitatea cotației de a sparge în urcare zona de 66 de dolari pe baril a condus la o posibilă formațiune de double-top.

Din analiza indicatorului DMI (Directional Movement Index (Wilder)) observăm că primul vârf a avut loc cu linia ADX (albastră) la o valoare statistic mare în timp ce cel de-al doilea „vârf" a avut loc în condițiile unei valori sensibil mai mici a acestei măsuri a tăriei trendului.

Grafic WTI weekly 30 martie 2018, sursa: Admiral Markets MetaTrader 5

Putem constata, din graficul săptămânal, atât trendul de creștere susținută cât și posibilul double-top ce au survenit după tranzacționarea laterală care a avut loc din februarie 2016 până în vara anului trecut.

Datele fundamentale pot pune presiune pe cotație

Deși zilele recente a apărut un zvon din care reiese că acordul privind reducerea producției zilnice de petrol va fi prelungit cel puțin până la finele anului odată cu ședința OPEC din iunie și că Arabia Saudită negociază cu Rusia un parteneriat multianual, totuși aceste aspecte nu au determinat o creștere substanțială pentru cotația WTI, aceasta indicându-ne ca participanții la piață au pus deja în preț aspectele de agest gen. Cu alte cuvinte, posibilități limitate de creștere, in cel mai fericit caz. Nu trebuie sa excludem aici o variantă de genul: „buy the rumor, sell the news", exact cum s-a întâmplat în toamna anului 2015, imediat după anunțul oficial al primului acord de reducere a producției zilnice.


Graficul punctelor de exploatare din SUA, sursa: Baker Hughes via tradingeconomics.com

În plus, dinamica numărului punctelor de exploatare din Statele Unite, așa cum ne este prezentată săptămânal, în fiecare vineri, de Baker Hughes, a consemnat o creștere susținută în ultimele 12 luni (graficul de mai jos) acest aspect contribuind decisiv la atingerea unei producții zilnice de petrol a SUA de peste 10 milioane de barili.

Până unde ar putea scădea cotația?

Grafic WTI daily 30 martie 2018, sursa: Admiral Markets MetaTrader 5

Așa cum lesne se poate constata din graficul de mai sus, putem discuta despre un prim suport în zona de 61,80 de dolari pe baril (retragerea de 23,6 Fibonacci + linia de trend ascendent), apoi 59 de dolari ca prim suport major și, apoi, 56 de dolari, ca suport major 2.



Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.