Interviu cu unul dintre cei mai de succes money managers și traderi intra-day

Noiembrie 15, 2016 10:11

Și-a cumpărat primele acțiuni la vârsta de 14 ani și tranzacționează activ de mai bine de 20 de ani în piețele de derivate. În tot acest timp, el nu și-a dezvoltat doar propria psihologie de piață și tehnici de tranzacționare, ci a devenit și unul dintre cei mai populari traderi intra-day din Europa.

Susține evenimente de live trading de succes în Paris, Budapesta, Frankfurt și Munchen, unde prezintă unei audiențe largi de traderi strategiile sale de tranzacționare. Cartea sa, "The art of successful trading" a devenit una extrem de cunoscută în comunitatea de traderi din Germania.

De mai bine de 15 ani este day trader. Acesta este Birger Schäfermeier - DER TRADER – faimosul trader german, autor, mentor și invitat special la Conferința Anuală Admiral Markets 2016, care a avut loc în Budapesta.

Admiral Markets l-a intervievat pe Birger, care consideră că trading-ul de succes nu ține de talent și are potențialul de a deveni o profesie ce poate fi dobândită, desigur, cu o gândire orientată spre câștig.

Admiral Markets: Spune-ne câteva lucruri despre tine, cine este Birger Schäfermeier?

Birger Schäfermeier: Mi-am început cariera de trader cu mult timp în urmă, mai exact acum 26 de ani. La începutul anilor '90, am început să tranzacționez acțiuni, opțiuni, mărfuri și, acum, m-am specializat pe tranzacționarea în doar câteva piețe, pentru că îmi place să fiu specializat în ceva pentru a fi mai bun decât competititorii mei.

Admiral Markets: Există atât de mulți competitori în acest domeniu?

Birger Schäfermeier: În trading în mod special, pentru că fiecare alt trader este adversarul tău. Astfel, dacă dorești să faci practice tradingul ca pe o afacere și îți place competiția, atunci ești pe drumul cel bun, pentru că este cea mai mare competiție pe care o poți avea în viață. Mereu, în orice moment al zilei, se schimbă ceva, aspectul care-mi place cel mai mult în acest business.

Admiral Markets: Majoritatea traderilor au povești triste, cu pierderi când erau abia la început de drum. Care este povestea ta?

Birger Schäfermeier: În 26 de ani de trading, ai o mulțime de povești horror, nu poți evita acest lucru...În trading, se pot întâmpla atât de multe lucruri. La început, multe lucruri se pot întâmpla din cauza că nu ai suficiente informații, mai târziu, acestea pot avea loc doar din cauza unui ghinion. Una dintre cele mai mari pierderi și povești horror care mi s-a întâmplat: nu eram la birou (nu stau 24 de ore în biroul meu), eram la prânz și l-am rugat pe asistentul meu să execute o tranzacție în locul meu și ar fi trebuit să schimbe stop-ul. Atunci (erau anii '90, sistemul electronic nu era atat de rapid și clar ca acum) el ar fi trebuit să anuleze ordinul și să plaseze un nou ordin în browser-ul web în schimbul ordinului și să cumpere 10 DAX la 6660. Ca să scurtez povestea, a încurcat prețul cu cantitatea (doar două câmpuri), și ordinul a fost executat direct. M-a telefonat: „"Salut Birger, ai o mulțime de tranzacții și execuții" și acest lucru era imposibil, fiindcă în acea perioadă utilizam pager-ul, piața nu a atins prețul meu stop...în timpul prânzului, am plecat înapoi la birou și în momentul în care am văzut calculatorul și toate ordinele, am știut că ceva este greșit. În timp ce încercam să văd ce nu a funcționat, brokerul deja mă sunase, fiindcă nu aveam banii necesari pentru a acoperi marja acestei tranzacții, dar în acea perioadă, autoritățile de reglementare nu erau atât de stricte, era vorba mai mult de încredere: ai acest cont și nu tranzacționezi peste marja de acces, dar eu am fost de câteva ori peste limita de marjă și broker-ul m-a sunat și, cu noroc, am identificat repede că el cumpărase 660 DAX, și nu 6600, fiindcă câmpul afferent numărului de contracte permitea doar 3 cifre, însă, totuși, era prea mult. Când am identificat această eroare, pierdusem 320 000 euro în 15 minute. A fost o situație horror din care mi-a fost foarte greu să-mi revin. A fost un șoc imens!

