Prognoză EurUsd - pregătiți-vă pentru un nou trend descendent: 0.95 în 2016 și 0.85 în 2017

Iunie 04, 2015 09:19

Cursul EurUsd va atinge 0.95 în următoarele 12 luni și 0.85 până în 2017, prognozează una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume.

Într-o notă media trimisă ieri, Goldman Sachs a prezentat motivele convingerii că actualul trend descendent al perechii EurUsd s-ar putea relua în curând, ar atinge un nou minim în următoarele săptămâni și ar intra sub paritate în 2016. Gigantul american consideră că există încă mult potențial descendent (bearish).

Iată subiectul principal: "Nivelul convingerii că Euro și-ar putea relua trendul descendent este foarte scăzut: majoritatea cred că perechea va urma o evoluție laterală, datorită surplusului de cont curent din zona euro, creșterii prețului la petrol și valorii reale estimată. NU credem că acești factori sunt în joc, de fapt, la nivel conceptual, contrazicem fiecare argument." - Goldman Sachs

Contul curent (totalul dintre exporturi - importuri, încasări - plăți pentru diferite servicii internaționale, venitul net din investiții și transferurile nete): "Cursul de schimb, precum orice alt instrument din piețele financiare, privește înainte. Prețul reflectă așteptările pentru viitor, inclusiv nivelul așteptat al contului curent. Actualul nivel nu înseamnă că valuta europeană se va aprecia sau deprecia pentru că este deja luat în calcul. Ceea ce contează este diferența față de nivelul așteptat și aceasta este neclară din punctul nostru de vedere și reprezintă un factor de influență neutru pentru EurUsd."

Prețul petrolului: "Inflația în zona euro, excluzând alimentele și energia, a fost în scădere cu mult înainte ca prețul petrolului să scadă, ca o reflectare a reformei structurale de la periferia regiunii. Indicele prețului de consum excluzând elementele volatile se va menține la același nivel în lunile următoare, chiar dacă inflația generală va fi în creștere. ECB va începe din nou să privescă spre Core CPI. Asta va fi un factor negativ de influență pentru EurUsd."

Estimarea: Euro este într-adevăr ieftin conform anumitor modele. Valoarea reală (fair value conform modelului de echilibru valutar) este considerată 1.22$ și am fi într-o zonă subevaluată pentru prima dată în ultimii ani. Credem că este irelevantă și singurul lucru clar în ceea ce privește așa zisă valoare reală conform diferitelor modele este că în practică rata cursului de schimb este sub sau peste aceasta și niciodată nu o respectă.

Raportul Risk/Reward favorizează un trend descendent:

"Fără a da mare greutate acestor factori, credem că evoluția EurUsd din ultimele luni este cauzată de datele surprinzătoare din economia americană. Pe scurt, range-ul 1.14 - 1.05 este o reflecție a datelor mai slabe din SUA și raportul risk/reward favorizează un trend descendent ținând cont de așteptările noastre privind o îmbunătățire a acestora. De fapt, crede că 1.05 nu va fi un obstacol prea dificil de depășit în următoarele săptămâni", prognozează GS.

Așadar, am început direct cu concluzia celor de la GS, 0.95 în 2016 și 0.85 în 2017. Aceștia prognozează o reluare a trendului descendent în cel mai scurt timp și un nou minim în următoarele săptămâni, care va aduce și intrarea sub paritate până la jumătatea lui 2016.

Ce spun graficele?

Avem un trend descendent major ce a durat 360 de zile (1 an) și a adunat aproximativ 3600 de puncte (1.40 - 1.04). În pofida avansului recent, trendul dominant este momentan intact și nu arată nicio slăbiciune. Corecția a durat 60 de zile și a acumulat 900 de pipși sau 25% din trendul descedent, testând linia de trend și formând un canal ascendent.


Aceasta este fără dubii o mișcare împotriva trendului care-l menține intact, fiind prin definiție o corecție de natură intermediară (reacție secundară). Ultimul val descendent a fost de 90 de zile și a fost urmat de un minim secundar la 30 de zile și un maxim ascendent la 60 de zile.

Prețul actual testează o zonă de confluență (linia de trend, retragerea normală 1/4 și relația armonică dintre timp și preț) ce ar putea duce la o reluarea a trendului dominant sau care, în caz contrar, ar reprezenta primul semnal de slăbiciune a acestuia. Reluarea trendului descendent ar fi indicată de o tentativă eșuată de breakout și confirmată de un minim descendent. În acest scenariu, prețul va fi apoi foarte tentat să testeze minimele 1.04-1.05 și vom monitoriza acțiunea prețului și volumul pentru indicii privind un eventual nou val de panică (sell off), respectiv o posibilă bază pentru un început de trend ascendent (acumulare).

