Un NFP bun pentru toată lumea

Iunie 06, 2017 10:50

Final de saptămână important și interesant în acelasi timp: D. Trump forțează ieșirea SUA din acordul de la Paris, cu consecințe marcante asupra piețelor de energie, în timp ce Bureau of Labor Statistics publică datele despre piața forței de muncă.

NFP, UNR, starea economiei si inflația

Non Farm Payrolls (NFP) reprezintă numarul de noi locuri de muncă pe care le-a creat economia Statelor Unite în luna precedentă și este unul dintre cei mai importanți indicatori ai stării de sănătate a economiei. Unemployment Rate (UNR) reprezintă rata șomajului calculată în funcție de numărul cetățenilor aflați în plata ajutorului de somaj.

In luna mai economia SUA a creat 138.000 de noi locuri de muncă în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,3%, cea mai mică valoare înregistrată în ultimii 16 ani. Față de estimări, 185.000, numărul joburilor create este destul de mic și, în plus, au avut loc și revizuiri negative pentru lunile precedente: martie doar 50.000 față de 79.000, aprilie doar 174.000 față de 211.000.

[Grafic NFP SUA sursa: tradingeconomics.com, US Bureau of Labor Statistics]

În acelasi timp, rata șomajului și-a continuat tendința de scădere, cu toate că dinamica NFP nu a mai fost la fel de puternică:

[Grafic UNR SUA sursa: tradingeconomics.com, US Bureau of Labor Statistics]

Cum se explică acest lucru? În perioadele de creștere economică apare un moment în care "the available pool of workforce", adică forța de muncă disponibilă să se angajeze începe să scadă. Este similar cu fenomenul pe care România îl inregistrează acum, cănd în județele vestice rata șomajului ajunge la doar 1% (deci pur și simplu lipsă de fortă de muncă) companiile fiind obligate astfel să oferteze cetațeni din alte judete. În acelasi timp, în multe din județele din Moldova, unde rata șomajului atinge maximele pe țară, deși cetățenii sunt ofertați de companiile din vest, refuză totuși să se angajeze motivând că se pot descurca doar cu ajutoarele sociale. Rezumând, nu au loc angajări.

Dar este acesta neapărat un semnal prost dat de economie? Nu. Economia dă semne clare că are potențial, dar nu are resursele să-l duca la îndeplinire. Este acesta un semnal de alarma? Da, însă din punctul de vedere al inflației. Există posibilitatea ca, până la urmă, companiile să ajungă să-și realizeze planurile de dezvoltare printr-o ofertare mai bună a viitorilor angajați. Adică sa le ofere salarii, bonusuri și diverse alte stimulente în crestere, deci mai atractive. Cum cea mai mare parte din aceste costuri suplimentare vor fi decontate în prețurile de desfacere de aici și presiunea, de jos în sus, pe inflație.

Concluzia: chiar și in cazul in care NFP dă oarecare semne de slabiciune, nu trebuie să ne alarmăm atât timp cât sunt indeplinite două condiții:

-scăderea să nu fie foarte amplă, adică să nu avem o medie a NFP la, spre exemplu, doar 40.000 – 50.000 pe un interval mai lung, de 3-4-5 luni;

-rata șomajului să nu crească.

Raportul NFP, bun pentru toată lumea

Cum niciunul dintre aceste aspecte nu a aparut putem spune ca raportul de vineri al Bureau of Labor Statistics este bun. Este bun pentru piețe, pentru că nu genereaza teama de o potențială încetinire economică și, astfel, să vedem Wall-Street-ul intrând în picaj, este bun și pentru FED pentru că nu îi forțeaza o alterare a politicii monetare de creștere graduală a dobânzii de referință, este bun și pentru participantii pe piața Forex, cu pozitii long pe EURUSD (care reprezintă majoritatea de câteva saptămâni încoace).

[Grafic EURUSD Weeky sursa: platforma Admiral Markets]

[ Grafic EURUSD Daily sursa: platforma Admiral Markets ]

Din grafice rezultă că EURUSD încearcă să străpungă definitiv retragerea Fibonacci de 23,6 și să transforme această zonă din rezistență în suport. De menționat și faptul că acel canal de trend ascendent a respins cotatia EURUSD în sesiunea din 30 mai. Cu alte cuvinte, scenariul menționat în perioada recentă, acela de continuare a creșterii cotației EURUSD, s-a confirmat și ramâne valabil în continuare.

====

Mai multe detalii despre evoluțiile din piețe prin prisma votului din Marea Britanie și a sedintei BCE (ambele având loc pe 08 iunie 2017) dar si a consecințelor ieșirii SUA din Acordul de la Paris, în webinarul realizat luni, 05 iunie 2017, împreună cu Radu Ciofu.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.