Admiral Markets: Care este stilul tău de tranzacționare? De obicei, cât de mult îți ții pozițiile deschise și câte tranzacții faci pe zi sau pe săptămână?

Birger Schäfermeier: Sunt un trader intra-day tipic, astfel, majoritatea tranzacțiilor le-am închis la sfârșitul zilei și deschid câteva pe parcursul întregii zile, dar nu 100 de tranzacții. Sunt doar câteva tranzacții în medie.

Admiral Markets: Admiral Markets a introdus opțiunile de Închidere automată, astfel încât traderii să-și definească propriul set de reguli pentru închiderea parțială sau totală. Care este strategia ta de ieșire din tranzacții, fie acestea profitabile, fie neprofitabile?

Birger Schäfermeier: Am o regulă foarte simplă: dacă pierd o anumită sumă, îmi închid tranzacțiile, pentru că limita de protecție a pierderii este una dintre cele mai importante cerințe ale unui trader bun, astfel încât să ai declinuri semnificative în cont. Dar, de exemplu, în cazul unor tranzacții profitabile, dorești să lași aceste profituri să funcționeze în funcție de condițiile din piață și, astfel, eu utilizez diferite tipuri de ordine stop în tranzacționare și, uneori, îmi setez ținta de profit pentru tranzacții în funcție de condițiile pieței – acesta este modul în care tranzacționez.

Admiral Markets: Faci aceste estimări manual sau utilizezi un sistem? Fiindcă noi avem un sistem pe platforma Admiral Markets și doar introduci câteva numere și sistemul calculează stop loss și cât ești dispus să riști, nu ca-n trecut. Crezi că implementarea recentă a Calculatorului de Volum (Lot Size Calculator) de către Admiral Markets este o idee bună, astfel încât platforma să efectueze toate calculele pentru traderi?

Birger Schäfermeier: Aș putea să recomand acest instrument fiecărui trader, dacă deja are un plan de tranzacționare, ceea ce este crucial pentru trading. Dacă ai posibilitatea să-l introduci platformă, este mult mai ușor pentru că programul efectuează toate calculele în locul tău. Dacă o faci personal, s-ar putea ca emoțiile să te împiedice să faci ceea ce ai plănuit să faci. Pentru majoritatea traderilor este de un mare ajutor un astfel de instrument.

Admiral Markets: Dacă ar trebui să alegi, care este instumentul tău preferat care te ajută în tranzacționare?

Birger Schäfermeier: Nu-mi plac indicatorii, nu utilizez indicatori. Sunt un trend follower și ceea ce este important pentru mine este prețul. Poți utiliza graficul de linii, lumânări, bare dar pentru mine importante sunt punctele maxime și minime ale graficului.

Admiral Markets: Am realizat că unii traderi își testează strategiile cu ajutorul unor instrumente automatizate (noul Trading Simulator din MetaTrader 4, în condițiile în care piața se schimbă atât de repede. Utilizezi un tester pentru strategiile tale?

Birger Schäfermeier: Nu este un mod de lucru care ma definește. Ar putea fi de ajutor un tester al strategiei pentru a vedea dacă ceea ce dorești să încerci are sens sau nu. Dar multi oamenii încearcă să încadreze ceva care a fost perfect în trecut, dar niciodată nu se va încadra în viitor, deoarece ceea ce a funcționat perfect în trecut, nu va funcționa și în viitor, pentru că așa cum ai spus și tu, piața este într-o continuă schimbare. Dacă ai un sistem, ar trebui să-l testezi și să știi ceea ce faci, dar la sfârșitul zilei să aibă sens.

Admiral Markets: Ce sfat le-ai oferi traderilor care sunt la început de drum? Vom include acest sfat în cursul nostru pentru începători Zero to Hero. Dacă ar fi să dai un sfat începătorilor, care ar fi acesta?