Factorul timp indică un minim sau maxim important la jumătatea lunii Iunie. Dacă vom avea un maxim pe 15 Iunie +/- 3 zile și la rezistența canalului ascendent, probabilitatea ca trendul descendent să atingă un nou minim este mai mică. Într-adevăr, natura corecției care va urma ne va indica forța trendului, însă probabilitățile ar favoriza un nou minim ascendent și un avans spre 50% din cel dominant sau zona 1.22.

Scenariul unui minim la expirarea ciclului de 90 de zile a fost descris mai sus, fiind practic o confirmare a finalizării corecției intermediare, maxim descendent după topul fals 1.1450 la 25% și 60 de zile cu 30 de rally, perioada optimă a unei reacții secundare.

CONCLUZII

În concluzie, scenariul mai mult sau mai puțin apocaliptic al celor de la Goldman Sachs stă în picioare cât timp trendul dominant este intact și nu arată nicio slăbiciune. 60 de zile de creștere ce a recuperat 25% din trendul principal, NU poate reprezenta altceva decât o corecție de natură intermediară (un trend slab împotriva unui trend puternic) ce susține cel puțin o testare a minimelor. Mai mult, minimul anterior susține acest scenariu, fiind sub 50% din trendul ascendent de 60 de zile și sub maximul dinaintea topului, lipsind acel spațiu bullish ce reprezintă o caracteristică a trendurilor puternice.

Este anulat doar în condițiile în care actualul trend ascendent intră în 90 de zile (nu eșuează aici), atingând un nou maxim în zona 1.16 și fiind urmat de o corecție minoră ce ar indica o continuare spre 1.22.

Învăță Analiza de Tip PRICE ACTION

Webinar - Luni 8 Iunie, ora 18:30. Invitat special Mihai Iacob, instructor și fondator ForexEdu
Ghid Price Action - pdf de 60 pagini trimis pe email participanților ce dețin un cont demo sau real la Admiral Markets


TE-AR PUTEA AJUTA:


Cele mai bune practici ale Traderilor legendari din anii 30

Află mai multe despre conținutul manuscrisului AICI.

Cristian Cochințu,

Admiral Markets UK Ltd
Autorizată și reglementată de Autoritatea de Conduită Financiară (FCA UK), FRN. 595450.

Avertisment risc:

Conţinutul acestui material are rol informativ și educațional și nu trebuie să fie interpretat ca o recomandare personală, sfat investițional sau invitație de a tranzacționa bani reali. Tranzacționarea cu levier amplifică atât câștigurile cât și pierderile și poate duce la pierderea tuturor depozitelor. Admiral Markets UK Ltd recomandă consultarea unui consilier financiar independent.

Declinarea Responsabilității:

Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termeni și condiții oficiale sau angajamente în relația cu Admiral Markets UK Ltd. Nu există și nu este oferită nici o garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Admiral Markets UK Ltd, Admiral Markets Group AS sau Admiral Markets AS. Admiral Markets UK Ltd nu oferă nici o garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existnd posibilitatea unei erori tehnice sau umane. Exceptand cazul în care este menționat expres, orice informație legată de prețuri sau cotații de tranzacționare ori instrumente financiare este strict informativă, ar putea să nu mai fie de actualitate și nu este o ofertă de vnzare, cumpărare sau cotare la un preț specificat. Admiral Markets UK Ltd este autorizat și reglementat de Autoritatea de Conduită Financiară din Marea Britanie cu seria FRN 595450. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Autorității de Conduită Financiară. Adresa Admiral Markets UK Ltd este One Love Lane, LondraEC2V 7JN. Numărul de înregistrare este 08171762. Admiral Markets UK Ltd este de asemenea reglementat sub Directiva Piețe in Instrumente Financiare (MiFID); pentru alte țări pe teritoriul Uniunii Europene, Admiral Markets UK Ltd oferă servicii sub regimul MiFID de passportare.

Tranzacționarea produselor financiare derivate, în marjă, implică un nivel ridicat de risc. Nu ar trebui să tranzacționați pe Forex sau CFD decât dacă înțelegeți deplin modalitatea de funcționare, cum se poate realiza profit, care este riscul la care vă expuneți și cât puteți pierde. Rețineți vă rugăm că pierderile pot fi teoretic nelimitate și nici o sumă plătită inițial nu va putea limita definitiv riscul. Trebuie să vă evaluați poziția financiară și să vă asigurați că tranzacționarea pe instrumente financiare derivate este pe placul dvs. Există riscul să pierdeți toate sumele investite. Nu investiți decât sumele pe care vă permiteți să le pierdeți. Mai multe detalii despre riscul aferent tranzacțiilor financiare pe www.AdmiralMarkets.ro





Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.