Luna ianuarie s-a încheiat cu scăderi pentru aproape toți indicii bursieri principali

Februarie 01, 2021 23:37

 

Am trecut deja de prima lună a anului 2021 și începem luna februarie cu atenția îndreptată asupra progresului global al vaccinării. Aceste programe de vaccinare nu avansează în ritmul așteptat, aspect care nu numai că a generat tensiuni pe piețele financiare, ci a provocat și confruntări între diferite instituții și companii farmaceutice cu privire la distribuția vaccinurilor, cel mai recent între AstraZeneca și Uniunea Europeană.

Între timp, pandemia continuă să fie scăpată de sub control, al treilea val lovind puternic cetățenii și economiile. Multe țări iau măsuri din ce în ce mai drastice pentru a reduce impactul virusului, care a provocat volatilitate și incertitudine crescute pe piețe.

La începutul lunii trecute, am publicat o analiză în care am vorbit despre creșterile principalilor indicilor la nivel mondial în 2020. Deși în prima jumătate a lunii ianuarie aceste creșteri, în general, au continuat, am încheiat luna cu scăderi pentru CFD-urile indicilor principali: 2,04%, 1,11%, 2,08% și 3,92% pentru DJI30, SP500, DAX30 și, respectiv, IBEX35. Excepția o face indicele NASDAQ CFD, care a crescut cu 1,42%.

SP500 - Analiză tehnică

Dacă ne uităm la graficul zilnic al SP500, putem vedea că tendința ascendentă este încă în vigoare, deși prețul este în prezent supus unei corecții după atingerea maximelor istorice în ianuarie. Acest lucru l-a determinat să străpungă mediile mobile la 18 și 40 de intervale (cu negru, respectiv portocaliu), care au servit drept suport principal în ultimele luni, până la atingerea liniei ascendente care a debutat la minimele anului trecut.

Dacă volatilitatea va continua și indicele SP500 va reuși să treacă sub această linie de trend, prețul ar putea continua retragerea către următorul nivel de nivelul său de suport, evidențiat de linia orizontală verde. În acest moment, media mobilă la 200 este destul de departe, acesta fiind este cel mai important nivel de suport

Atâta timp cât tendința ascendentă rămâne în vigoare, orice retragere poate fi utilizată de investitori pentru a deschide noi poziții Long;

Graficul zilnic al indicelui SP500 CFD; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets; Interval de date: 23 octombrie 2019 - 1 februarie 2021; Vă rugăm să rețineți că performanța anterioară nu reprezintă neapărat o indicație a performanței viitoare.

Evoluția prețurilor în ultimii cinci ani:

2020: +15,05%;

2019: +29,09%;

2018: -5,96%;

2017: +19,08%;

2016: +8,80%.

DAX30 - Analiză tehnică

Așa cum am menționat săptămâna trecută, în ultimele luni, indicele DAX30 CFD și-a menținut tendința ascendentă clară care s-a amplificat după străpungerea benzii superioare a canalului lateral (cu verde), care a acționat ca rezistență principală într-o mișcare laterală puternică între iulie și mijlocul lunii decembrie. 

Această străpungere a condus la consemnarea maximelor istorice, la peste 14.000 de puncte, cu media mobilă la 18 intervale ca suport. Cu toate acestea, după stabilirea maximelor, pe 8 ianuarie 2021, evoluția indicelui DAX30 CFD a generat o formațiune de tip triunghi care poate fi văzută pe graficul H4.

Deși acest tip de formațiune este, de obicei, una de continuitate a tendinței, în cele din urmă, prețul a străpuns acest triunghi în jos din cauza incertitudinii în creștere, aspect care a determinat prețul să se îndrepte către nivelul său de rezistență anterior (cu verde) care, în prezent, acționează ca principal suport.

Dacă temerile legate de apariția unor noi tulpini de coronavirus vor continua să crească și, automat, și presiunea pe scădere, acest nivel de suport important ar putea ceda, cotația continuându-și declinul către zona de confluență a mediei mobile la 200 de intervale și linia ascendentă de trend (ambele, cu roșu pe grafic).

