Buy the rumor, sell the oil

Mai 29, 2017 12:53

Viena, 25 mai 2017. Ședința țărilor membre OPEC plus parte a țărilor non-OPEC. Totul decurge conform planului, însă cotația barilului plonjează cu 5%. Ce va urma?

O decizie costisitoare

De fapt, ce s-a decis? S-a decis prelungirea precedentului acord de reducere a producției zilnice de țiței, acord parafat în noiembrie 2016 și care are o valabilitate de 6 luni (ianuarie – iunie 2017), în valoare de 1,8 miloane de barili pe zi. Totul s-a păstrat la fel, în afară de faptul că durata nu va mai fi de 6 luni, ci de 9 luni, deci până în martie 2018.

[Grafic WTI M5 sursa: Platforma Admiral Markets]

Agenția Reuters a publicat pe surse inițial detaliile acordului, fapt care a condus la o primă reacție extrem de puternică în piață, așa cum se poate vedea și din graficul la 5 minute al ședinței din 25 mai. După o scurtă perioadă de stabilizare valul de ordine de vânzare s-a reluat odată cu intrarea "din plin" a investitorilor americani în intervalul orar 17:00 – 19:00, iar din alura graficului putem deduce faptul că tendința de vânzare a fost una foarte puternică.

Motivația scăderii nu este complicată: piața pusese în preț complet deja o înăsprire a acordului în sensul prelungirii acestuia de la 6 la 9 luni și, parțial, o augmentare a reducerii la, să zicem, 2,5 sau poate chiar 3 milioane de barili pe zi. Odată cu aflarea detaliilor acrodului, creșterea din sesiunile precedente a fost, logic, spulberată și, în plus, a avut loc și o repoziționare parțială a investitorilor. Cum în perioada recentă membrii OPEC au fost extrem de grijulii cu piața, în sensul "telefonării" asidue a intențiilor lor, putem spune că acest exces de comunicare a determinat creșterea și, apoi, scăderea cotației, adică un aport inutil la volatilitate.

În plus, faptul că țări precum Libia și Nigeria nu fac parte din acord, în sensul că nu li s-au alocat cote de reducere a producției, a contribuit suplimentar la scăderea cotației. Mai mult: neîncrederea în privința Iranului și a Irakului pe parte de respectare a înțelegerii va conta mult în ecuația petrolului. Ba chiar unii analiști indică și Rusia ca țară cu potențial de nerespectare a acordului, în cazul în care acesta își va dovedi ineficiența dar aceste opinii sunt, cel puțin în prezent, minoritare.

Avem, însă, și două certitudini: Arabia Saudită, țara care și-a respectat în totalitate promisiunea de reducere a producției, are tot interesul ca țițeiul să fie cotat cât mai sus, în 2018 urmând să aibă loc oferta de listare a Aramco și, poate chiar mai important, dinamica producției de țiței a Statelor Unite. Ținta declarată de producătorii OPEC indică diminuarea stocurilor de țiței la 2,7 miliarde de barili, însă nu putem să nu ținem cont de faptul că Statele Unite și-au crescut producția zilnică cu 10% în ultimul an, la peste 9,3 milioane de barili, ajungând astfel în siajul Rusiei și al Arabiei Saudite. Cu alte cuvinte, o mare parte din reducerea OPEC ar putea fi anihilată de creșterea producției din Statele Unite + țările menționate mai sus.

Pe cale de consecință veniturile țărilor exportatoare vor scădea și, astfel, unele dintre ele să fie nevoite să trișeze. Adică să exporte "pe sub mână" anumite cantități de țiței în încercarea de a-și conserva veniturile și cota de piață. Nu afirm că așa se va întâmpla, eu doar menționez acest risc reputațional, care ar putea avea consecințe majore în piața aurului negru.

Ce va urma?

[Grafic WTI Daily sursa: Platforma Admiral Markets]

[Grafic WTI Weekly sursa: Platforma Admiral Markets]

Din grafice rezultă un posibil început de formațiune de canal descendent, precum și un semnal neconfirmat de schimbare de trend din partea indicatorului Direcțional Movement Index (valabil pentru graficul zilnic).

Rezumând: deși nu putem exclude întru totul varianta ca, în urma noului acord, cotația să își găsească o zona de tranzacționare cel puțin la nivelul celei precedente, parte din argumente (atât din analiza fundamentală cat și din analiza tehnică) țin să indice contrariul. Șansele ca noul acord să împingă cotația barilului WTI spre 55 de dolari sau peste sunt, cu datele de până acum, extrem de reduse, tocmai datorită faptului că noul acord nu a livrat ceva consistent în plus față de precedentul.

Cu alte cuvinte, metaforic vorbind: "Buy the rumor, sell the oil!"

Mai multe detalii despre evoluțiile din piețe și estimări pentru Non-Farm Payrolls, în webinarul de luni, 29 mai 2017, realizat împreună cu Radu Ciofu.

Liviu Moldovan,

colaborator Admiral Markets

Declinarea responsabilității: Acest articol este strict cu caracter informativ și nu reprezintă o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument. Nu există și nu este oferită nici o garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Admiral Markets. Admiral Markets nu oferă nici o garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existand posibilitatea unei erori tehnice sau umane. Exceptand cazul în care este menționat expres, orice informație legată de prețuri sau cotații de tranzacționare ori instrumente financiare este strict informativă, ar putea să nu mai fie de actualitate și nu este o ofertă de vanzare, cumpărare sau cotare la un preț specificat.

Avertisment Risc: Tranzacționarea CFD/Forex in marjă implică un nivel ridicat de risc. Nu ar trebui să tranzacționați decât dacă înțelegeți deplin modalitatea de funcționare, cum se poate realiza profit, care este riscul la care vă expuneți și cât puteți pierde. Rețineți vă rog că pierderile pot fi teoretic nelimitate și nici o sumă plătită inițial nu va putea limita definitiv riscul. Trebuie să vă evaluați poziția financiară și să vă asigurați că tranzacționarea pe instrumente financiare derivate este pe placul Dvs. Există riscul să pierdeți toate sumele investite. Nu alimentați decât sumele pe care vă permiteți să le pierdeți.

Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.