Birger Schäfermeier: Dezvoltă-ți aptitudinile, obține cunoștințe și antrenează-te, antrenează-te, antrenează-te. Fiindcă mulți oameni nu iau în serios aceste lucruri și urmăresc doar profituri, nu doresc cunoștințe și, fără cunoștințe, nu știu ce tipuri de calități trebuie să-și dezvolte. Chiar dacă știi de ce calități ai nevoie, totuși rămâne foarte important să te antrenezi până poți face acest lucru, de exemplu: există un studiu în psihologie prin care trebuie să repeți un proces de 400 de ori corect pentru ca creierul să construiască sinapse ce ar duce la efectuarea acestui lucru în mod subconștient. Astfel, până când nu faci acest lucru, vei avea parte de foarte mult stres și nu vei ști care este pasul următor, vei comite erori după erori. Antrenează-te, dezvoltă-ți abilitățile, cunoștințele și tranzacționează.

Admiral Markets: Ce-ți place cel mai mult în trading, în afară de profit?

Birger Schäfermeier: Sunt un trader pasionat, dedicat acestui business, fiindcă îmi place cum reacționează piețele la ceea ce se întâmplă în lume. Eu cred că totul este conectat într-un mod și piața îmi demonstrează asta de fiecare dată. Unele decizii politice ar putea să fie bune pentru tine, dar piețele pot înțelege altceva și piețele au dreptate. Mie îmi place modul de gândire al piețelor. Nu este despre ceea ce-ți dorești, ci despre ceea ce este, asta e ceea ce-mi place în trading.

Admiral Markets: Astăzi, avem aproximativ 500 de oameni și mulți alții care te urmăresc online. Cum te simți? Cum ți se pare ideea Admiral Markets de a transmite live seminariile și conferințele?

Birger Schäfermeier: Este o oportunitate dacă nu poți fi prezent. Îmi place să-mi împărtășesc ideile și am spus la începutul prezentării că sunt mândru de toți studenții mei. I-am ajutat să devină traderi mai buni și s-au întors după câțiva ani și mi-au spus: "Ok, Birger, am făcut-o și pe asta! Mulțumesc mult pentru ajutorul tău". Tradingul este parte din viața mea. Dacă stau în fața calculatorului am piața, profitul, pierderea și feedback-ul acestora, dar acest aspect nu reprezintă viața mea socială, ci este pasiunea mea prin intermediul căreia interacționez și cu oamenii. Este ceea ce fac când educ și îmi împărtășesc ideile cu cineva care dorește să devină un trader mai bun.

Admiral Markets: Mulțumim Birger Schäfermeier!

Înscrie-te la cursul gratuit Zero to Hero - învață să tranzacționezi în 21 zile

Descarcă Metatrader 4 Ediția Supremă cu peste 60 de instrumente adiționale.

Declinarea responsabilității: Acest articol este strict cu caracter informativ și nu reprezintă o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument. Nu există și nu este oferită nici o garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Admiral Markets. Admiral Markets nu oferă nici o garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existand posibilitatea unei erori tehnice sau umane. Exceptand cazul în care este menționat expres, orice informație legată de prețuri sau cotații de tranzacționare ori instrumente financiare este strict informativă, ar putea să nu mai fie de actualitate și nu este o ofertă de vanzare, cumpărare sau cotare la un preț specificat.

Avertisment Risc: Tranzacționarea CFD/Forex in marjă implică un nivel ridicat de risc. Nu ar trebui să tranzacționați decât dacă înțelegeți deplin modalitatea de funcționare, cum se poate realiza profit, care este riscul la care vă expuneți și cât puteți pierde. Rețineți vă rog că pierderile pot fi teoretic nelimitate și nici o sumă plătită inițial nu va putea limita definitiv riscul. Trebuie să vă evaluați poziția financiară și să vă asigurați că tranzacționarea pe instrumente financiare derivate este pe placul Dvs. Există riscul să pierdeți toate sumele investite. Nu alimentați decât sumele pe care vă permiteți să le pierdeți


Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.