Atâta timp cât nu pierdem acest nivel important, tendința pe termen lung rămâne pozitivă, astfel încât, la fel ca în cazul indicelui SP500, orice retragere ar putea fi utilizată de investitori pentru a deschide poziții Long.

Graficul zilnic al indicelui DAX30 CFD; Sursa: platforma MetaTrader 5 oferită de Admiral Markets; Interval: 25 septembrie 2019 - 1 februarie 2021; . Data capturării: 1 februarie 2021. Vă rugăm să rețineți că performanța anterioară nu reprezintă neapărat o indicație a performanței viitoare.

Evoluția prețurilor în ultimii cinci ani:

2020: +3,6%;

2019: +25,48%

2018: -18,26%

2017: +12,51%

2016: +6,87%

Tranzacționează cu platforma de tranzacționare multi-active numărul 1 din lume

Cu un cont Admiral Markets Trade.MT5, puteți tranzacționa Contracte pentru Diferență de Curs (CFD-uri) pe indicele DAX30 CFD și pe peste alte 4.000 de instrumente! CFD-urile permit traderilor să încerce să profite atât de pe piețele în creștere, cât și de pe cele în scădere, precum și de pe urma utilizării efectului de levier. Faceți clic pe următorul banner pentru a vă deschide un cont chiar astăzi:

INFORMAȚII DESPRE MATERIALELE ANALITICE: 

Datele furnizate oferă informații suplimentare cu privire la toate analizele, estimările, prognozele, analizele de piață, perspectivele săptămânale sau alte evaluări sau informații similare (în continuare, „Analiză”) publicate pe site-urile firmelor de investiții Admiral Markets care operează sub marca comercială Admiral Markets (în continuare, „Admiral Markets”). Înainte de a lua orice decizie de investiții, vă rugăm să acordați o atenție deosebită următoarelor aspecte: 

  1. Aceasta este o comunicare de marketing. Conținutul este publicat numai în scopuri informative și nu poate fi interpretat în niciun fel ca sfat sau recomandare de investiții. Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu cerințele legale menite să promoveze independența research-ului din domeniul investițiilor și acesta nu face obiectul niciunei interdicții de acționa pe piață înaintea diseminării acestui material de research în domeniul investițiilor;
  2. Orice decizie de investiție este luată de fiecare client în parte și, în același timp, Admiral Markets nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daună rezultată în urma unei astfel de decizii, indiferent dacă este sau nu bazată pe respectivul conținut;
  3. În vederea protejării intereselor clienților noștri și a obiectivității analizei, Admiral Markets a stabilit proceduri interne relevante în vederea prevenirii și gestionării conflictelor de interese;
  4. Analiza este pregătită de un analist independent, Roberto Rojas, SEO Implementer, (denumit în continuare „Autor”), pe baza estimărilor personale;
  5. În timp ce sunt depuse toate eforturile rezonabile pentru a ne asigura că toate sursele de conținut sunt credibile și că toate informațiile sunt prezentate, cât mai mult posibil, într-un mod ușor de înțeles, în timp util, precis și complet, Admiral Markets nu garantează exactitatea sau completitudinea oricăror informații conținute în Analiză. Cifrele prezentate se referă la faptul că orice performanță din trecut nu este un indicator fiabil al rezultatelor viitoare;
  6. Orice fel performanță, trecută sau modelată, a instrumentelor financiare indicate în material nu trebuie interpretată ca o promisiune, expresă sau implicită, garanție sau implicație din partea Admiral Markets cu referire la orice tip de performanță viitoare. Valoarea oricărui instrument financiar poate crește sau scădea, în timp ce conservarea valorii respectivului activ nu este garantată;
  7. Produsele cu efect de levier (inclusiv contractele pe diferență de curs) au un caracter speculativ și pot conduce atât la pierderi cât și la profit. Înainte de a începe tranzacționarea, trebuie să vă asigurați că înțelegeți toate riscurile asociate.

 

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.